default-logo

Unica soluție

Piaţa Marii Adunări Naţionale fierbe.

„Poporul s-a trezit”, ne anunţă la televizor un reprezentant destoinic al acestuia.

Mii, zeci de mii de oameni necăjiţi, frustraţi, nedreptăţiţi se adună deja câteva duminici la rând, să protesteze.

Pe cei mai mulţi i-au scos din casă nevoile.

Un bătrân îmi spune: „Sunt atât de sărac, că nici nu vreau să mor”. Omului îi e ruşine să închidă ochii pentru că, mi se plânge, n-o să aibă copiii cu ce să-l îngroape.

Şi el e în Piaţă.

Şi el protestează.

Şi el strigă: „Daţi-ne ţara înapoi!” (ca şi cum aceasta i-a aparţinut vreodată!), „Daţi-mi miliardul!”, „Jos Guvernul!”.

Sunt de acord cu cei din Piaţă: acest guvern trebuie demis.

Dar vom scăpa oare de sărăcie, de corupţie, de nedreptăţiţi, de furtişaguri, înlocuind un Guvern cu altul, punând în locul unui procuror general – un alt Procuror General, alegând în locul unor deputaţi, care-şi rezolvă doar problemele personale, alţi deputaţi, care să-şi rezolve doar problemele lor personale, înlocuindu-i pe hoţii lor – cu hoţii noştri?!

Eu unul mă îndoiesc.

Iar ca mine sunt mulţi.

În situaţia creată există o singură soluţie, una singură: să venim în Piaţă toată republica, cu mic, cu mare, satele şi oraşele, cătunele şi orăşelele, bătrâni şi tineri, femei şi copii şi să cerem Reunirea cu Ţara.

Numai reunindu-ne cu Ţara vom rezolva toate problemele noastre, vom aduce DNA-ul românesc la Chişinău, ne vom scutura de sărăcia lucie, vom scăpa de politicienii aiuriţi, de procurorii şi judecătorii cei mai corupţi din lume (cum scrie „Daily Telegraph”).

Numai unindu-ne cu Ţara vom putea ajunge în Uniunea Europeană, mai devreme decât peste 50 de ani.

La ora actuală avem două opţiuni: sau Europa sau Federaţia Rusă. A te întoarce în Federaţia Rusă înseamnă a accepta sclavia de bună voie.

Iar în Federaţia Rusă noi am mai fost. Cunoaştem bine Siberia, gulagurile, gustul votcii, limba rusă, înjurăturile „fratelui mai mare”.

Vrem să mai cunoaştem şi Europa, cea în care foştii nomenclaturişti şi şefii de la 1990 încoace şi-au trimis deja odraslele, care nu vor să se mai întoarcă în „ţărişoricuţă”. De ce oare? Nu de aceea că acolo li-i bine?!

Salariile în UE sunt de zeci de ori mai mari ca-n Federaţia Rusă şi de 15 ori mai mari ca-n Republica Moldova.

În UE toţi corupţii stau la închisoare, iar în Federaţia Rusă aceştia şed la cârmele puterii.

Ruşii se mută cu milioanele în ţările UE, şi atunci noi ce-am căuta acolo de unde aceştia fug?!

Sutele de mii de emigranţi din Asia şi Africa vor să ajungă în ţările Uniunii Europene şi nu în cele ale Uniunii Euro-Asiatice.

Economiştii de pe cele două maluri ale Prutului au constatat că, separate, România şi Republica Moldova îşi pot dubla PIB-ul în 24 de ani, pe când fiind împreună vor putea face acest lucru în 14 ani.

Tot specialişti din domeniu au constatat că România reunită va putea face în doi-trei ani ca PIB-ul său să fie comparabil cu cel al Austriei sau Elveţiei.

Să cerem o altă formă de demisie a Guvernului.

Să le spunem guvernanţilor de la Chişinău să înceapă tratative cu guvernanţii de la Bucureşti privind condiţiile Reîntregirii.

Noi nu vrem Unire!

Vrem Reîntregirea!

Nu vor cădea graniţele dintre două ţări diferite, ci o parte a uneia şi aceleiaşi ţări va reveni la locul din care a fost smulsă, în urma înţelegerii criminale dintre Stalin şi Hitler, parte care, în urma unor circumstanţe istorice, a devenit „stat”.

Stalin şi Hitler au pus graniţa dintre NOI, cei de o parte a Prutului, şi NOI, cei de cealaltă parte. Iar grănicerii noştri de aici şi grănicerii noştri de dincolo o păzesc cu străşnicie, ca nu cumva să ne-o dărâme cineva!

Din punctul de vedere al Dreptului Internaţional, Basarabia nu e Republica Moldova, Basarabia e România.

Noi suntem români şi trebuie să fim cu întreg neamul nostru. Izolaţi de el, vom fi mereu ameninţaţi cu gulagurile, cu războiul de care se pregăteşte Tiraspolul, ca să ocupe Chişinăul, cu dispariţia.

Să cerem celor două Guverne să ne adune într-o singură Ţară.

Şi, cât vor dura tratativele dintre ele, noi suntem gata să umplem cu mii de corturi toată Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău şi Piaţa Victoriei din faţa Guvernului de la Bucureşti şi să declarăm: noi nu plecăm nicăieri până nu scoateţi graniţa de pe Prut, cea mai ruşinoasă frontieră a Europei.

Suntem gata să stăm pe ploaie, pe arşiţă şi ger o săptămână, o lună, jumătate de an, un an până cei doi preşedinţi, cele două Guverne, cele două Parlamente nu ne vor anunţa: REÎNTREGIREA

S-A FĂCUT!

Nu ne pasă ce va zice Vestul, ce va zice Estul, ne pasă ce vor zice copiii şi nepoţii noştri de peste decenii. Ei nu vor avea, sunt convins, decât cuvinte de recunoştinţă, pentru că i-am scuti astfel de eventuale gulaguri, deportări, deznaţionalizări, Afganistanuri, războaie fratricide, de furtul altor miliarde, de sărăcire şi mizeriile de care noi, cei de azi, nu mai putem scăpa.

Numai aşa le vom putea face dreptate bunicilor şi străbunicilor care s-au pomenit peste noapte rupţi de la propria ţară, străini în ţară străină şi cu tancul în ogradă.

Dacă vom avea o ţară mare – iar reunindu-ne, România va deveni una dintre ţările mari ale Europei!, vom avea şi o ţară prosperă. Ţările mici „prosperă” doar în sărăcie.

Dacă cei care se adună în PMAN nu vor pune aceste condiţii, finalitatea protestelor ar putea fi doar una: neintrarea noastră în Uniunea Europeană pentru următorii 50 de ani sau – niciodată!

Pentru că alegerile anticipate nu vor fi câştigate de Platforma DA (care chiar transformată în partid, nu va putea să participe la scrutin decât peste un an de zile), ci de Dodoni, Usatâi, Platoni, Şori şi alţi hoţi de miliarde nepedepsibili în veci într-un stat-nestat.

Lumea fierbe.

De la tulburelul din această toamnă, ea s-a trezit.

Şi nu mai vrea să trăiască aşa cum a trăit până acum.

Ea s-a săturat de corupţie, de sărăcie, de umilinţă, de mizerie.

Ea vrea schimbări. Nu schimbări de Guvern, ci – schimbări de destine.

Această şansă ni-i dată de Dumnezeu.

Să n-o ratăm!

Nicolae DABIJA

 

17 septembrie 2015

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.