Mihaela Toader este absolventă a Facultății de Istorie (Universitatea din București) și a Colegiului Național de Apărare, cu un masterat în Relații Internaționale și Integrare Europeană. Analiza și soluționarea conflictelor, doctor în Științe Politice, beneficiind de o bursă doctorală la Università degli Studi di Firenze, Facoltà di Scienze Politiche „Cesare Alfieri” di Firenze – Italia.
A desfășurat mai mulți ani de activitate în cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc.
Pe parcursul timpului a participat la conferinţe, comunicări, colocvii, seminarii, sesiuni ştiinţifice, manifestări în țară și în străinătate, a publicat articole în reviste științifice, a fost autor și coautor al unor volume de specialitate. A publicat interviuri și texte de proză inedită.
Din 27 iulie 2022 este director adjunct al Institutului Cultural Român din Lisabona.
– Sunteți absolventă a Facultății de Istorie din cadrul Universității din București. Ce v-a determinat să urmați cursurile acestei facultăți și care dintre disciplinele acesteia v-au atras mai mult, având un impact deosebit asupra formării dumneavoastră ca istoric? Vă rog să ne dezvăluiți câteva amintiri legate de profesorii din perioada facultății.
– Vă mulțumesc tare mult pentru interesul dumneavoastră de a-mi lua un interviu, mă onorează! Cu încrederea că acest interviu poate inspira cititorii, vă împărtășesc cu toată sinceritatea că e pentru prima dată când mi se adresează această întrebare, de ce am dat la facultatea de istorie. Am dat examen la Facultatea de Istorie deoarece singurul exemplu de pasiune, ca reper de evoluție profesională, a fost profesorul meu de istorie din școala de gimnaziu (clasele V-VIII), Ilie Dicu, care m-a format, cred, pentru tot restul vieții, nu numai pentru istorie, ci să fac, în general, lucruri care îmi plac și care mă inspiră.
Ca studentă, la Facultatea de Istorie, am fost interesată, în primii doi ani, de toate materiile care se predau și căutam mai mult să aprofundez ceea ce mă atrăgea să cunosc. Ulterior, în anul al III-lea de facultate și următorul, am ales ca specializare istoria contemporană universală, deoarece gândeam, atunci, că e un subiect mai aproape de actualitate. Toată viața am fost interesată să fiu ancorată în prezent, ca dovadă că, mai târziu, am parcurs un master în relații internaționale și un doctorat în științe politice. Însă, istoria m-a ajutat foarte mult să înțeleg trecutul și să îl valorizez în lumina prezentului! Dacă ar fi să dezvălui câteva amintiri din anii studenției, m-aș opri la profesorii mei, pentru care am o deosebită recunoștință pentru fiecare în parte și, deopotrivă, gânduri de mulțumire! Și, aș dori să-l menționez, în mod special, pe coordonatorul meu de licență, profesorul universitar, Constantin Bușe, care nu mai este printre noi, din decembrie 2019. Carismaticul profesor, Constantin Bușe, m-a învățat să îmi privesc succesele și eșecurile din viață cu aceeași eleganță! O altă sugestie, pe care am primit-o de la dumnealui, a fost aceea de a ști să admir lumea, așa cum este, și să nu uit să mă admir pe mine, prima, dar nu ca un act de egoism, cum ar părea, ci ca o formă a respectului de sine.
– Ați fost mulți ani cercetător în cadrul „Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc”. Ce ne puteti spune despre domeniile spre care v-ați aplecat îndeosebi în această perioadă?
– Înainte să fiu cercetător în cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) am predat istorie, istoria religiilor și religie ortodoxă, câțiva ani, la liceu, în București. Încă din timpul facultății, visam să predau la liceu. Această perioadă scurtă din cariera mea este una plină de experiențe, de satisfacții și insatisfacții profesionale. Cred că răspunsul, pentru această perioadă din viața mea, l-am primit, peste câțiva ani, într-un interviu cu istoricul și diplomatul Neagu Djuvara. Acesta mi-a spus: Noi, cei de azi, ar trebui să găsim metode dinamice și mai puțin plicticoase de-a preda istoria celor mai tineri decât noi. Avea dreptate! Am reușit, însă, predând religia ortodoxă (în anii 1999-2001, când nu erau manuale de religie), la îndemnul regretatului istoric, Radu Ciuceanu, care mi-a spus că aș fi foarte bună pentru asta, să mă apropii de Divinitate prin relația pe care o aveam cu elevii la ora de religie. A fost cea mai interesantă provocare din evoluția mea profesională! La IICCMER lucrez din 2004, iar experiența acumulată în cadrul institutului mă definește drept ceea ce sunt, în mare parte, astăzi. Deși mi-am dorit să lucrez într-un institut de cercetare axat pe relații internaționale, în final, destinul m-a condus să cercetez istoria fenomenului exilului românesc postbelic. E o pagină de istorie interesantă și tumultuoasă a exilului românesc după cel de-al Doilea Război Mondial pe care am reușit să o cunosc în calitate de istoric și cercetător! M-am axat pe interviuri cu foști exilați, articole, organizarea de evenimente culturale, documentar-istorice, organizarea de expoziții cu tematică istorică, participarea la radio sau televiziune. Ce aș dori să subliniez, evenimentele și expozițiile pe care le-am organizat în țară și străinătate au pornit de la un concept și o inițiativă proprie în cadrul institutului și care au avut suportul conducerii instituției de-a lungul timpului.
