Anul XI, Nr. 35 – octombrie-decembrie 2020 Cetatea lui Bucur
Cu aceastã sãrbãtoare a comunitãții dar mai ales a familiei, ne reîntoarcem cu toții la tradiþii, datini, colinde, la schimb de daruri:… „Îngerii se uitã-n casã/Vãd și spun – Iar Moșul are/Acolo-n ceriu la el în tindã, /pe genunchi o carte mare… /cu condei de-argint el scrie/Ce copil și ce purtare… /și de-acolo știe Moșul/Cã-i șiret el, lucru mare…” (Octavian Goga, Crãciunul copiilor).
Pomul de Crãciun, la început, a fost un „butuc de brad, ce reprezenta
trupul neînsuflețit al divinitãții jertfite pentru reînnoire timpului agrar și care renãștea printr-un ritual de incinerare”, cãrbunii având caracter protector pentru casã și familie. Iar colindele?! „… Folclorul și practicile religioase ale populațiilor rurale mai înfãțișau încã, la sfârșitul celui de al XIX-lea veac, figuri, mituri și ritualuri din cea mai îndepãrtatã antichitate..” (Mircea Eliade). Ar fi de reținut o importantã observație a cercetãtoarei Paula Popoiu, care subliniazã în volumul “Sãrbãtorile românilor”, cã „din fericire mai sunt încã multe colinde în țara noastrã care și-au pãstrat frumusețea inițialã și referirea profundã la creștinism sau la ritualurile de dinainte de creștinism (mai ales colindele referitoare la Anul Nou). Este de amintit, cã avem încã norocul, ca în spațiul românesc sã se fi conservat jocurile cu mãști așa cum s-a fãcut în puține locuri din Europa.” Ritualurile, semnele și miturile sãrbãtorilor de Crãciun și de Anul Nou fac parte dintre miracolele vieții. Mircea Eliade spunea, cã: „A trãi” miturile implicã aşadar o experiențã cu adevãrat religioasã, de vreme ce ea se deosebește de experiența obișnuitã a vieții cotidiene. Iar Crãciunul constituie acel nucleu de luminã pe fondul de viațã și de creație al poporului nostru.
Crãciun în Maramureș
– Magia festinului –
Farmecul sãrbãtorilor religioase nu poate fi compensat de nici o altã
manifestare tradiționalã, mai ales atunci, când este vorba de ceremonialurile care au loc înaintea și în timpul Crãciunului maramureșean dar și tradițiile, care se desfãșoarã pânã la sfârșitul anului, ca un ritual fascinant, de proveniență divinã, cu mereu alte rezonante, întãrind afirmația lui Constantin Noica: “are reminiscențele unui banchet al zeilor”. Obiceiurile de iarnã din Maramureș înmãnuncheazã o serie de rituri înscrise într-o constelație de 12 zile sacre, care capãtã în casele locuitorilor din N-V țarii o aureolã aparte. Îi întâlnești îmbrãcați în multicolorele costume populare sau mascați, înlãnþuiți în practicile magice strãvechi, însoțindu-te pe ulițele satelor din Țara Lãpușului sau te întâmpinã cu alaiul colindelor ce rãsunã în Festival la Sighetu Marmației. De la Vadu Izei și pânã în Țara Chioarului, din zona etnograficã Lãpuș sau cea a culoarului Someșului, în acest “muzeu viu din centrul Europei”, cum a mai fost numit
Maramureșul te întâlnești în aceastã magicã perioadã a anului cu personaje arhetipale: magii, moșul, îngerii, ursul, cerbul, capra, Maria, Iosif, cu duhurile bune și rele. În Târgul Lãpuș se poate participa la Festivalul datinilor și obiceiurilor de iarnã, unde vin cântãreții de pe vãile Izei și ale Marei sau Vișeului sã te colinde. Te întâmpinã pe drum cu trâmbițașii din Ieud, cu buciumașii din Bârsana, cu copiii colindãtori din Botiza sau Rozavlea, care antreneazã întreaga colectivitate la urat dar și la felicitat locuitorii comunitãților în care trãiesc. Aici se poate auzi strãvechea melodie Viflaimul sau Cântarea bradului dar și colindul Mioriței în diverse variante, totul culminând cu teatrul popular Constantinul, o piesã pãstratã în Maramureș, un joc dramatic, rãspândit din Cavnic, eveniment care amintește de sfârșitul domnitorului Constantin Brâncoveanu. Un obicei, tot din noaptea Anului Nou se referã la fetele de mãritat, care pot afla înfãțișarea viitorului soț, dupã alegerea pe întuneric a unui par din gard, bãrbatul fiind scund său înalt, drept sau nu, în funcție de cum aratã părul. De asemenea, bãtrânii satelor aflã cum vor fi lunile anului agricol, dacã sparg o ceapã, aleg 12 foi iar a doua zi vor ști care lunã e ploioasã sau secetoasã. Așadar, maramureșenii considerã de bun augur sã petreacã aceste 12 ultime zile ale anului cu urãri de bine, colinde și felicitãri în Zilele de Crãciun, într-o atmosferã de veselie și belșug. Au aceste ritualuri în suflet, chiar dacã în acest an, 2020 nu s-au desfãșurat ca de-obicei. Rãmâne însã o trãire vitalã, depãșind timpul. Totul, într-un peisaj de basm, culoare și mitologie, în care ideea de comunicare este la nivel ceremonial, prin funcționarea magiei festinului. Iar simbolul sãrbãtorii de Crãciun, ca semn de recunoaștere universalã a ideii de centru al lumii, face mai lesne legãtura dintre pãmânt și lumea celestã. E o semnificație pe care o atribuim acestui spațiu geografic românesc, unic prin obiceiurile și datinile sale.
Elisabeta IOSIF