◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro28.03.2024

Ziariști craioveni la Târgul Gaudeamus

  „Caravana Gaudeamus”, parte a cunoscutului târg de carte realizat de Radio România, a poposit la Craiova, pentru a optsprezecea oară, în perioada 28 februarie – 3 martie. Și de data aceasta, manifestarea s-a bucurat de interes, atât din partea editorilor și distribuitorilor de carte, cât și din partea publicului din Cetatea Băniei.

În cele 45 de standuri și-au prezentat cărțile 50 de expozanți, mii de volume, din toate domeniile, aflându-se la îndemâna cititorilor craioveni. Târgul s-a făcut simțit în viața culturală a orașului și prin cele peste 50 de manifestări cu public, între care un rol important l-au avut lansările de carte, dezbaterile organizate de Radio Oltenia, Filiala Oltenia a Uniunii Scriitorilor și Filiala Craiova a Uniunii Ziariștilor, concursul de poezie „Mircea Nedelciu”, premierea olimpicilor.

Pe parcursul târgului s-a desfășurat și proiectul „Cărţile se întorc acasă”, inițiat încă de la ediția din 2010, prin intermediul căruia vizitatorii au avut posibilitatea de a dona cărți din bibliotecile personale, pe care le-au citit sau de pe care au studiat, spre a merge la biblioteci publice din mediul rural. Concursul „Miss Lectura” şi Tombola Gaudeamus, ambele cu premii atractive, au întregit paleta de evenimente, iar numărul iubitorilor de carte care au trecut pragul târgului a fost estimat de organizatori la aproape 10.000.

În cadrul târgului, prezența jurnaliștilor din Filiala Craiova a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România a fost una remarcabilă. Menționăm câteva dintre activitățile la care au ținut exclusiv afișul, cu precizarea că au fost implicați și în multe altele.

– Lansarea cărții de poezie Rotund, a poetei Beatrice-Silvia Sorescu. Au vorbit despre carte ziariștii și scriitorii Nicolae Bălașa, Dan Lupescu și Mircea Pospai, care a și moderat manifestarea;

– Lansarea a două cărți semnate de Xenia Negrea, lector universitar la Facultatea de litere, secția jurnalism: Elogiul incertitudinii – idei estetice și mediatice și Elogiul receptării – medieri critice și artistice, apărute la Editura Universitaria din Craiova. Volumele au fost prezentate de conf. univ. dr. Constantin Crăițoiu, scriitorul Cornel Mihai Ungureanu, editorul și scriitorul Nicolae Marinescu;

– Lansarea cărții-album Poveștile clipei, semnată de jurnaliștii Davian Vlad și Dan Păsărin, de la Radio Oltenia. Au participat și au vorbit despre carte: lector univ. dr. Xenia Negrea, lector univ. dr. Mihai Ene, Mircea Anghel, de la Asociația Fotografilor și Artiștilor Plastici și creatorul digital Andrei Bran;

– Atelierul de lectură și dezbaterea „Pandurii” și lansarea revistelor Colegiului Național Militar „Tudor Vladimirescu”, cadru în care colectivul de redacție al revistei, elevi și profesori s-au întocmit cu scriitorul și jurnalistul Mircea Pospai, președintele Filialei Craiova a UZPR;

– Lansarea volumului de interviuri cu și despre personalități culturale din diaspora Azi despre ieri, semnat de prof. univ. dr. Mihaela Albu. Au vorbit despre carte Dan Anghelescu, Nicolae Marinescu, Valentin Ajder și autoarea.

La toate manifestările a participat un public destul de numeros, iar unele dintre ele au inclus și atractive momente literar-artistice.

Mircea Pospai,

Președintele Filialei Craiova a UZPR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *