default-logo

Personalități ale vieții cultural-artistice premiate de ZIUA INTERNAŢIONALĂ a PERSOANELOR VÂRSTNICE, sărbătorită de Primăria Capitalei

STELA ENACHE, MARIUS ȚEICU, SANDA ȚĂRANU și LUCIA POPESCU MORARU – personalități ale vieții cultural-artistice premiate de
ZIUA INTERNAŢIONALĂ a PERSOANELOR VÂRSTNICE, sărbătorită de Primăria Capitalei, prin Centrul pentru Seniori al Municipiului Bucureşti

            Centrul pentru Seniori al Municipiului Bucureşti a organizat la Teatrul Elisabeta din Capitala, spectacolul dedicat Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice şi seniorilor bucureşteni.
” Aniversarea Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice a fost un nou prilej de a dovedi că ne gândim mereu la dragii noştri bunici, părinţi, unchi şi mătuşi şi să le transmitem cele mai frumoase şi nobile urări de sănătate şi de viaţă lungă, de împliniri şi bucurii!” – a spus Alexandra Dobre, Directoarea Centrului pentru Seniori al Municipiului Bucureşti.” A fost o zi specială dedicată în exclusivitate reprezentanţilor vârstei a treia din Bucureşti, tuturor Seniorilor nepreţuiţi ai sufletelor noastre, pe care i-am sărbătorit şi cărora le-am transmis în felul nostru şi cu afecţiune LA MULŢI ANI. Am fost onoraţi să premiem patru personalităţi reprezentative pentru viaţa cultural-artistică, aplaudate de toţi cei peste 350 de spectatori prezenţi în sala arhiplină”.
Scena Teatrului Elisabeta a găzduit un amplu program artistic, prezentat de Octavian Ursulescu susţinut de reprezentanţii Cluburilor de Seniori din sectoarele 1, 3, 4 și 6 ale Capitalei şi de cei ai câtorva asociaţii culturale, toţi pensionari cu înclinaţii artistice în diverse domenii (teatru, muzică, artă plastică, dans, sport) şi care, la vârsta a treia au dorit să cunoască sau să regăsească magia scenei şi a reflectoarelor.
După recitalul susţinut de corala” Cantus Domini”, Alexandra Dobre, directoarea CSMB a urât bun-venit tuturor celor prezenţi şi i-a premiat pe cei patru artişti – seniori de elită, care, prin activitatea şi cariera lor au marcat viaţa cultural – artistică a României. Este vorba despre:
Marius Teicu” pentru sutele de şlagăre de muzică uşoară care ne-au înseninat viaţa şi care ne-au ajutat să trecem peste toate greutăţile, fiecare fiind <> primită în dar”,
Stela Enache ” pentru prodigioasa carieră muzicală, presărată cu numeroase premii şi melodii de succes, cele mai multe dintre ele aparţinând marelui compozitor Florin Bogardo”,
Lucia Popescu Moraru -” <> de la Radio România, care va rămâne întotdeauna pentru noi toţi simbolul emisiunii <>, pentru viaţa pusă în slujba postului public de radio, precum şi pentru cuplul minunat pe care l-a format alături de marele actor Marin Moraru”
Sanda Taranu –” o legendă a Televiziunii Române, actriţă al cărei farmec ne trezeşte şi acum nostalgii legate de anii cei mai frumoşi ai televiziunii publice”.
Aproape 100 de seniori cu înclinaţii artistice au prezentat apoi câte un moment artistic, prin care au promovat arta, cultura şi tradiţiile autentice româneşti. Momentele muzicale, cele coregrafice şi cele dedicate teatrului şi poeziei au fost susţinute de reprezentanţii cluburilor de care au contribuit la succesul unui eveniment de neuitat: Grupul Coral” Clubul Seniorilor Covasna” (sector 4), membrii Clubului Seniorilor Sector 1 care au prezentat un moment coregrafic de dans sincron, dar şi unul de gimnastică Thai-Chi şi reprezentanţii Sectorul 3 care au susţinut momente aplaudate de Street Dance și dansuri populare (Cluburile Seniorilor” Râmnicu Sărat” și” Codrii Neamțului”), dar și un recital de poezie al Vioricăi Pătrașcu.
Aproape 40 de membri numără Corul Clubului Seniorilor din Sectorul 6 (coordonator Allen Alexandru) care au încântat asistentă cu un colaj muzical inspirat ales, aşa cum s-a întâmplat şi la concursul de eleganță și distincție unde au defilat pe scenă 15 senioare. Actorul Silviu Biriş a fost invitatul surpriză al organizatorilor, iar finalul a aparţinut orchestrei conduse de reputatul violonist Valentin Albesteanu care, prin muzică din perioada interbelică a readus atmosfera Bucureştilor de odinioară…

 Centrul pentru Seniori al Municipiului Bucureşti a fost înfiinţat din dorinţa de a oferi seniorilor bucureşteni oi oportunităţi de integrare socială, activităţi recreative, socio-culturale, cultural-educative şi cultural-religioase. Pentru realizarea obiectului sau de activitate, Centrul pentru Seniori al Municipiului Bucureşti are ca atribuţii organizarea şi susţinerea de evenimente, competiţii, festivaluri şi manifestări educative, culturale, realizarea de proiecte şi activităţi privind cunoaşterea şi promovarea culturii, religiei, tradiţiei şi valorilor locale, urmărirea implicării active a cât mai multor persoane din Bucureşti cu vârsta de minimum 50 de ani în activităţi sociale, culturale şi de agrement, susţinerea şi finanţarea proiectelor de interes şi utilitate pentru persoanele cu vârsta de minimum 50 de ani.
Printre proiectele derulate de CSMB amintim:
– Acordarea Premiilor şi Diplomelor de Onoare pentru Aniversarea Căsătoriei (25, 50, 75 ani), proiect ce vine în sprijinul conştientizării importantei stabilităţii în căsnicie şi susţinerii valorilor şi echilibrului socio-economic al familiei, prin măsuri punctuale de sprijin financiar.
– Proiectul” Lumina ochilor, cea mai importantă. Ochelari pentru vârsta a treia”, dedicat pensionarilor bucureşteni cu venituri reduse.
– Seria de conferinţe Amintiri Centenare, evenimente reunite sub acest titlu şi dedicate împlinirii celor 100 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri şi la care participă sute de seniori bucureşteni.

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.