default-logo

A apărut Revista Amfiteatru Economic nr. special 16/2022. Economia Științei: producând și consumând cunoaștere

Economia este o știință, iar asupra unui astfel de enunț cu greu am putea să nu cădem de acord. Desigur, „ce fel de știință este ea” („exactă”, „socioumană”?) este o discuție de sine stătătoare. Consacrați sau în formare, fie din perspectiva teoretică, fie din cea a practică, economiștii își vor fi rezolvat, in foro interno, astfel de dileme, deși nu putem decreta un consens în breaslă. Dar ce ar putea face economia într-atât de aparte încât să poată judeca celelalte științe, de fapt, Știința, iată o rută pe cât de puțin umblată, pe atât de surprinzătoare prin ce ne poate ea lumina. Evident, judecata despre care vorbim aici se referă la facultatea de a gândi logic, nu la activitatea de a chema în fața justiției, de a găsi vinovați și victime. Iar analiza economică este o astfel de formă de judecată.

Știința reprezintă, înainte de orice, cunoaștere sistematizată, orientată spre adevăruri generale și legi fundamentale despre lume și viață (într-o accepțiune mai degrabă „fizică” decât „metafizică” cu privire la acest tip de căutare). Interesant însă pentru reflecția propusă în continuare este că, indiferent de „teritoriul” fizic sau metafizic al căutării de verități și temelii, acest demers presupune, inevitabil/invariabil, scopuri asumate și mijloace adecvate, nevoie de a ști (mundană în toată noblețea ei) și resurse pentru a putea (rare cu toată abundența de revendicări care le aclamă ca prioritare). Așadar, și Știința se face cu economie (economics), în economie (economy). Supunându-se rațiunilor economiei, Știința servește realitatea economiei.

Economiștii, și nu doar ei, pot considera o astfel de linie de argumentație ca mulțumitoare în a acredita/justifica nu vreun primat al economiei între științe sau asupra Științei, ci legitimitatea ei de judecător, de analist al lumii-și-vieții-științifice. Truditorii ei, înainte să fie „de știință”, sunt „oameni”: acționează social mai mult decât solitar; denotă firești comportamente concurențiale care, deloc paradoxal, îi determină și să coopereze; doresc gratificarea rezultatelor/eforturilor lor prin salarii oneroase și/sau statute onorifice etc. Specific științei economiei este că, în ciuda autonomiei ei operaționale, are nevoie și de prealabila clarificare a cadrului etic în cadrul căruia calificăm acțiunile ca fiind (in)eficiente. Inclusiv când evaluăm economic activitatea științifică.

Astfel, economicul vine la pachet și cu un întreg ethos: bunăoară, oamenii de știință pun valoare pe lucruri, dar trebuie să aibă și sisteme de valori; de multe ori, anunță că oferă, contra bani publici, bunuri publice (vag dovedite, mai clare fiind beneficiile private); validarea intra-breaslă se face prin indicatori de performanță cvasi-economici (scientometrici) stabiliți adeseori prin compromisuri (cvasi-politice) suspectate a fi compromițătoare spiritului științei etc. Firește, suita aceasta nu constituie un verdict antepronunțat, ci o selecție de îngrijorări legitime. O atare punere lărgită a „problemei economice” (aplicată Științei) nu este una întâmplătoare: judecățile de eficiență nu sunt convingătoare într-un vid etic, iar economistul bun nu poate ignora aceasta.

Sub titulatura „Economia Științei: valorizarea și valorificarea cercetării”, revista Amfiteatru Economic aduce în dezbatere subiecte asupra cărora economiști (sau alți cercetători aflați într-o relație de interdisciplinaritate cu știința economică) vor polemiza sau, dimpotrivă, se vor reconcilia – toate aceste posibilități sunt subsumate „ordinii și măsurii lucrurilor” pe un tărâm în care ordinea și măsura se prezumă a fi acasă: cel al Științei.

