default-logo

George Călinescu, personalitate enciclopedică a culturii și literaturii române. 103 ani de la naștere

Critica literară îl socotește pe G. Călinescu, drept unul dintre cei mai importanţi critici literari români din toate timpurile, alături de Titu Maiorescu sau Eugen Lovinescu, Autorul romanului „Enigma Otiliei” a fost de asemenea istoric literar, scriitor, publicist, academician român, personalitate enciclopedică a culturii şi literaturii române.
S-a născut pe 19 iunie 1899 la Bucureşti sub numele de Gheorghe Vişan. A fost crescut de impiegatul cu responsabilitate de ceferistul Constantin Călinescu şi de soţia sa, Maria, în casa cărora mama băiatului, Maria Vişan lucra ca menajeră. În 1907, mama sa natural, datorită situației materiale precară, acceptă ca soţii Călinescu, care nu aveau copii, să-l înfieze. A fost momentul în care numele său s-a schimbat în Gheorghe Călinescu şi aşa a rămas pe tot parcursul vieţii. Acesta fiind numele său oficial, scriitorul însuşi a evitat consecvent utilizarea prenumelui George. Şi-a semnat întotdeauna articolele G. Călinescu, după o modă răspândită în perioada interbelică.
Şi-a luat licenţa în litere în 1923 şi a plecat ulterior la Roma după ce a primit o bursă din partea Academiei Române.
În 1929, s-a căsătorit cu Alice Vera, fiica unor mici proprietari bucureşteni. Episodul foarte amuzant al primei întâlniri a celor doi viitori soţi este descris cu lux de amănunte în romanul Cartea nunţii.
Este autorul unor studii fundamentale despre scriitori români şi după 1945 a publicat studii şi eseuri privind literatura universală. A publicat monografii, în volume separate, consacrate lui Mihai Eminescu, Ion Creangă, Nicolae Filimon, Grigore Alexandrescu.
În 1953 îi apărea romanul „Bietul Ioanide”, iar din 1956 a avut o rubrică permanentă intitulată „Cronica optimistului” în săptămânalul cultural Contemporanul. Intelectual cu idei mai curând de stânga, dar care în timpul dictaturii regelui Carol al II-lea publica în Revista Fundațiilor Regale ode ditirambice la adresa monarhului, George Călinescu a aderat, încă de la sfârșitul lui 1944, la noua ideologie. El a fost directorul a trei dintre cele mai incisive publicații procomuniste din primii ani postbelici – „Tribuna Poporului”, „Națiunea” și „Lumea”.
George Călinescu a fost deputat în Marea Adunare Națională în legislaturile din perioada 1946-1965.A făcut mai multe călătorii de documentare în Uniunea Sovietică, (la Kiev, Moscova, Leningrad 1949) și în China comunistă („Am fost în China nouă”, 1953), publicându-și impresiile de călătorie în aceste două volume.
Perioada aceasta poate fi subdivizată în trei etape.
Perioada anilor 1948-1953, când criticul, deși raliat noului regim, este îndepărtat de la catedră, dar numit director la Institutul de Teorie Literară și Folclor, creat special pentru el, devenit după 1965 Institutul de Istorie și teorie literară -George Călinescu. Devine membru al Academiei Republicii Populare Române în 1949.
Perioada 1953-1956, anii destalinizării hrușcioviene, în care însă România lui Gheorghiu-Dej nu se grăbește să urmeze exemplul Moscovei. Aceste evenimente politice îl găsesc pe Călinescu în faza încercării de creație a unor opere în stilul epocii, dar limbajul trădează imposibilitatea unei adaptări totale la stereotipiile din limba de lemn.
În anul 1953 îi apare romanul „Bietul Ioanide”, iar începând cu 1956 revine în publicistică printr-o rubrică permanentă („Cronica optimistului”) ținută în săptămânalul cultural „Contemporanul”.
Începând cu anii 1955-1956 și până la moarte (12 martie 1965) se va bucura de aprecieri exclusiv pozitive pentru angajarea sa civică și activitatea de intelectual democrat din perioada interbelică. Își poate retipări aproape întreaga operă, cu excepția „Istoriei” sale monumentale, care este republicată în anii 1980 de asistentul său, devenit între timp profesor, Alexandru Piru. Este înconjurat de onoruri, e premiat și omagiat.
În anul 1961 l-am cunoscut pe G. Călinescu la o conferință despre Mihai Eminescu pe care a ținut-o la Universitatea București, pe 15 ianuarie. Glasul său inconfundabil cu rezonanțe subțiri și flexibile nu am să-l uit niciodată.
În noiembrie 1964 este internat cu diagnosticul ciroză hepatică la Sanatoriul Otopeni. La 12 martie 1965, la adăpostul nopţii, a plecat în lumea umbrelor, lăsând „o operă fundamentală pentru cultura poporului român”, potrivit epitafului literar semnat de Geo Bogza. În fonoteca de aur de la Radio România a rămas mărturie înregistrarea discursului pe care George Călinescu l-a susţinut la Academia Română, unde a fost sărbătorit la împlinirea a 60 de ani.
Pe Str. George Călinescu nr. 53 în sectorul 1 al capitalei se află casa memorială George Călinescu. Corpul de casă construit după proiectul lui George Călinescu cuprinde două încăperi suprapuse – jos sufrageria, deasupra dormitorul.
În grădina din faţa casei se afla un bazin, creaţia scriitorului, cu jeturi de apă printre tufe de trandafiri, aflat sub crengile dudului din curte, în care erau agăţate colivii cu canari şi papagali. În curte, lângă gardul din stradă, este o căsuţă cu două odăi mici unde se retrăgea uneori scriitorul şi exersa la vioară fiind impresionat de rezonanţa pereţilor. De altfel Călinescu obişnuia să asculte muzica lui Beethoven, Bach sau Mozart, care îl inspirau să scrie şi mergea deseori la Ateneul Român, la diferite spectacole. În curte, ,,prietenii” scriitorului erau ,,Seneca” (o broască ţestoasă) şi ,,Fofeaza” (câinele său, care apare sub numele de ,,Stolt” în opera sa).
În capătul curţii este o parte din locuinţa sa – un salon, un mic hol şi o cameră folosită ca birou. Pe masa de scris se află stiloul deschis şi câteva rânduri din ,,Cronica optimistului”. Cărţile, multe la număr, sunt pe rafturi până în tavan, aşezate pe un singur rând. Biblioteca din casa memorială George Călinescu este o adevărată enciclopedie cu mai multe exemplare din literatura universală – de la hieroglifele chineze la cartea Evului Mediu, la Rilke, Valery şi poeţi tineri. George Călinescu avea o colecţie de autografe la care ţinea mult, iar biblioteca sa cuprinde şi ediţii rare de carte italiană, germană, franceză alături de opere ale poeţilor români. Am vizitat casa criticului literar în anul 2015, pentru documentare pe când scriam la romanul „La braț cu Andromeda-Viața scriitorului Gib I. Mihăescu între realitate și poveste”, cunoscând faptul că a existat o relație între G. Călinescu și Gib I. Mihăescu în perioada interbelică.

Al. Florin Țene / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*