– Ați participat la multe conferințe, seminarii și alte evenimente. Care au fost cele mai reprezentative, având în vedere specializările dumneavoastră?
– Așa este! Am participat la diverse evenimente, conferințe, colocvii în țară și străinătate! Experiența mea, din primii ani, de la catedră m-a ajutat să știu ce să livrez publicului din sală și să prezint ideile care contează. Foarte rar am citit un text. Am preferat să risc, uneori să uit o idee, fie din emoție, fie dintr-o teamă pe care nu am depășit-o înainte de eveniment! Îmi amintesc că l-am întrebat pe diplomatul și academicianul Mircea Malița, pe care l-am avut profesor la master, de ce unii sunt buni oratori și alții nu. Replica domniei sale a fost: Simplu, cei care cunosc bine subiectul știu să îl prezinte foarte bine! Avea mare dreptate, pot spune, astăzi! Cred că dintre toate evenimentele, aș zice că acelea care m-au impresionat în mod deosebit au fost cele organizate la Palatul Elisabeta, unde am avut ocazia să-l întâlnesc pe Regele Mihai. Poate, se datorează bunicului meu patern, Anton Toader, care mi-a insuflat tradiția pentru regalitate, îndeosebi pentru Regele Mihai. În amintirea bunicului patern, am avut inspirația să inițiez și să coordonez în cadrul IICCMER, Școala de Vară de la Sinaia, care a cuprins trei ediții și care s-a bucurat de un real succes atât din partea studenților, cât și a publicului, invitaților. Anul trecut, 2021, An Centenar Regele Mihai – o sută de ani de la nașterea regelui Mihai, deși, nu trecuse perioada de restricții ca urmare a COVID-19, am reușit să organizez singura dezbatere, la Sala de Concerte, Castelul Peleș, cu sprijinul directorului general Narcis Dorin Ion, despre personalitatea Regelui Mihai. Dezbaterea s-a înscris într-un proiect mai amplu, pe care l-am organizat cu finanțarea și sprijinul Ministerului Culturii. Proiectul, Regele Mihai – un destin în slujba României, pe care nu l-am organizat în cadrul IICMER, cuprinde și înregistrări video cu personalități care l-au cunoscut pe Regele Mihai.
– Ați publicat multe articole de specialitate. Vă rog să ne prezentați pe scurt cuprinsul acestora și în care periodice au apărut.
– Am să vă spun doar câteva articole mai reprezentative. 1 December 1918 in the Exile Press în ”100 Years since the Great Union of Romania”, Dan Dungaciu, Viorella Manolache (eds.) Cambridge Scholars Publishing, 2019; Însemnări ale exilului românesc despre regimul de la Bucureşti în „Comunismul între ideologie și practică”, vol II, Editura Adenium, 2019; Austria’s Experience and the Goals of Romania to the Presidency of the Council of the European Union în ”Romanian Review of Political Sciences and International Relations”, vol. XVI, No. 2, Editura Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I.C. Brătianu”, Academia Română, 2019; O perspectivă istorică asupra rolului Regalităţii şi diplomaţiei româneşti în anii Primului Război Mondial în „Stat şi societate în vremea Marelui Război”, Pro Universitaria, 2018; Conflictul arabo-israelian – Războiul de şase zile în arhivele CNSAS în „Minoritatea evreiască din România” (I), Caietele CNSAS, 2018, pp. 56-67; Chişinăul lui Nicolae Lupan în „Identităţile Chişinăului”, Ediţia a patra, coord. Sergiu Musteaţă, Chişinău, 2018; Militarii români din exil şi condamnarea comunismului în „Tradiţie, Istorie, Armată”, vol. II, Ed. Sitech, Buc., 2016; Radio Vocea Americii în „România 1945-1989. Enciclopedia regimului comunist. Represiunea”, vol. III, P-R, Ed. Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Buc., 2016; Biblioteca Română din Freiburg în documente şi imagini în „Buletinul Bibliotecii Române, (1949-2014), Vol. I (XXII), 2014, Freiburg i. Br. Germania; Rumuńska prasa emigracyjna o NSZZ „Solidarnśc” în „Świat Wobec Solidarności, 1980-1989”, Instytut Pamięci Narodowej, Warszawa, 2013; Exil în „România 1945-1989. Enciclopedia regimului comunist. Represiunea”, vol. I, A-E, Ed. Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Buc., 201;
– Sunteți autor și coautor al unor volume. Care sunt acestea și când au apărut? Vă rog să ne relatați succint subiectele acestora.
– Sunt coautor a două volume care tratează istoria exilului militar postbelic și istoria exilului românesc postbelic din perspectiva urmăririi de securitate a celor care au lucrat la radio „Europa Liberă” („Comandanți fără armată”, Editura ProHistoria, 2005 și „Sursele Securității informează”, Editura Humanitas, 2008). Desigur, ar mai fi două volume, care ar trebui să vadă lumina tiparului anul viitor, însă am avut o perioadă mai lungă de timp când m-am ocupat de organizarea unor evenimente culturale, istorice, expoziții documentare, conferințe, dezbateri în țară și străinătate. Așa cum v-am mai spus, sunt inițiatoarea și coordonatoarea a trei ediții a Școlii de Vară de la Sinaia (2017-2019) care a avut în prim plan evocarea personalității Regelui Mihai.
– Ați fost în Italia, la Facultatea de Științe Politice „Cesare Alfieri”. Care au fost cele mai puternice impresii?
– Da, am fost la Florența, în anul 2005! Era prima mea ieșire în străinătate și am avut mari emoții. În primul rând, facultatea era foarte modernă, dotată cu o bibiliotecă interesantă, de-a dreptul impresionantă. Am avut o relație foarte bună cu profesorii și cu câțiva dintre colegi. Însă, firea mea foarte curioasă a făcut să îmi doresc să cunosc istoria, arta, societatea din Florența. E unul dintre cele mai frumoase orașe din Europa. Un oraș al artelor. Am foarte multe amintiri pe care doresc să le scriu într-o viitoare carte. Am învățat foarte multe de la italieni, mai ales iubirea, pasiunea pentru frumos, pentru artă, interesul pentru cultivarea valorilor trecutului, pasiunea pentru petrecerea timpului liber și multe altele. Păstrez în inima mea o adevărată recunoștință pentru tot ce am învățat de la italieni, atât timp cât am fost la Florența. Cea mai puternică impresie a fost când am intrat în biserica Dante Alighieri – Chiesa di Dante e Beatrice, iar cea mai interesantă impresie, cu o puternică încărcătură istorică, a fost când am vizitat casa unde a locuit în exil forțat Niccolò Machiavelli – Casa di S. Andrea in Percussina.
– V-ați ocupat și de realizarea unor interviuri și cronici de carte. Care au fost persoanele care v-au răspuns la întrebări și unde ați publicat?.
– Am luat multe interviuri, în primul rând unor personalități din exilul românesc postbelic, cum ar fi: Mircea Carp de la radio „Vocea Americii” și radio „Europa Liberă”, Dinu Zamfirescu, Adrian Niculescu, Christian Mititelu de la radio ”BBC”, Mihai Stăuceanu, Corneliu Popescu, scriitorul Bujor Nedelcovici, istoricul și diplomatul Neagu Djuvara.
Am avut ocazia să îi iau un interviu fostului ministru de externe Ștefan Andrei. Lucrez în prezent la o carte-interviu cu jurnalistul Vartan Arachelian. Am luat interviuri și unor personalități ca de exemplu: Anca Cheaito din Beirut, Liban, Marin Gherman din Cernăuți, Ucraina etc. Multe au fost publicate pe blogul Adevărul sau în „Caietele INMER” (2005-2009).