Dintr-o propunere tematică atât de generoasă, autorii care au acceptat provocarea editorială venită din partea revistei Amfiteatru Economic au avut în vedere o varietate de subiecte care, deopotrivă, au adăugat la stadiul actual al unei preocupări intelectuale atât de durabile, chiar dacă nu atât de deschis mărturisite, legate de la nevoia de eficiență și de etică în „facerea de știință” în lumea academică contemporană.

Articolul de deschidere, intitulat Piața ideilor și filtrele sale de validare: Veritatea științifică, profitabilitatea economică și acceptabilitatea politică a rupt în bucăți și a reasamblat cu minuție conceptul de „piață a ideilor”. Demersul a pornit de la premisa legitimității și oportunității întrebărilor continue cu privire la care sunt (și trebuie să fie) mecanismele de asigurare a căutării adevărului, deoarece numai ideile adevărate sunt, în cele din urmă, predispuse la a crea prosperitate și pace durabilă; aceasta chiar dacă profitul economic miop și obediența politică constrânsă (sau complice) ar putea indica contrariul. Adevărul științific (de pildă, cel din științele sociale) a fost prins, istoric, între filtre epistemice, precum și (pseudo-)economice și (perfid) politice. Și deși „piața ideilor” poate apărea pentru mulți doar ca un fel de metaforă seducătoare, de uzitat în varii discursuri publice, fapt este că neobosita căutare a adevărului științific, remunerativ din punct de vedere economic și recunoscut din punct de vedere politic, este o exigență pragmatică pentru orice societate care aspiră la bunăstare materială și morală.

Observând că nu există o economie „bună” a științei fără pilonii „onestitate/decență” care să susțină edificiul, autorii studiului Etică și integritate în contextul cercetării economice în cadrul școlilor doctorale au abordat problema eșecului extrem de costisitor în atingerea unei astfel de cerințe, mai ales la nivelul acestei „plăci turnante” pentru întreaga instituție academică. În cadrul studiilor doctorale, profesorii/conducătorii științifici seniori predau ștafeta „următoarei generații” de savanți și experți de top, iar, prin urmare, orice crăpătură în această rută de/spre excelență aprinde o reacție morală degenerativă în lanț, erodând încrederea nu numai în mediul academic, dar și în mediile conexe de afaceri, politic și al societății civile. De remarcat, constatările acestui studiu sunt mai mult decât adecvate într-un climat intern de depreciere nemeritată cu privire la ceea ce semnifică și semnalează titlurile de doctorat.

Sub titrarea Timpul social și economia științei, autorul acestei abordări de pionierat explorează și exploatează ceea ce ar putea ființa ca un instrument logic și epistemologic pentru măsurarea științei ca activitate umană specifică în rețeaua de cooperare socială, identificându-l în ceea ce numește „timpul social” și având ca aliat în acest demers ramura (încă iconoclastă) a economiei evoluționare.

Folosind analiza de conținut, autorul studiului Aspecte privind etica și integritatea în cercetarea științifică românească tratează aspecte sensibile ce țin de cercetarea în științele sociale, prin care se oferă, bunăoară, diferiți/te indicatori/indicații că rezultatele sunt corecte, că ele servesc nevoilor societății, nu sunt dăunătoare subiecților implicați și comunităților cărora le aparțin, respectându-le drepturile.

Intitulat Relația dintre cercetare și dezvoltare, protecția drepturilor de proprietate intelectuală și dezvoltarea financiară. O perspectivă europeană, acest articol analizează legătura dintre cheltuielile de cercetare și dezvoltare în mediile de afaceri, guvernamental și al învățământului superior, pe de o parte, și mai mulți indicatori privind protecția drepturilor de proprietate intelectuală și dezvoltarea financiară, pe de altă parte. Ca în atâtea situații care implică comparații intra-UE, nevoia de convergență, ca eufemism pentru divergența persistentă, este, mai mult decât un cuvânt cheie, o neliniște cheie.

