Schimbări mari la partidul socialiştilor: în sediul acestuia a fost schimbat un bec. A fost înlocuit becul de producţie germană, cu unul de producţie rusească. Luminează, ce-i drept, mai mult chiorând, în schimb se înscrie perfect în contextul idealurilor partinice ale preş. Dodon.
Mă bucur că între timp şi ştiinţa noastră a cunoscut progrese uluitoare: iată că ea a inventat un aparat care măsoară gradul de prostie al individului. În semn de înaltă apreciere faţă de starea din care nu-şi mai revine mai bine de-un an de zile unul din liderii de partid de la noi, savanţii au stabilit şi unitatea de măsură a Prostiei (cu majusculă). Aceasta, conform elaborării descoperirilor lor, se măsoară în „dodoni”: un dodon, doi dodoni etc. Preşedintele socialiştilor, încântat de elaborările savanţilor, a fost de acord ca anume domnia sa să fie prima persoană care să treacă testul. Zilele trecute a fost anunţat şi rezultatul: conform investigaţiilor, acesta are un „dodon şi jumătate” de inteligenţă. Astfel, cu propriul exemplu, el a confirmat zicătoarea moldovenească: „e un prost şi jumătate”. Sinonim de azi încolo cu: e un dodon şi jumătate.
De aceştia sunt mulţi în Ţara Moldovei. Mai ales în preajma alegerilor.
Iar liderul partidului socialiştilor se pregăteşte intens de alegeri.
Programul lui electoral are un titlu original, menit să atragă cât mai multe voturi, el se intitulează: „Pentru popor!”, adică: „Pentru proşti” (sau pentru dodoni!). Aici el procedează ca-n matematică: una scriem şi alta – în minte.
Un ziarist de la „Timpul” îl numea zilele trecute pe politicianul Igor Dodon „debil”.
Iată însă că pe adresa redacţiei noastre a sosit recent o scrisoare de protest de la un „grup de debili” de la Spitalul de Boli Nervoase de la periferia Chişinăului care consideră că a-i compara pe ei, oameni bolnavi, dar cu dragoste de ţară, cu Igor Dodon este o nedreptate.
„Noi avem doar anumite rătăciri de moment cu şanse reale de însănătoşire, pe când politicianul citat e debil la pătrat (D2, de la „dodon”), cu accese cronice, fără nicio şansă de a fi tratat”, scriu pacienţii stabilimentului, anexând şi o listă de nume, în care primul e „Igor Dodon”.
Direcţia spitalului ne-a dumerit telefonic: în secţia respectivă sunt doi pacienţi care-şi zic „Napoleon”, unu-şi spune „Putin”, iar altul, care se ceartă cu toată lumea, argumentând cu strofe din hitul „Drumurile noastre toate…” afirmă că el e „Igor Dodon, Olga Ciolacu, Silvia Grigoriev şi Igor Cuciuc”, luaţi împreună.
Drumurile noastre toate
În Siberia duc, frate…,
cântă acesta de dimineaţă până seara, când e îmbrăcat în cămaşa de forţă de culoare roşie, ca să semene cu steluţa lui Dodon.
Valentin Krâlov, unul dintre liderii „Interfrontului” de pe vremuri, un fel de M. Şolohov al partidului socialist, îi scrie biografia liderului în câteva volume, intitulate sugestiv: „Dodonul liniştit”.
A început, evidenţiat, cu copilăria politicianului. „Dodon are 47 de ani, îmi mai spune un medic, care pune diagnosticul bolnavilor urmărindu-i la televizor, dar arată ca de 40. De ce? Pentru că n-are cei 7 ani de acasă. Ei trebuie scăzuţi. Or, cum să fii împotriva neamului tău, împotriva limbii pe care o predă maică-ta în şcoala de la Sadova, împotriva viitorului copiilor tăi, Doamne, iartă-mă!”.
El îşi zice „socialist”.
Iar socialismul lui Dodon seamănă cu socialismul lui Hitler.
Şi acela vorbea, ca şi Dodon, „în numele poporului”.
Doar că socialismul lui Dodon e unul rusesc.
„Patria noastră e Federaţia Rusă” (adică GULAG-ul), vociferează el pe la mitinguri.
Dânsul vede viitorul republicii pe care arde de nerăbdare s-o conducă doar legat de Siberia, spaţiul de unde fug ruşii pe-un cap ca să se mute în Republica Moldova.
Logica lui Dodon e, cum este cel mai firesc, dodonistă. El susţine că doar intrând în Federaţia Rusă şi dezicându-ne de libertate vom fi liberi, doar renunţând la independenţă vom fi independenţi, că numai declarându-se prizonieră a Imperiului de la Răsărit, Republica Moldova îşi va păstra integritatea teritorială, cu Transnistria şi Găgăuzia, şi va putea evita războiul.
El pune ultimatumuri. Ameninţă. Leşină. Îşi dă ochii peste cap. Se dă cu capul de pereţi.
Ca un adevărat terorist, zice cunoscutul meu care pune diagnostice din mers. „Filorusul trebuie tratat”, concluzionează el trist, ca să adauge: „Doar că de ţicneală oamenii se mai tratează, da’ de dodoneală – ba!”
Zilele trecute el ameninţa cu mitinguri „de milioane de oameni” care vor cere ca Republica Moldova să intre benevol în Uniunea Euroasiatică a GULAG-urilor. Acolo se vrea poporul, care nu doreşte să trăiască bine, care renunţă la salarii mari, care se vrea în frig şi foame, acolo unde au fost duşi cu forţa părinţii Zinaidei Greceanâi, mâna lui dreaptă, şi de unde li s-a întors numai numele, mai afirmă dodonul.
Banii cu care-şi administrează proprietăţile apărute ca ciupercile după ploaie în ultimul timp – restaurante („Prezident” de lângă Aeroportul Chişinău e unul dintre ele), hoteluri, sedii etc., supravegheate de Saşa Dodon, fratele lui ieşit din puşcărie recent, sunt bani murdari.
Deputatul liberal Valeriu Munteanu se referea alaltăieri la „torba” cu care-şi cară Dodon banii de la Moscova, cu care să ne facă robi ai Federaţiei Ruse.
„Patriotismul” lui rusesc e legat de respectiva „torbă”. Dar el nici pe departe nu e Ivan Turbincă.
Dar un pic de „turbă-ciune” tot are. Prin atacurile lui la adresa Uniunii Europene şi a adversarilor Uniunii Euroasiatice dragi inimii lui, Igor Dodon îşi merită mai degrabă numele de Ivan Turbatu.
El e rogojina de care să-şi şteargă picioarele de murdării Rogozin şi o cârpă pentru putina cu palavre a lui Putin.
Dodoniada abia începe. Să-i dăm riposta la viitoarele alegeri ca „dodonul” să nu devină o unitate de măsură a inteligenţei poporului nostru pentru următorii patru ani.
Nicolae DABIJA
24 iulie 2014