A apărut nr 7 / decembrie 2021 (Anul V) al revistei de filologie, limbă, literatură și folclor „LOGOS”, de la Novi Sad, Provincia Antonomă Voivodina, Serbia, editată de Societatea de limba română din Voivodina în parteneriat cu Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad-România, având în fruntea „boadului” internațional pe neobositul filolog, scriitor și jurnalist LUCIAN MARINA.
Publicația are și de această dată un sumar bogat și variat, la care au contribuit dr.dr. Romanța Iovanovici (,,Derivarea cu prefixul ne- în lexicul graiurilor românești din Banatul Sârbesc”), Cristian Hoaghea (,,Aspects of The Novel in G. M. Zamfirescu Prose”), dr. Florian Copcea (,,Identitate și trăire transcedentală” în opera poetei Aurora Rotariu Planjanin), cercetătorul științific dr. Daniela Barbulov Popov și Lucian Marina (,,Duhovna i materijalnakulturnabaština Rumuna u Banatu”, în cadrul proiectului ,,Patrimoniul cultural spiritual și material al românilor din Voivodina”), Zenovia Cârlugea (,,Tatuaj interior” de Veronica Balaj, cronică literară). Mai remarcăm studiul ,,Makedonskoiseleništvo“ semnat de BorčeVeličkovski, Ozren Simjanovski și Slave Katin. Alte articole de mare interes în domeniile respective semnează Angela Faină, din Canada, Florica Gheorghescu, din Toronto, Maria Radu Novac, din Reșița, prof. Traian Trifu Câta, Aurora Planjanin. Lucian Marina semnează reportajele ,,Festivalul Internațional de Folclor JOC ROMÂNESC” și ,,Književna i likovnakolonija–Vršac 2021.“
Întâlnim, de asemenea, numele cunoscutei scriitoare, publicistă și editoare Melania Caragioiu Rusu din Montreal, Canada, dar și al unor condeie din Statele Unite ale Americii, Australia, Israel, colaboratori ai revistei.
Prezentând numărul precedent într-o punctuală consemnare, conf. univ. Dr. Brândușa JUICĂ din Vârșeț menționează la un moment dat: „Așadar, «Logos» 6 continuă să «vorbească» în mai multe limbi (română, sârbă, franceză, italiană, rusă, germană, engleză, poloneză), să aducă la masa comună a prieteniei și însemnelor contemporane numeroși colaboratori, unii deja cunoscuți, alții dornici de a ne împărtăși trăiri șipreocupări noi. […] Cel mai proaspăt număr al revistei «Logos», prima și unica revistă de filologie a românilor din Serbia, se îndreaptă către publicul cititor cu un corpus eterogen de texte, însoțite de fotografii și ilustrații. Cele 256 de pagini personalizează abilități științifice, puncte de vedere, evenimente, atitudini multiculturale, pășiri cugetate… care își găsesc relevanță în cele treizeci și cinci de contribuții scriitoricești. Bogăția de rubrici (191) exprimă și ea emergența sporită a revistei, în calitate de promotor al domeniilor care i-au dat nume (Filologie, Limbă, Literatură și Folclor). […] Lectură și critică literară este unul dintre compartimentele tematice bogate ale revistei, după numărul de articole pe care le conține și suportul științific generos. Cei cinci autori: Zenovie Cârlugea (Târgu -Jiu), Lucian Marina (Novi Sad), Nicolae Magiar (Reșița), Virginia Popović și Mariana Stratulat (Vârșeț) au «colindat» spațiul literar românesc din Voivodina și au lăsat în urma lor puncte de vedere referitoare la experiențele și disponibilitățile scriitoricești statornicite în cuprinsul unor realizări editoriale distincte și, neîndoielnic, victorioase în esență. Este vorba despre următoarele volume: Florian Copcea, VIRGINIA POPOVICI sau «paralaxele» criticii românești din Serbia (Craiova, 2019), antologia Radu Flora, O sută și una de poezii (Academia Română, 2020), Brândușa Juică, Privind spre copilărie (Panciova, 2018), Vasa Barbu, Nicu Ciobanu, Șapte decenii de beletristică. Mic dicționar de cărți și autori (1945-2018) (Paciova, 2018) și MONOGRAFIA – 70 de ani de program în limba română la Radio Novi Sad (1949-2019) (Novi Sad, 2019), de Lucian Marina.”
Din numărul recent, nu putem trece cu vederea evocarea-studiu a lui Robert GAYER (ROMÂNIA) cu privire la CEL MAI VECHI DOCUMENT ATESTAT, SCRIS ÎN LIMBA ROMÂNĂ CU CARACTERE CHIRILICE „SCRISOAREA LUI NEACȘU DIN CÂMPULUNG” (1521), marcând 500 de ani de existență concretă a scrisului în limba română pe pământ românesc. Documentul datează, spune autorul, din 29-30 iunie 1521 și „a fost găsit de arhivarul Friedrich Wilhelm Stenner, în anul 1894, în arhivele orașului Braşov, fiind ulterior redescoperit și valorificat de către marele istoric Nicolae Iorga. Acest text marchează trecerea de la limba slavonă, considerată sacră și folosită anterior în redactarea documentelor cu caracter oficial sau bisericesc, la limba vernaculară, cea română.
Scrisoarea lui Neacșu are un caracter informal, oral, incluzând numeroase elemente de sorginte slavonă. (…) Totuși, elementul profund latin al limbii folosite de Neacșu ne oferă suficientă claritate asupra textului. Conform lingviștilor, fondul latin reprezintă 92,31% din text, iar din cele 112 unităţi ale acestuia, 67 de cuvinte de origine latină pot fi regăsite în alte 7 limbi neolatine.
Documentul se referă la mișcările de trupe ale otomanilor de la Sud de Dunăre şi apropierea lui Mohammed-Beg (unul din apropiații lui Soliman al II-lea Magnificul) de Ţara Românească. Neacșu îl avertizează pe Johannes Benkner, judele (primarul) Braşovului, de faptul că turcii pregătesc o armată redutabilă cu care ar putea invada Ţara Românească şi Transilvania, intențiile acestora nefiindu-i clare pe deplin, însă putând avea repercusiuni asupra ,,orânduielilor” politico-administrative din regiune, afectând și schimburile comerciale dintre munteni și transilvăneni.
Neacşu Lupu era un boier și negustor înstărit ce făcea negoţ cu mărfuri turceştişi avea numeroși colaboratori (printre alţii pe ginerele său, Negre, pomenit în scrisoare) de ambele părți ale Dunării, implicați în comerț și aflați la curent cu activitatea autorităților otomane. Astfel, putem presupune că pentru junele Braşovului, corespondența cu Neacșu era deosebit de valoroasă, informațiile privind manevrele armatelor turceşti putând fi decisive în perspectiva unei confruntări, oferind timp cetății pentru a-și pregăti apărarea.
Scrisoarea prevestea o perioadă dificilă pentru Țările Române, prezența otomană devenind din ce în ce mai apăsătoare, iar ambițiile Înaltei Porți, ce viza chiar cucerirea Vienei, se vor răsfrânge asupra domnitorilor români, nevoiți să plătească un tribut din ce în ce mai consistent. (…)
Nota Bene: Pentru înțelegerea mesajului din Scrisoare să precizăm că înainte de asedierea Vienei, în anul 1521, a avut loc căderea Belgradului, eveniment care a urmat celui de-al treilea mare atac otoman asupra acestei cetăți maghiare în conflictele otomano-ungare din momentul celei mai mari expansiuni a Imperiului Otoman spre Vest. Sultanul otoman Suleyman Magnificul a decis că printre primele obiective ale campaniilor sale militare să fie Belgradul, un loc care nu a reușit să-l câștige pe strămoșul său Mehmed al II-lea Cuceritorul (1451-1481) și a început campania armată la mijlocul lunii mai 1521. Apărătorii Belgradului au rezistat în mod constant, dar din cauza numărului mic de soldați, au fost nevoiți să predea orașul. la 29 august 1521.
Căderea Belgradului a demonstrat incapacitatea autorităților maghiare de a contracara politicile expansioniste ale Imperiului Otoman, care își va arăta supremația în Bătălia de la Mohaci din anul 1526. Toate acestea au prezentat încurajare și pentru atacarea Vienei.”
Reproducem toate aceste informații din studiul dluiRobert GAYER, cu observația că la noi prea puțin sau deloc a interesat acest eveniment: împlinirea a cinci secole de atestare documentară a scrisului în limba română…
Întru totul, numărul 7/2021 al revistei „LOGOS” se dovedește foarte interesant din multe puncte de vedere pentru cultura și literatura română. (Zenovie CÂRLUGEA)