Când vorbim despre crize și de climatul investițional în cercetare și dezvoltare, există intuiții mixte, aceasta deoarece turbulențele economice, cel puțin imediat după ce survin, propulsează de cele mai multe ori cheltuielile de consum, în timp ce redresarea durabilă nu poate fi alimentată fără a recurge la „capital inteligent”, fie el public sau privat. Cu titlul Sprijinul guvernamental pentru știință și impactul crizei: cazul țărilor UE, studiul acoperă perioada 2005-2019, revăzută în dinamica ciclului economic aferent.

Rămânând în limitele geografice ale UE, articolul intitulat Evaluarea impactului cercetării și dezvoltării asupra dezvoltării socioeconomice a țărilor UE constată că investițiile în cercetare și dezvoltare au un impact direct mai mic asupra dezvoltării sociale a unei țări, comparativ cu impactul asupra dezvoltării economice, deoarece acestea afectează dezvoltarea socială doar indirect, prin intermediul dezvoltării economice, care, prin natura ei, este distribuită și digerată inegal în cadrul societății sau între societăți.

În aceeași ordine de idei, studiul Evaluarea comparativă a cercetării și inovării în raport cu calitatea vieții în Lituania și Grecia observă că distinge printr-o pondere mai mare a finanțării pentru cercetare-dezvoltare, având rezultate mai bune în ceea ce privește finanțarea acesteia în comparație cu Grecia, în timp ce, în ambele țări, eficiența finanțării cercetării și dezvoltării în ceea ce privește ponderea produselor de înaltă tehnologie în totalul exporturilor este mai mică de jumătate din media UE-27. Aceasta documentează, încă o dată, natura dezechilibrată, deși echilibrabilă a fenomenelor sociale, politice și economice intra-UE.

Ceea ce este mult mai important decât conținutul actual al acestui număr special este moștenirea sa. Altfel spus, păstrarea deschisă a unei dezbateri temeinice face mai mult bine cauzei decât închiderea ei solemnă doar pentru a îmbrățișa un alt subiect la modă. Dintre ideile care pot fi abordate, sperăm în beneficiul/profitul cititorilor noștri (nădăjduim că nu atât de rari), le putem aminti pe următoarele:

  • Valoare și utilitate în lumea științei: particularități ale științelor naturale, științelor vieții și științelor sociale;
  • Producția și consumul de știință de-a lungul epocilor. Retrospective și perspective. Studiu de caz: paradigma Revoluției Industriale 4.0;
  • Validare a cercetării științifice în comunități profesionale vs. validare în economia reală: indicatori și indícii;
  • Sisteme de evaluare a contribuțiilor științifice: „metrică” vs. „măsură”;
  • Integritate în cercetarea și conduita științifice. Ethos și etică;
  • Practici private (business) sau politici publice (government) – unde se observă mai bine / mai limpede „impactul” unei idei științifice?
  • Manifestări de putere: „democrație”, „aristocrație”, „plutocrație”, „cleptocrație” etc. în domeniul științei;
  • Geografii ale științei. Comerț de cunoștințe și lanțuri de valoare globală. Exporturi de creiere sau de idei;
  • Științele și impactul crizelor (economice, politice, sociale, culturale, tehnologice, naturale);
  • Experiențe românești și raportare la realitatea internațională în materie de etica și economia științelor.

Nu în ultimul rând, evaluarea curajoasă a „economiei științei (economice)” este un act de umilință necesar pentru o profesie care ar trebui să urmărească „păcatul” risipei comis în societate numai după ce și-a reevaluat propria „pecete” pusă asupra acesteia.

Profesor univ. dr. Octavian-Dragomir Jora

Editor asociat, Amfiteatru Economic

Președinte-fondator, Asociația Piața Ideilor

Conținutul revistei nr. special 16/2022 se poate accesa pe site-ul acesteia la adresa:

 https://www.amfiteatrueconomic.ro/RevistaDetalii_RO.aspx?Cod=1221  (RO)

 https://www.amfiteatrueconomic.ro/RevistaDetalii_EN.aspx?Cod=1221 (EN)

 

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*