◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro28.03.2024

FIRIMITURI / Ioan Vulcan-AGNITEANUL  

Câteva înţelepciuni omeneşti şi creştineşti

 – Cititorule, gânditu-te-ai vreodată că „înnegrind” pe unul şi pe altul cu tot soiul de acuzaţii, cu minciuni şi cuvinte urâte, nu faci altceva decât să te murdăreşti singur?!

   Zaharia Stancu (1902-1974) era nu numai un talentat prozator şi un redutabil gazetar, ci şi un foarte inspirat poet. Câteva exemple: „Eu am crescut cu macii şi strugurii pe câmp/şi mai păstrez, ca iarba,   şi-acum, sub pleoape, rouă”; „De când oamenii umblă pe lună/îngerii nu mai vor să zboare”.

   –Tristeţi mărturisite tardiv, dar extrem de expresiv mărturisite: „Bolnav şi îngreunat de bătrâneţea multor ani de viaţă, am devenit tot mai neharnic”.

   Din spusa înţeleaptă a scriitorului columbian Gabriel Garcia Marquez (1927-2014), Laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (1984), autorul celebrelor romane: „Un veac de singurătate”, „Cronica unei morţi anunţate” şi „Toamna patriarhului”: „Moartea nu vine odată cu vârsta, ci odată cu uitarea”. Eu aşi mai adăuga că ea vine şi în momentul când nu mai are nimeni nevoie de tine.

   –Autoportret-versificat de om în vârstă sau bătrân: „Caier alb de ceaţă şi de fum/Te-ai aşezat în părul meu bătrân/Acoperindu-mi capul plin de amintiri,/Reamintite sau de mult uitate”; „Bătrâni cu iarna vieţii-n plete;/Si-ncet, în urma tuturor,/Vezi şovăind câte-o bătrână/Cu micul ei nepot de mână.” (George Coşbuc, 1867-1918); Ce trist adevăr al vieţii omului: La orice despărţire, murim câte puţin, în vreme ce poetul latin Virgilius (n.70 î.Hr) ne învaţă să ţinem minte că „E o fericire să mori înainte de a începe să-ţi doreşti moartea”; O zicere: A trăit cât a trăit ca apoi să-l ajungă din urmă bolile şi bătrâneţile!; Mi-am revăzut şi recitit ciornele de mână ale vechilor scrisori gândite, scrise, timbrate şi poştal expediate, în speranţa nedeclarată că doar doar îmi reîntineresc gândurile şi amintirile uitate. Nu de alta, dar în coşciuge fi-vom cu toţii nişte bebeluşi uituci, cuminţi şi tare ascultători.

   Un bun şi mult stimat prieten din Târgu Mureş, slujitor al Bisericii Ortodoxe, mi-a relatat următoarea întâmplare: Preotul unui sat de munte transilvan se adresează lui bade Ioan, spunându-i că a băgat de samă că e tare mulţămit de hărnicia, priceperea şi bunătatea sufletească a feciorilor săi. Toţi trei căsătoriţi în sat. După care îl întreabă: „Cum de-ai reuşit, împreună cu lelea Paraschiva să-i faceţi Oameni de Omenie!?” -„Apăi, simplu de tot, dom’părinte! Pe feciorul cel mare l-am învăţat eu, după care el l-o învăţat pe cel care o urmat după el, iar cei doi l-o învăţat pe cel mic. Pe mine m-o învăţat răposatul meu tată, iar pe cei dinaintea lui, i-o învăţat bunul Dumnezeu.”

   Din spusele părintelui-profesor Constantin Necula, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă  „Sf. Ierarh Andrei Şaguna”, din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu: „Dumnezeu este o prezenţă şi când pare absent. Domnul se roagă pentru Ucenicii Săi, nu pentru Lume. Confundăm rugăminţile cu rugăciunile şi planurile personale încercăm să le impunem lui Dumnezeu ca soluţii”.

   Cel mai frumos şi surprinzător de plăcut Iconostas Bisericesc a fost, este şi va fi, câtă lumea va trăi, SENINUL CERULUI  ÎNSTELAT.

   Filozoful-antic roman Seneca (n.4, î.Hr-d-65) spunea că „Nimeni nu simte cum trece tinereţea, dar oricine simte când a trecut deja”. De unde şi constatarea personală cum că timpul nu mai are răbdare cu fiecare dintre noi, iar cu mine şi cu alţi asemeni vârstei mele şi a ta, cititorule, parcă se grăbeşte tot mai tare! Şi cu toate că această dureroasă realitate a vieţii omului se repetă de când lumea, generaţii după generaţii nu îşi dau seama cât de mult îşi irosesc zilele şi nopţile din vremea anilor tinereţei lor.

   Deviza reuşitei în viaţă a omului cumpătat şi aşezat cu picioarele pe pământ: Astăzi, Aici şi Acum! Ieri şi Alaltăieri neputând fii decât nostalgii sau visări întârziate!

    Nu numai cel mai încântător, dar şi cel mai paşnic, frumos şi creştinesc „blestem”, auzit vreodată de urechile mele şi priceput de mintea mea obosită şi îmbătrânită. Este cel care sună cam aşa: „Draga mea iubită dragă, te-oi blestema să-ţi fie dor de dorul meu şi să nu te mai saturi de el.”

   Din spusele Anei Gabor, fică a aşezării sibiene Vurpăr: „Ai o minte dezgheţată şi o vârstă înaintată”; „Cele mai bătătorite uliţe şi poteci ale aşezării mele natale duc spre şcoală, biserică şi cimitir”; „Buna mea dăscăliţă toate le făcea după glasul neauzit al inimii sale”; „Să vă îngemănaţi glasurile şi gândurile în rugăciune, spre a avea călăuze îndrumătoare în viaţă Credinţa, Harul, Darul şi Fapta bună.”

   Având o inimă caldă şi iubitoare, omul a alcătuit din cuvinte fredonate în şoapte, o rugăciune pe care a denumit-o, cum nu se poate mai frumos: „Rugăciunea Inimii”.

Sibiu, iulie 2019     

    Ioan Vulcan-AGNITEANUL / UZPR

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *