„Sunt american și am crescut la Hartford, în statul Connecticut, știi, pe malul râului, la țară. Așa că sunt yankeu get-beget și încă unul practic”, își începe Hank Morgan, eroul din cartea lui Mark Twain Un yankeu la curtea regelui Arthur, confesiunea cu totul bizară și fantastică despre o „călătorie în timp” ce îl transportă din Hartfordul său natal, direct în miticul Camelot: „Pot spune că a fost o plimbare plăcută. Treceam prin dumbrăvi și peste pâraie pe care nu-mi amintesc să le fi văzut vreodată. L-am întrebat pe individul călare, ce parcă ieșise dintr-o carte cu poze, dacă mai e mult până la Hartford, dar omul mi-a spus că nu auzise niciodată de o asemenea localitate. Peste un ceas, am zărit în depărtare un orășel moțăind într-o vale, iar dincolo, pe deal, o fortăreață cenușie – Bridgeport, nu-i așa? – Camelot, îmi răspunse străinul” (traducere Petru Comarnescu, reeditare, București, Adevărul Holding, 2008).
Așadar, ajutat de un „Hercule local”, ce a tranșat cu ranga o „neînțelegere minoră”, eroul cărții ajunge direct cu 13 secole înainte, în Anglia regelui Arthur, devenind prizonierul lui Sir Kay, „frate de lapte” al lui Lancelot. „Aventurile” prin care trece Hank Morgan au un haz nebun, istoria medievală a Angliei este văzută prin ochii pătrunzători ai unui „raisoneur” modern, termenul de yankeu, cu înțeles rural și popular, fiind mai degrabă un titlu de mândrie, un semn de inteligență nativă, iar nu o poreclă, cum au folosit-o englezii trufași. Din acest punct de vedere, cartea, cu totul, este o răzbunare tradivă pentru colonizarea forțată, pentru nenorocirile care au traumatizat tânăra națiune din Lumea Nouă, multe aduse chiar de colonizatori. Inteligent și moralist, folosind un ton glumeț, Mark Twain oferă, prin vocea eroului, său, o lecție de politică și de supraviețuire unei Anglii înghețată în tradiții anacronice. Cu totul, cartea este o parodie a istoriei, a politicii, dar și a firii yankeilor, un rezumat al invențiilor ce i-au făcut celebri și bogați (uneori). Deși acțiunea este plasată la mijlocul veacului al VI-lea, în Anglia medievală, cartea nu se vrea o reconstituire istorică, autorul lăsând să se înțeleagă că nu dorește să se lege neapărat de o legendă „prefabricată”, ci din contră, să brodeze, pe un fundal istoric, o poveste modernă și plauzibilă. Într-un fel, istoric vorbind, Mark Twain chiar are dreptate să procedeze așa, cercetări recente infirmând multe din faptele eroice puse pe seama regelui Arthur și a cavalerilor săi, grupați în jurul Mesei Rotunde, singurul fapt cert fiind acela că un anume cavaler cu numele Arthur ar fi murit în bătălia de la Camlaum, din anul 537, fără a menționa dacă era cu adevărat „rege” și unde s-ar fi aflat regatul său, plasat aleatoriu în zonele celte ale Țării Galilor, în actualul Cornwall, de azi.
Destinul face ca, fără să fie câtuși de puțin yankeu nativ, fiind mai degrabă naturalizat în Connecticut, Mark Twain (pe numele său real Samuel Langhorne Clemens, n. la 30 noiembrie 1835, în statul Missouri – d. la 21 aprilie 1910, în Connecticut), să aibă cu adevărat spirit de yankeu, ideile sale sociale, politice și economice fiind cu totul avansate față de vremea în care a trăit, fiind promovate nu doar prin cărțile care i-au adus faima și averea, dar mai degrabă prin acțiunile sale, prin modul de viață și prin felul cum a știut să-și cultive și să-și promoveze propria operă literară. Rând pe rând, voluntar în armata confederată, navigator pe fluviul Missisipi, miner în Nevada, tipograf și editor de ziare, Mark Twain a sfârșit prin a se dedica definitiv scrisului, după ce, în tinerețe parcticase activ gazetăria, fiind totodată și un neobosit călător și explorator. Adept, în literatură, al bunului simț practic, al umorului sănătos, admirator al culturii afro-americane, dar și al evlaviei duminicale și al mormonismului pe stil vechi, Mark Twain a fost, de-a lungul unei lungi perioade când a dominat practic literatura americană, același yankeu jovial, bon viveur, omul „simplu” din Connecticut, stat de adopție în care a trăit cei mai fericiți ani ai vieții. Recunoscători, concetățenii din Hartford, capitala Connecticutului, cândva cel mai bogat oraș din Statele Unite, azi doar „capitala asigurărilor”, oraș ce găzduiește cele mai multe companii de asigurări din lume, primul stat aboliționist din zona nordică, fief politic important al lui Abraham Lincoln, i-au dedicat un Complex memorial, ce cuprinde nu doar casa (renovată), construită la sugestia și după ideile sale, dar și o bibliotecă, un muzeu și o sală multimedia. De altfel, atracția lui Mark Twain pentru Hartford este legată deopotrivă de libertatea rasială, dar și de progresul economic și ingineresc, de ingeniozitatea yankeilor care au transformat un tărâm arid, cucerit de la indieni, într-o zonă industrială prosperă. În vremea lui Twain aici se produceau armele de foc Colt, mașini de cusut, velociclete (un fel de strămoașe ale bicicletelor de azi) și, mai important, mașinile de scris Typewriter, care au dominat prima jumătate a veacului trecut.
Cu totul, Casa memorială a lui Mark Twain, din Hartford, situată nu departe de o altă locuință celebră, ce a aparținut scriitoarei Hariett Beecher Stowe, și ea o militantă pentru drepturile negrilor, autoarea romanului Coliba unchiului Tom, construită în stil colonial, îmbrăcată în cărămidă roșie, aparentă, este și azi o construcție extravagantă și pitorească, amenajată și dotată cu cele mai moderne mijloace tehnice ale vremii (avea telefon și încălzire prin pardoseală), fiind decorată în stilul Tiffany. Ca elemente de noutate se disting sera privată („Casa de sticlă”, sau „Conservatorul”, în limbajul vremii), dar și Turnul observator, folosit de scriitor când ca loc de relaxare, când ca birou de lucru. Democrat convins, dar poate și comod din fire, Twain își instalase majordomul chiar lângă odaia sa de lucru, întrerupând regula ca servitorii să locuiască la subsol. În Muzeul din Hartford mai pot fi admirate și câteva din „invențiile” de pe urma cărora spera Mark Twain să se căpătuiască: hârtia cu autoadeziv, „mașina” tipografică de gravat, „aparatul” de întins bretele și chiar o panglică din elastic menită să susțină sutienul. Din păcate, deși a investit o avere în astfel de invenții, Twain mai mult a păgubit, murind chiar falit.
Ecouri din acest tip de mercantilism sănătos găsim din plin și în cartea Un yankeu la Curtea Regelui Arthur. Iată, de pildă, cum a „inventat” Hank Morgan, „ziarul”, direct la curtea regală: „Curând sosiră la Camelot ziarele Osanale săptămânale și Vulcanul literar. Erau o adevărată minune. Apoi veni și vânzătorul de ziare. I-am dat o piesă de cinci gologani, îi luă, și dus a fost, fără să-mi mai dea și restul! Am citit și titlurile: Vremuri fără seamăn în Valea Sfințeniei, Fratele Merlin meșteșuguiește; Satisit, Mârlan(?) înghite răbdări prăjite…și tot așa. Ziaristica asta miroasea de la o poștă a gazetărie din Arkansas. Într-adevăr, era cam ușuratic modul cu ziarul lua totul peste picior. Desigur, însă, pentru început ziaristica asta era destul de bună”. Mai departe, după obiceiul vremii, gazeta se transformă într-o nesfărșită laudă, la adresa puterii. Concluzia: „Nu era ziarul ăsta minunea mea? Nu orice mamă încearcă să-și ia în brațe pruncul, să-l drăgălească. Așa făceam și eu, știind că nu e rege, mercenar sau poet care să nu facă la fel. Da, asta însemna Impărăția Cerurilor, și asta am simțit eu când ziarul meu făcu onorul sălii plină de cititori”.
Autodidact, telepat, chinestezist, vizionar și orator desăvârșit, ce reușea să amestece în conferințele sale termenii științifici cu vorbele neaoșe, spre încântarea publicului, Mark Twain și-a anticipat sfârșitul, dar nu și-a bănuit gloria postumă. Cu puțin timp înainte de a muri, mărturisea, nu fără o urmă de umor: „Am sosit pe lume odată cu Cometa Halley, în 1835. Va apărea din nou, la anul (în 1910 – n.n.), și aștept să mă duc cu ea. Ar fi cea mai mare dezamăgire a vieții mele dacă nu mă duc acum, cu Cometa. Atotputernicul a spus: ăștia doi sunt niște ciudați fără rost, au venit împreună, vor pleca împreună”. A trăit , cum singur mărturisea „9 vieți”, împrumutate probabil de la cele 19 pisici ale sale, doar că ultimul său deceniu de viață (după moartea prematură a soției și a uneia dintre fiice, ca și după pierderea casei), a fost „un iad”. Moartea l-a izbăvit, dar l-a și salvat. Ernest Hemingway spunea că toată literatura americană provine dintr-o singură carte, scrisă de Mark Twain și intitulată Huckleberry Finn. Povestea, scrisă în 1883, cuprinde dincolo de limbajul vulgar, nu lipsit de imoralitate, destule adevăruri usturătoare la adresa societății americane, marcată atunci, ca și azi, de realitățile stânjenitoare ale intoleranței rasiale și ale sărăciei. În personajul Tom Blankenship, Twain descrie ceea ce numim și azi, „copilul universal”, așa cum l-a el cunoscut în realitate, ignorant, murdar, subnutrit, dar cu o inimă de aur. El este și prototipul yankeului, și yankeii, cum se vede, nu l-au uitat pe compatriotul lor. Într-o epocă a violențelor rasiale și a intoleranțelor de tot felul, cărțile lui Mark Twain rămân un reper de umanism luminat. Reevaluate sau nu, ele sunt o oglină a epocii și nu pot fi contrafăcute.
Marian Nencescu
Foto: Wikipedia
Un comentariu pentru “Un „yankeu” din Connecticut a inventat râsul”
Frumos titlu – Un „yankeu” din Connecticut a inventat râsul
Nu pot decât să-i mulțumesc autorului acestui articol, pentru că mi-a reamintit bucuria și fiorii nerăbdării simțiți în copilărie, când citeam volumele amintite ale celebrului Mark Twain.
Spunea:„Astăzi e acel ”mâine” de care te temeai ieri.” — Mark Twain
Azi sunt copilul de ieri, citind articolul inspirat.
Mark Twain a reușit în literatură, ceea ce a reușit Charlie Chaplin în cinematografie. Încântată, felicit autorul, considerație.