Se ştie, cuculeasa face un singur ou. Ea nu-l cloceşte singură, e mai presus de aceste preocupări terestre de mamă. Ea e o interpretă, o vedetă, cu totul dedicată artelor auzului, îmbrăcatului şi dezbrăcatului, mai ales, ca orice mare artist cu popularitate. Pune oul în cuibul altei păsări, aceea îşi asumă clocitul îndelung, foamea, răbdarea, grija şi, la sorocul cuvenit, din ouăle clocite răsar puii ei dragi şi acela mai special, mai chisnovat, puiul de cuc.
Toţi puii cresc mari, sunt hrăniţi şi iubiţi la fel, pe urmă zboară în lume, după rostul lor, după cântecul lor şi rar, foarte rar, se mai întorc la pasărea mamă, dăruindu-i imaginea lor de azi sau cerându-i un ajutor, dacă ea mai are, dacă ea mai poate. Aşa sunt mamele. Îmi aduc aminte o strofă dintr-o poezie pe care am citit-o acum mai bine de o jumătate de veac. Nici nu mai ştiu cine o semna, dar mi-a rămas în minte: „Dar copiii cresc, se duc departe/ Numai pozele rămân copii/ De aceea mamele au cearcăn/ Şi sunt toate triste-n poezii”.
Dar să ne întoarcem la parabola puiului de cuc. Ehei, el e cu totul altceva! El, vorba propagandistului bolşevic, n-are mamă, n-are tată, n-are patrie-adorată. El este spiritul liber, neomarxist, noaptea vesel (în cluburi), ziua trist şi revoltat, hashtag de dreapta, hashtag de stânga, solidar cu negrii persecutaţi de Trump, urând din rărunchi „ciuma roşie”, fără să ştie, nefericitul, că asta vine de la tătucul brun, Goebbels, şi de la portavocea lui, anunţându-ne precum că democraţia ucide, corupţia ucide, drogul face bine, perversiunea, şi mai bine, minorităţile trebuie să stăpânească lumea, prin anarhie, prin pandemie, prin desfiinţarea istoriei, prin dărâmarea bisericilor, prin izgonirea lui Dumnezeu din şcoală şi din spirit, ca să rămânem doar noi, buricele ignorante ale pământului, violenţii, copiii răzgâiaţi ai erei digitale, nepoţii laptop-ului, verişorii tabletei, roboţeii, heil, heil, heil!
Chestia asta cu heil e o revenire la vremurile care se trag din răsăritul nihilist, troţkist, leninist, din toate miasmele care au acoperit aurora boreală din golful Nevei, au amestecat durerea adevărată a mujicilor bătuţi cu pisica de plumb a cazacilor ţarului, cu ura narodnicilor ucigaşi, cu doctrina geniului pleşuv, Vladimir Ulianov, un internaţionalist trăit prin Elveţia şi Finlanda, sponsorizat de Berlin şi devenit steagul însângerat al Răsăritului.
Da, alunec în istorie, dragilor şi prietenilor cititori, pentru că oricum, puii de cuc, având astăzi vârsta zborului, s-au contaminat prea mult de lozincile de pe net, de sunetul vuvuzelelor unor activişti bine plătiţi de neomarxiştii americani, ruşi, germani, dar soroşişti en gros. Astăzi, puii de cuc bine hrăniţi, bine serviţi de părinţii lor şi de societatea liberă, liberală, sunt gata să preia frâiele lumii noastre. Ce să facă după asta? Habar n-au, în viaţa vieţilor lor n-au construit nimic, n-au fost vizitaţi de nicio idee, n-au citit nicio carte până la capăt. Vor vedea atunci când vor ajunge la ţărmul puterii.
Deocamdată, generaţia puilor de cuc se pregăteşte de asalt. Nefăcând nimic, nezidind nimic, urând doar. Aprobându-i doar pe americanii lumpeni, negri, albi şi metişi, care, în locul unor mari mucenici ai egalităţii, ca Nelson Mandela şi Luther King, l-au inventat pe negrul infractor, pe căuzaşul fără cauză, ucis – regrete şi Dumnezeu să-l ierte – în învălmăşeala istoriei.
Aşa o fi, dar generaţia puilor de cuc are, în sfârşit, un simbol. Cam subţire, cam fals, dar nu contează. În numele lui vom dărâma statui ale inegalităţii, vom scuipa pe mormintele unor mari preşedinţi americani, vom iubi Black Power în timp ce vom urî Ku Klux Klan-ul, Doamne, ce diferenţă e între ele?
La mine acasă, în spaţiul danubiano-pontic, în oraşele unde se bat într-o veselie clanurile ţigăneşti ale lui Ştoacă, Moacă şi Răstoacă, adolescenţii ambetaţi de Internet aşteaptă să aducă la putere partidul ateist al celor care vor să salveze România desfiinţând familia, căsătorindu-i pe bărbaţi între ei, oprind evoluţia, oprind lumea.
Statul nostru, prin autorităţile lui, asistă inconştient la acest asalt. El are numai raţiuni politicianiste, electorale. În jur, lumea se dărâmă, valorile sar în aer. Ei vor doar voturi şi putere. Nu ştiu, nu citesc, nu înţeleg că, de undeva, din tenebrele istoriei, se naşte generaţia puilor de cuc. Aşa, ca o pedeapsă a tuturor greşelilor noastre istorice.
Cândva, cumva, totul se plăteşte!
Nicolae Dan Fruntelată