◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro28.03.2024

Pintilie Călătorul, ultimul Sfânt de foc

 
Întreaga lună iulie, a lui Cuptor, a stat sub semnul meteorologic extrem, al muncii câmpului dar și al interdicțiilor severe, impuse de sfinți populari năprasnici și – mai ales – răzbunători cu cei care nu le cinstesc zilele. Arșiță și ploaie, flăcări și gheață, fulgere și curcubeu, toate sunt descătușate de ei, în timp ce cutreieră văzduhul în căruțe cu roți de foc, trase de cai înaripați. 
Oamenii se roagă lor, aprind lumânarea păstrată la icoană de la Paști și afumă mâțișorii de salcie de la Florii. Se crede că aceste reprezentări mitice devin mai puțin periculoase după data de 27 iulie, ziua lui Pintilie Călătorul, fratele cel mic al Sfântului Ilie. 
Începând cu această zi, berzele și cocorii își pregătesc zborul cel mare, cerbii ies din râuri, semn că apa începe să se răcească, merele sunt bune de mâncat, turmele încep să coboare la vale, crugul cerului se întoarce spre toamnă…
Vreme înainte, această zi era respectată cu strictețe de drumeți și de hoinari, de ciobanii supuși transhumanței și de boștinarii cei veșnic plecați în căutarea stuparilor. Cu toții credeau că cine nu-l cinstea cum se cuvine pe Pintilie Călătorul, „se călătorea” înainte de vreme, adică pleca spre lumea de dincolo.

Nici țăranii nu puteau să treacă cu vederea ziua ultimului „sfânt de foc” și o sărbătoreau prin odihnă și rugăciune. Spuneau că sfântul „e bun pentru a călători cu bine şi cu noroc”, că este ziua în care vara și-a făcut rostul și pleacă, după ce „dă drumul la toamnă”. Este numită diferit de la zonă la zonă: Pantelimon (preluând numele Sfântului Mucenic Pantelimon, prăznuit în aceeași zi de biserică), Pintilie/ Pintelei Călătorul, Sântilie ăl Șchiop, Sora sau Fratele cel mic al Sfântului Ilie.

Chiar dacă îi vindecă de boli pe cei care-i respectă ziua, avem de-a face cu o divinitate plurivalentă, a cărei latură puternic demoniacă o înscrie în galeria entităților răzbunătoare și temute peste măsură de oamenii satelor: „… îi mai tareca Sf. Ilie și trebă ținut cu respect că altu feliu îi bai… îți prăpădește ogoru’…că altmiteri nu-i rău cu nimeni, îi tămăduitor de boli și coace tăte poamele.” (Marcel Lapreș).

Din răspunsurile țăranilor date la chestionarele lui Th. Speranția la începutul veacului XX aflăm că „Sora lui Sf. Ilie este considerată ca fiind mai rea decât Sf. Ilie, întocmai ca unele femei ce sunt mai rele decât oamenii, şi de aceea se ţine mai cu frică de toţi”.
În alte părți, se spune că „Ilie cel Mic, atunci când se supără, nici nu tună, nici nu trăsnește ca frate-său, ci dintr-o dată sfarmă în bucăți”. Se mai zice că atunci „când trăsnea Pintilie săreau pruncii din femei. Când a trăsnit odată, a sărit Maica Precistă din scaun iar ea l-a blestemat și i-a luat mâna dreaptă și piciorul drept, așa că acum, când trăsnește, dă cu stânga”.
Infirmitatea lui Pintilie Călătorul se regăsește și alte divinități precum Filipul cel Șchiop sau Sântoaderul cel Șchiop, care și ele încheie un ciclu de zile festive ce anunță apropierea unui prag. În cazul de față, ziua lui Sântilie ăl Șchiop marchează hotarul verii, aducând încheierea secerișului și coacerea primelor fructe de toamnă.
Și pentru că deja primele roade ale toamnei sunt bune de mâncat, există obiceiul ca în sâmbăta cea mai apropiată acestei zile să se împartă de pomană mere, pere, porumb şi dovleac fiert. Ca și în cazul Moșilor de Sântilie, ofrandele se aduc îndeosebi sufletul copiilor morți.

Poveștile populare vorbesc despre un pom cu mere de aur care crește în Rai și care se scutură o dată în an, de ziua Sfântului Pantelimon. Se spune că, dacă părinții care și-au pierdut copiii au mâncat mere între Sântilie și Pintilie Călătorul, pruncii morți nu pot culege fructele de aur, plângând tot anul sub pomul din Grădina Raiului.

Astăzi, dragii mei, potrivit calendarului popular „se călătorește vara” iar sfântul nostru o însoțește, de unde și numele de „Călătorul”. Se spune că „după cum vara se despărţeşte de toamnă, tot aşa se desparte şi sufletul omului de corp”. În ziua hotarului dintre cele două anotimpuri „e mare jale în cer iar tristețea coboară până în sufletele oamenilor”. 
Așa că în fiecare an, pe 27 iulie, oamenii trebuie să aibă mare grijă de sufletul lor și să nu uite că Pintilie Călătorul e martorul călătoriei verii, tot el rugând-o să nu îi ocolească în anul următor, să se întoarcă mai bogată în rod și în vreme bună, să fie mai blândă cu ei și cu lumea.
 
articol preluat de pe Iulia Gorneanu – autor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *