default-logo

Peisaj de tundră în inima Ardealului

În timpul unei călătorii efectuate, în toamna anului 2021, în județul Harghita, am avut ocazia de a cunoaște aspecte acvatice inedite ale peisajului românesc.
După cum foarte bine se știe, din călătoriile noastre în zona respectivă este nelipsit Lacul Sfânta Ana, cel mai mare lac de origine vulcanică din România, format cu 42000 de ani în urmă, pe fundul craterului unui vulcan din masivul Ciomatu Mare. Pentru a ajunge la el am parcurs ultima parte a drumului pe jos, prin inima pădurii, bucurându-ne de aerul ei curat, protejați de copacii ei înalți, viguroși, antrenându-ne în discuții plăcute și relaxante. Lacul ne-a oferit un frumos spectacol cromatic, prin culoarea lui verde închis, forma circulară, înconjurată de copaci de diverse specii, mărimi și culori, de la verdele deschis al foioaselor, cu ușoare tente aurii, la verdele închis al brazilor, care pot fi priviți atât la suprafață, cât și reflectați etajat în adâncul apei. La plecare, ne-am întors cu autocarul și ni s-a oferit o mare surpriză și mi s-a îndeplinit o dorință mai veche, de a vedea un urs adevărat, dar să fiu în siguranță.
Pe marginea drumului un urs stătea cu botul pe labe. Era însă diferit de tot ceea ce știam eu despre urși. Ghidul nostru Ioan Sebastian Laslo și șoferul au avut amabilitatea și au oprit autocarul pentru a-l putea privi și fotografia.
Era greu să îți dai seama dacă era bolnav, înfometat, se prefăcea ca să stârnească mila pentru a fi întrajutorat sau poate era rezultatul intruziunii greșite a omului în natură.
Noi am plecat și și-a întors capul rugător după autocar. Ce am fi simțit dacă ne ieșea în cale la venire, când ne-am deplasat pe jos???
Cea mai mare surpriză ne-au oferit-o însă cele două formațiuni acvatice, din județul Harghita: Tinovul Mohoș și Tinovul de la Fântâna Brazilor. Ambele sunt arii naturale protejate și accesul în interiorul lor se face numai cu ghid autorizat, om al locului, bun cunoscător al tainelor acestuia, netemător de animalele sălbatice, foarte generos în a oferi informații a căror prezentare o îmbină cu un umor fin și plăcut.
Cuvântul „tinov” cu sensul lui din dicționar „mlaștină oligotrofă” nu îți spune aproape nimic. Trebuie să mergi să vizitezi aceste spații ca să îți dai seama că te afli în fața unui miracol al naturii. Tinovul Mohoș se află în apropierea Lacului Sfânta Ana și s-a format acum vreo 50.000 de ani, prin acumularea apei într-un crater vulcanic. Deasupra ei s-a depozitat cenușa exploziilor vulcanice repetate și a prafului de la Lacul Sfânta. Pe ea a crescut mușchi care s-a transformat în turbă pe care s-a dezvoltat o vegetație specifică tundrei. A fost introdus în circuitul turistic în anul 2000.
Deplasarea în interiorul lui se face pe o punte din scânduri groase și trunchiuri de copaci tăiați transversal, înjghebată pe vechea cărare a urșilor. Ni s-a atras atenția să pătrundem în lumea tundrei numai dacă nu avem probleme de echilibru fizic și dacă simțim că pot să apară, să renunțăm. Toți eram curioși să vedem cum arată această lume a tundrei rătăcită în lumea noastră, așa că nu a renunțat nimeni.
În realitate, nu am riscat nimic, a trebuit să fim doar foarte atenți pe unde călcăm, mai ales că cu toții aveam aparatele de fotografiat gata să capteze imagini inedite și incredibile. Ce am găsit, de fapt, aici?
Un spațiu izolat, înconjurat de munți împăduriți, la margine cu arbori mai înalți și în interior mai scunzi, dintre care foarte mulți erau uscați. Este pinul siberian, care se dezvoltă foarte greu și nu atinge înălțimi prea mari. Cauza uscării lui: larvele insectelor și cățăratul urșilor.
Temperatura medie anuală este de 6-7 grade, ceea ce a permis dezvoltarea aici, pe un sol foarte sărac a unei vegetații specifice tundrei, alcătuite din mușchi, o iarbă specifică parcă smârcurilor noastre, afinul roșu, rozmarinul sălbatic, bumbăcărița, roua cerului, o plantă carnivoră.
Ne-au fost prezentate efectele lor terapeutice, dar și toxice, precum cele ale rozmarinului sălbatic. Pe suprafața acestui tinov există și două lacuri cu apă acidă, care nu permite creșterea peștilor. Primul lac are o adâncime de 17 metri, o parte de-a lui este acoperită cu mușchi, cealaltă este foarte transparentă și se reflectă în ea pinii de pe margine. Cel de-al doilea lac are o adâncime de 22 de metri și apa foarte limpede.
Am avut impresia că trăim într-un spațiu ireal, de poveste, specific altei lumi, de a cărui veridicitate călăuza noastră a încercat să ne convingă scufundând un baltag într-un orificiu făcut în mușchi. Pe el s-a depus turbă plină de apă pe care a stors-o.
Mie mi-a amintit de o lecție predată elevilor la școală, înainte de 1990, ”Mări sub pustiuri”, de D R Popescu. Vizita noastră s-a terminat, ne-am întors pe un drum forestier, străjuit de brazi și nu ne-a venit să credem că la distanță de câțiva metri există două peisaje atât de diferite, unul de tundră, cu mușchi și pini uscați, relicvă a unei epoci glaciare, altul cu brazi puternici, de un verde matur, încât nu mai știam care este realitatea. Deși deasupra noastră cerul era însorit, plin de nori alburii, cu nuanțe de petrol, simțeam nevoia să mă întorc în lumea de poveste, cu enigmele ei, cu specificul ei aproape legendar. Am simțit că România mai are multe minuni care se vor descoperite și valorificate, fie în scopuri industriale, fie turistice, fie de cercetare.
Pentru a ajunge la celălalt tinov de la Fântâna Brazilor, din județul Harghita, din localitatea Corund ne-am deplasat cu un autocar și după aceea în căruțe trase de cai secuiești și conduse de vizitii pricepuți, oameni ai locului pentru care calul reprezintă o valoare și un element indispensabil vieții lor.
În fața noastră se vedea un peisaj muntos, ce părea de culoare albastră în lumina soarelui strălucitor. De la ghidul nostru am aflat că localitatea Fântâna Brazilor a fost la origine un simplu loc de popas în procesul transhumanței. Oamenii au întemeiat însă o așezare aici, atrași de condițiile naturale prielnice, lemnul și fructele muntelui, iarba pajiștilor, aerul curat, posibilitatea unei vieți tihnite, în liniștea naturii. Locuitorii sunt, în general, crescători de animale și trăiesc din resurse proprii, izolați în cea mai mare parte a iernii.
Bucuria și curiozitatea noastră au crescut la culme, ne aflam parcă într-o caravană, pe un drum de țară, plecată în cine știe ce experiență de cunoaștere, liniștită, originală și relaxantă.
Am ajuns la marginea pădurii și însoțiți de cei doi ghizi, Ioan Sebastian Laslo și Pál Zoltán, am pătruns în uimitorul tinov. Zoli cel priceput la toate ne-a ținut o adevărată lecție de geologie, geografie, ecologie etc.
Explicațiile lui au putut fi completate cu cele existente din plin pe plăcuțe documentare, care ne-au întâmpinat cu denumirea TAIGA.
Deja am simțit că pătrundem într-o altă lume și am plecat curioși în cunoașterea ei. Accesul în tinov se face pe o punte de scândură situată pe sol, construită cu generozitatea localnicilor care au contribuit cu câte o scândură pe care și-au scris și numele.
Surpriza a fost mare. Tinovul de la Fântâna Brazilor, deși în esența sa este asemenea celui de la Mohoș, se deosebește totuși de acesta, prin terenul mai solid, pe care am putut să călcăm fără riscul de a ne scufunda. Copacii sunt mai înalți cu cât te afunzi spre inima lui, speciile de plante sunt aceleași, cu mici deosebiri. Pinii silveștri care cresc aici sunt mai înalți, pot atinge o vârstă matusalemică și dacă se usucă pot rămâne în picioare până la 100 de ani.
Ghidul nostru ne-a sfătuit să îi îmbrățișăm pentru a ne convinge de forța lor.
Spre deosebire de Tinovul Mohoș, aici nu sunt așa de mulți copaci uscați. Pál Zoltán a avut grijă să ne explice și cauza uscării copacilor. Ursoaica pentru a-și învăța puii să se cațere îi aruncă repetat în copaci și așa aceștia sunt zgâriaţi și se usucă.
O lecție frumoasă ne-a ținut și despre cauzele schimbării comportamentului urșilor și despre felul în care trebuie să ne comportăm în relație cu aceștia. Care este secretul? Când vedem ursul, să nu ne apropiem de el și de puii lui, să ne îndepărtăm, dacă se poate, mergând ca racul înapoi, să nu ne apărăm animalele dacă vine să ni le ia. În ceea ce privește zgomotele pe care ni s-a recomandat să le facem, în alte zone ale țării ni s-a spus că nu se mai teme de ele, ci doar de sprayul cu piper, dar cum sunt la îndemâna oricui, nu ar fi rău să le producem.
Vegetația este mai abundentă, solul este acoperit de un covor de afin și am avut posibilitatea de a ne bucura de puținele afine roșii care au mai rămas neculese. Plantele care cresc aici, aidoma celor din Tinovul Mohoș, sunt benefice sau toxice.
În Tinovul de la Fântâna Brazilor este o liniște desăvârșită, ai impresia că timpul a stagnat, că singura formă de existență este aceasta cuprinsă între marginile pădurii, că un duh existențial benefic vine din adâncuri și plutește îmbietor și mângâietor în atmosferă, sălășluiește în fiecare plantă și se deplasează spre vârfurile copacilor.

articol preluat din revista „Memoria slovelor”, nr. 1/2022

 

Elena TRIFAN / UZPR Prahova

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*