Năbădăiosul roşu, Covid-19, a schimbat vacarmul existenţei cotidiene, cu parfumul sufrageriei. Aici suntem invitații propriei vieți, la o șuetă în pași mărunți, despre sufletul aflat în reflux de teama molimei.
Încet, încet corăbiile trăirilor se retrag în noi. Prilej de meditaţie şi naive cercetări, despre cine am fost şi ce vom fi, după ce teatrul cu măşti va da faliment, iar actorii cu două fețe și caractere duplicitare, fie vor trece de partea celor buni, fie vor avea sfârșit de consumatori de iluzii, în pieţele unde pe diferite voci cerem respectarea libertății noastre, ca un drept natural primit zestre la naștere! După drama spargerii clepsidrei, a risipei de timp pentru mine, am scormonit cu ochiul prin capcanele internetului, după curiozități roase de uitare. Am găsit, o filă, o pagină, o ceva… oricum i-aş zice, ca o ţintă cu cercuri unde presa scrisă, legată la ochi, urma să fie săgetată pentru faptul că, suportul de hârtie pe care se tipărește, înseamnă „moartea pădurilor”. După un scurt inventar cu creionul la ureche ca ospătarii pestrițelor birturi de veac XX, autoarea plânge la căpătâiul brazilor din fibra cărora se naște, după îndelungi matamorfoze, hârtia pentru ziar. Meticulos, notează cu creion chimic muiat în scuipat, cam câți copaci ar fi salvați dacă am renunța la prostul obicei de a citi jurnalul la un ceai de tei, o țigară sau la un mentosan. Adică ni se sugerează să punem în cui ziarul sau să-l folosim pentru nevoi, în lipsă de șervețele. Cum ar veni să ne ștergem undeva cu un act de cultură, pentru că, nu-i aşa, nu scrie nicăĭérĭ… cultura e obligatorie!” Și apoi, de ce să ne batem capul cu redactarea, așezarea în pagină, corectarea textelor, abonamente, difuzare… când există piața online, fiecare deținător de tabletă, telefon sau calculator, fiind un potenţial client, ronţăitor de seminţe?
Ce facem însă cu cititorul fidel, construit cu răbdare pe banii lui, cu care interacționăm, zilnic, săptămânal sau lunar, acoperindu-i plăcerea de a gusta din raționamentul autorului în descrierea realităţii şi interpretarea ei? Discutăm aici, de stilul jurnalistului, de respectul față de cetățean, de asumarea în cele mai mici detalii a celor scrise, de grija față de valorile care ne eternizează ca români între seminţiile planetei. Pipăind un ziar atingem o inimă care tresare la virgulă, punct, semnul mirării sau se îndoiește tresărind ca o lacrimă la fiecare semn de întrebare!
Ziarul cumpărat din chioșc, e ca o ființă, care călătorește spre copii și nepoți pe picioarele tale. Cândva, mâinile lor vor trece peste mâinile tale, cu aceeași nerăbdare cu care tu l-ai răsfoit! Cu o condiție: să nu îl arunci, să îl așezi cu grija de colecționar, în bibliotecă!
Un ziar serios, formează atitudini civice, rămâne martorul prezentului, creionat și gara
FLORENŢ MOCANU / UZPR