Admir, sincer și total dezinteresat, preocuparea acelor filiale ale Uniunii Scriitorilor din România care acordă o atenție colegială tuturor membrilor. Și un exemplu concludent, palpabil și admirabil îl recunoaștem Filialei Bacău.
Revista „Plumb”, care poartă cu distincție titulatura de „revistă de cultură și atitudine”, dedică, număr de număr, o pagină de prezentare a membrilor Filialei Bacău.
Aceasta se cuvine să fie menirea și preocuparea scriitorilor care au înclinații spre documentare întru selectarea, periodic, a rezultatelor membrilor din filiala de care aparține. Fiecare realizare se cuvine consemnată și astfel se va compune, în timp, corect, detașat și obiectiv, profilul moral al fiecărui confrate scriitor.
Nu vorbim de talente și non-talente. Știm prea bine, fiecărui scriitor, supranumit greșit „profesionist”, îi putem recunoaște sclipiri demne de toată atenția.
Nu există „minori” și „majori”. Ești sau nu!
Câtă dreptate avea Nicolae Steinhardt, referindu-se, strict, la un foarte îndrăgit scriitor român, cu texte epice de o sensibilitate aparte, afirmând: „Scriitorii aceștia așa-ziși minori au reprezentat în realitate o bună parte a domeniului sufletesc din care s-a hrănit în copilăria și tinerețea ei generația mea (…)”. Important rămâne, în ce măsură „trăsăturile esențiale ale caracterului românesc pot fi aflate mai limpede decât la mulți alți scriitori” (Primejdia mărturisirii, Ed. „Dacia”, 1993, p.66-67).
Și cât de valabilă este această constatare și pentru scriitorii noștri de astăzi! Și cât de important este pentru fiecare scriere care fundamentează, în plan ficțional, valorile morale și teologale, specifice poporului nostru!
La timpul prezent, nu putem vorbi de „genii”, deși am descoperit, cândva, într-o prezentare, formularea bombastică „multilateralul talent”. Absurd. Să „iubim” exiguitatea (după modelul G. Călinescu), dar să nu întindem coarda la absurd, calificându-ne confrații, drept „scriitorinci” (Dan C. Mihăilescu), ornitorinci (Magda Ursache) sau „criticatori mimetici” (Virgil Diaconu), dacă nu este cazul – și chiar dacă o merită.
Să ne-nturnăm mintea și cugetul la vorba lui Socrate, rațiunea-i „cel mai bun îndreptar”.
Și ceva mai mult, există „locuri” și „locuri”, unde „jurizarea” este doar o modalitate de „tu mă premiezi pe mine” – „eu te premiez pe tine”. În unele locuri, premieri „la distanță”, în detrimentul celor „de aproape”. Sau „judecăți”, de tipul, „cât voi fi eu mare și tare, X nu va fi premiat”?! Sau, pentru anumite „jurizări”, numai anumite „nume”, pentru că, deh!… sunt „multilaterale talente”?! Sau, și mai grav, înscrierea unor nume în categoria „indezirabililor”?!
Prea am devenit judecătorii semenilor noștri, uitând să ne uităm, din când în când, în propria oglindă!
Intuiesc, veți spune că aceste metehne-s… de când „lumea și pământul”.
Dar dacă am încerca să îmbrățișăm, corectând, Prezentul?! Depinde doar de noi.
Și cu această subiectivă introducțiune (cu iertare, dacă am supărat pe cineva), să revin la tema pe care mi-am propus să o dezvolt: aprecierea confraților noștri Băcăuani (cu majusculă).
Un gest admirabil, materializat de Cornel Simion Galben, în Dicționarul SCRIITORI BĂCĂUANI (Editura Corgal Press Bacău, 2021), volumul al II-lea, îmi atrage atenția.
Un demers biobibliografic a peste o sută de medalioane, în ordine alfabetică, dedicat scriitorilor arondați Filialei Bacău, din toate timpurile.
Lecturând câteva dintre aceste medalioane, înțelegem că autorul și-a propus să prezinte „profilul” general al fiecărui scriitor (deși în unele dintre acestea, recunoștem detalii care seamănă cu ceea ce numim confesiune), localizarea în timp și spațiu, anii de formare, debutul, recunoașteri de prestigiu (naționale sau internaționale), referințe critice.
Structura acestui dicționar, meticulos documentat, respectă structura Dicționarului General al Literaturii Române și merită toată admirația și considerațiunea.
Și înțelegem (deopotrivă, și of-ul autorului), acest demers nu a fost unul simplu, cât mai ales, unul costisitor. Și nu vorbim doar de timpul dedicat în alcătuirea fiecărui medalion, care a implicat în primul rând responsabilitate etică.
Dicționarul SCRIITORI BĂCĂUANI este „cartea de vizită” a Uniunii Scriitorilor din România – și nu doar a Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor.
Astfel de dicționare ar trebui să existe pentru fiecare filială în parte. Pentru acest Prezent, și pentru Viitor. Aș zice, o completare, benefică, demnă de toată atenția, chiar în completarea actualului Dicționar General al Literaturii Române. Pentru când va mai fi posibil, o reeditare și actualizare al lui.
Livia Ciupercă / UZPR