Îngrijirea persoanelor vârstnice la domiciliu poate fi considerată mai mult o vocaţie decât o profesie. La baza ei stă dorinţa de a-i ajuta pe alţii şi de a contribui la schimbarea în bine a vieţii celor din jur, promovând dezvoltarea şi coeziunea socială. O îngrijitoare are misiunea de a acorda suport persoanelor aflate în situaţii dificile, fiind un fel de „înger păzitor” al acestora. „Apariţia asistenţei sociale ca profesie s-a produs relativ recent, la începutul secolului XX, deşi îngrijirea celor aflaţi în situaţii dificile s-a numărat printre preocupările comunităţilor încă din antichitate. Multă vreme după apariţia creştinismului, ocrotirea persoanelor şi grupurilor defavorizate a fost o sarcină asumată de biserică, iar asistenţa socială era practicată de instituţiile şi ordinele religioase. Statul a început să se implice activ în acest proces de-abia după a doua jumătate a secolului al XIX-lea, după ce în perioada anterioară fuseseră emise legi şi prevederi care sprijineau săracii şi persoanele vulnerabile social. Sistemele naţionale de asistenţă socială care au dus la naşterea profesiei s-au conturat în primele decenii ale secolului XX, când s-au introdus forme de sprijin economic bazate pe sistemul cotizării şi retribuirii, specific asigurărilor sociale. Primele legi destinate conturării unui sistem de asigurări sociale au apărut în Germania, începând cu 1883, în timp ce în Anglia, asigurările sociale de sănătate şi şomaj au fost reglementate legal din anul 1911. Îngrijitoarea – Daniela Gumann 12 În România, legislaţia asigurărilor de boală, bătrâneţe, accidente, invaliditate etc a fost introdusă în 1912, iar profesia de asistent social a prins contur începând cu anii 1920. Prima instituţie de învăţământ de profil a fost Şcoala Superioară de Asistenţă Socială “Principesa Elena”, înfiinţată în 1929, beneficiind de susţinerea Ministerului Sănătăţii şi a Institutului Social Român. Meritele pentru dezvoltarea meseriei de asistent social le aparţin lui Dimitrie Gusti, Henri Stahl şi colaboratorilor acestora, care au utilizat datele rezultate din cercetările întreprinse în satele româneşti. În perioada comunistă, profesia a fost aproape uitată, însă după schimbările din anul 1989 nevoia unui sistem de asistenţă socială bine pus la punct s-a manifestat tot mai acut. Pasiunea de a face bine şi dorinţa de a-i ajuta pe cei din jur sunt elementele care definesc meseria de îngrijitoare. Multe joburi determină ridicarea nivelului de stres al angajaţilor. Stresul duce la mărirea riscului de intrare în depresie, la apariţia tulburărilor de somn şi provoacă multe alte necazuri legate de sănătate. Totuşi, unele meserii pot aduce şi mari beneficii pentru sănătatea celor care le practică, generând mari satisfacţii sufleteşti. Se ştie, de altfel, că persoanele care practică o meserie care le place, trăiesc mai mult. Cele mai multe dintre îngrijitoare spun că le satisface meseria lor. Orice îngrijitoare trece şi prin situaţii delicate, în care nu poate ajuta mai mult, și uneori chiar pierde un pacient, iar acestea ca și altele ar putea fi motive serioase care să genereze stări de depresie pentru îngrijitoare. De la vârstnici, noi putem să învăţăm să preţuim viaţa în fiecare zi şi să fim mulţumitori că suntem sănătoşi. Uneori, uităm să-i fim recunoscători lui Dumnezeu pentru lucrurile pe care le avem, pentru că ne centrăm prea mult atenţia asupra a ceea ce nu avem şi ne lipseşte, şi asociem lipsa lor cu absenţa fericirii. Am putea fi atât de fericiţi, dacă am realiza de cât de puţin avem nevoie pentru acest lucru. Dar ca și potențial uman suntem fantastici! La ce trebuie să lucrăm? Să schimbăm sistemul, adică să ne schimbăm pe noi în primul rând. Pentru că dacă eu mă schimb, tu te schimbi și ceilalți se schimbă, așa reușim să schimbăm sistemul. De asta spunea Gandhi: „Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume”. Nu este doar un citat motivațional, e baza schimbării într-o țară. Întotdeauna schimbarea începe cu tine (individual)- poţi schimba modul de a gândi, atitudinea, aspiraţia, organizarea, prioritatea, obiectivitatea, alegerile care le faci şi cu care rămâi. Atitudinea generează atitudine. O problemă cu rădăcini adânci, constă şi în trecutul comunist cu multe inhibiţii. O a doua problemă corelată cu prima este educarea (mentalitatea). Dacă în vremea comunismului nu aveam acces la prea multă informaţie, acum din păcate este multă informaţie şi influentă , – mass media de proastă calitate şi prea puţină deschidere pentru o educare, informare de valoare. Dacă fiecare dintre noi am conştientiza aceste lucruri şi ne-am deschide mai mult ochii minţii şi ai sufletului şi am lua şi atitudine, lucrurile ar putea fi urnite încet dar sigur şi schimbate în viaţa fiecăruia. Până la urmă eşti ceea ce gândeşti că eşti, iar acest lucru poate fi schimbat. Însă pentru asta e nevoie de puţin din toate: dorinţă, voinţă, perseverenţă, focus etc.
Daniela Gumann / UZPR