Cel mai mult mi-a plăcut să scriu cronici despre cărți. Am avut o colaborare foarte bună la revista „Timpul” de la Iași unde avem o pagină pentru cronică de carte (2018-2019). Dar am avut marea bucurie să colaborez cu revista „Astralis”, unde am scris mai multe cronici de carte sau scurte prezentări de evenimente. Am colaborat la revista online din Paris „Lettres capitales”, unde am fost intervievată de Dan Burcea despre Regina Maria, Regele Mihai – Centenaire de la naissance du Roi Michel de Roumanie (25 octombrie 2021) și La Reine Marie de Roumanie – la Grande de la Diplomatie Européenne (13 mai 2020). Tot aici am publicat un eseu, Idées en temps de solitude. Am avut prilejul să public în limba italiană Otilia Doroteea Borcia – presentato in streaming a Bucarest il volume – La vita e la passione di Cristo nella pittura italiana dal Trecento al Seicento în revista „Il Convivio”, aprile-giugno 2021. De un real succes s-a bucurat interviul pe care i l-am luat istoricului și diplomatului Dumitru Preda, Raporturile dintre istorie și diplomație, publicat în volumul „Profesioniștii noștri” , Editura Eurocarpatica, 2021.
– În ultimii ani ați scris și câteva texte de proză scurtă inedită. Veți continua să scrieți și să publicați?
– Am început cu mulți ani în urmă, prin 2006, să scriu, la îndemnul unui coleg, în jur de douăzeci de pagini, un roman. Acele pagini nu le am acum decât în minte, deoarece le-am șters din calculator, după un timp, pentru că nu am mai avut inspirație. Dar voi reveni asupra acelui roman. Mai târziu, am publicat proză, „Imprevizibila libertate” și „Îngeri în Sărbătoare” în revista „Astralis”. Cu siguranță, voi continua să scriu!
– De la mijlocul acestui an vă aflați la Lisabona, unde reprezentați România în calitate de director adjunct al „Institutului Cultural Român din Lisabona”. Sunt sigură că toți cititorii revistei ar dori să cunoască activitățile acestui Institut, mai cu seamă pe acelea avute în scurta perioadă de când vă aflați dumneavoastră acolo. Așadar, ce ne puteți spune?
– Din 27 iulie 2022, beneficiez de un alt început în cariera mea profesională. În calitate de director adjunct al Institutului Cultural Român de la Lisabona mă aflu de câteva luni, și am urmat planul de proiecte aprobat deja de la începutul anului. Dar am avut o propunere proprie legată de Centenarul Încoronării Regelui Fredinand I și Reginei Maria la Alba-Iulia (15 octombrie 1922), fiind interesată de întărirea conexiunilor româno-portugheze, deoarece Maria a II-a de Portugalia a fost bunica regelui Ferdinand, iar infanta Antonia de Portugalia, mama acestuia. Am considerat că discuțiile despre acest eveniment și proiectarea filmului „Maria, inima României” în regia lui John Florescu și curator și producător asociat, Dan Drăghicescu vor întări relațiile culturale româno-portugheze din perspec-tiva trecutului regal. Evenimentul care a avut loc în data de 14 octombrie 2022 la sediul ICR Lisabona, în colaborare cu Ambasada României, s-a bucurat de un real succes, fiind prezente mai multe personalități portugheze, dar și diplomați. Iar pe 3 noiembrie a.c. am avut vernisajul expoziției „Where are you”, al artistei plastice Florentina Voichi din București. La eveniment a participat directorul Joaquim Ruivo, directorul Mănăstirii Batalha, Amicus Romaniae din 2018, care e interesat de istoria țării noastre și, cu siguranță, vom colabora în anii următori. Un alt eveniment a fost lansarea romanului scriitorului Radu Sergiu Ruba, „Um verão que nunca mais se põe”, tradus în portugheză de Annamaria Gaál Campos. Manifestarea s-a bucurat de un public numeros și de prezența scriitorului portughez Rui Zink.
– Ne-am bucura să aflăm care sunt proiectele pentru anul 2023. Vă rugăm să ne dezvăluiți, dacă este posibil, câteva dintre acestea.
– Proiectele noastre sunt în acord cu viziunea și strategia Institutului Cultural din București pentru perioada 2022-2026. Desigur, principalul obiectiv este promovarea României în Portugalia și întărirea relațiilor culturale româno-portugheze. Aș putea să vă menționez că vom avea proiecții de film, vernisaje de pictură, teatru, muzică fado, participare la diverse festivaluri de muzică sau film etc. De asemenea, voi urmări să invit la institut personalități din lumea portugheză și românească, pentru a dezvolta cât mai multe relații culturale între cele două țări, Portugalia și România.
– Vă adresez întreaga recunoștință pentru acordarea acestui interviu și vă doresc multe realizări culturale pe noul drum pe care îl parcurgeți.
– Vă mulțumesc tare mult.
Întreaga mea prețuire pentru tot ce faceți!
(Interviu publicat de revista „Astralis” nr. 4 (16) / 2022)