Centrul Cultural” Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” vă invită sâmbătă, 6 octombrie 2018, la o serie de evenimente remarcabile:
La ora 14.30, la parterul Palatului Brâncovenesc se va deschide expoziția LA NAVE VA, semnată Lisandru Neamțu și curatoriată de criticul de artă Mădălina Mirea.
Întregul demers este situat sub semnul apei, cu vortexuri ce atrag privitorul în centrul luminos al unui univers clasic, fluid, anecdotic. Fragmentele de piese de arhitectură își dispută teritoriul amplelor compoziții cu elemente ce se revendică din regnul vegetal și animal.
Sala Scoarțelor va găzdui, de la ora 15.00, cea de-a patra conferință dedicată Anului Centenar: 100 de ani de arhitectură neoromânească. Evenimentul, organizat în parteneriat cu Asociația Istoria Artei, va fi susținut de istoricul de artă dr. Oana Marinache.
De la ora 16:00, publicul este invitat la recitalul instrumental susţinut de Daria Batschi – harpăși Lucian Stancu – pian: Ambasadorii muzicii. Din program: J.S.Bach, L. van Beethoven, J.B.Krumpholz, F.Godefroid, Cl. Debussy, D.Watkins, F.A. Rosetti. Eveniment organizat în colaborare cu Fundația” Remember Enescu”.
Pianistul Andreas Iliuță va susține, tot în Sala Scoarțelor, un recital de pian, începând cu ora 17.00; iubitorii de muzică vor putea asculta: F. Schubert – Drei Klavierstücke D.946; S. Prokofiev – Patru piese op. 4; F. Liszt – din „Anii de Pelerinaj” II – Italia, Venezia e Napoli S.
INTRAREA ESTE LIBERĂ!
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro25.04.2024Articole recente
- 130 de ani de la nașterea scriitorului Gib Mihăescu
- „Tandrețuri și Finețuri – Festivalul Femeii”
- Declarația din aprilie 1964, o breșă în Cortina de Fier
- „Prin ochi de copil” – autor Florentina Stoica
- Trăim în Dumnezeu și El trăiește în noi. Sărbătoarea hramului Bisericii Ortodoxe din Teliucu Inferior – o reușită a credinței strămoșești
- „Deocamdată, văd că presa tipărită rezistă”. Scurt interviu cu scriitorul Dan Grădinaru
- Europenizare. Probleme mari și mici
- UZPR le urează un cald „La mulți ani!” colegilor care își sărbătoresc ziua de naștere
- Trend cu două tăișuri. Demisia „zgomotoasă” scade șansele de angajare la un alt loc de muncă
Contact
SEDIUL CENTRALBd. Gral. Gheorghe Magheru nr. 28-30, Sector 1, Bucureşti, Cod poștal: 010336, Oficiu Poştal 22
Telefon fix: 021.317.92.25
Telefon mobil: 0746.137.911 / 0746.137.914
Telefon legitimații: 0743.394.000
Telefon contabilitate: 0746.137.913
Fax: 021.313.06.72
Program de lucru:
LUNI – JOI 10.00 – 18.00
E-mail:
secretariat@uzp.org.ro
contact@uzp.org.ro
comunicare@uzp.org.ro
radiouzpr@uzp.org.ro
revista@uzp.org.ro
comisiadeatestare@uzp.org.ro
joda@uzp.org.ro
editura@uzp.org.ro