default-logo

Simona Halep, fără secrete! Caracterul superb al campioanei noastre

Simona Halep a fost în acest final de săptămână la Brașov, acolo unde a vorbit în cadrul unei conferințe despre sacrificiile pe care le-a făcut în viață pentru a ajunge în topul tenisului mondial.

Aflată în Top 10 WTA de mai bine de 5 ani, Simona Halep a recunoscut că a dus pe teren aceleași principii din viața de zi cu zi. Spre deosebire de majoritatea jucătoarelor din circuit, Halep a dezvăluit că nu-și urăște adversarele atunci când intră pe teren. Fostul lider WTA are o altă abordare.

„Nu prea sunt atât de impulsivă și nervoasă în viața de zi cu zi. În teren sunt puțin altfel. Lupt mult mai mult și nu cedez. În viața personală sunt mult mai normală și mult mai moale. Am aceleași principii și pe teren și în afara lui. Visul meu e să termin cu bine un meci, să câștig, pentru că sunt o fire foarte competitivă și să fiu fair-play.

Îmi place să privesc adversarul ca pe un prieten. Poate e mult spus prieten, ca un amic, un coleg. Nu neapărat ca pe cineva cu care trebuie să lupt ci ca pe cineva care ar putea să mă ajute pe mine să fiu mai bun” a declarat Simona Halep.

Simona Halep: Am făcut două mari sacrificii pentru tenis
Performanța fără sacrificii e imposibilă, lucru confirmat și de fostul lider WTA. „Nu cred că poți să faci nimic important în viața fără sacrificii. Fără ele nu poți să ajungi la cel mai înalt nivel. Am făcut multe sacrificii în viață, dar două dintre ele au fost foarte mari și probabil datorită lor am reușit să ajung unde sunt acum” a mai precizat Simona Halep.

Următoarele 3 competiții la care va participa Simona Halep – meciul de Fed Cup cu Cehia şi turneele de la Doha şi Dubai – vor fi transmise ÎN DIRECT pe canalele Digi Sport.

Cum arată echipa României pentru Fed Cup
Simona Halep (numărul 3 WTA), Mihaela Buzărnescu (28 WTA), Irina Camelia Begu (71 WTA), Ana Bogdan (99 WTA) şi Monica Niculescu (100 WTA) au fost convocate de Florin Segărceanu, căpitanul nejucător al echipei României de Fed Cup, pentru întâlnirea cu Cehia, din primul tur al Grupei Mondiale, transmisă în direct de Digi Sport weekendul viitor.

digisport.ro

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.