În zilele de 6 şi 7 octombrie la Chişinău a avut loc „summit-ul ţărilor CSI”, care de fapt nu e decât o întreprindere mai veche a Moscovei de a-şi anexa pe cale paşnică teritoriile desprinse de ea după puciul din august 1991.
Nu există ţară vecină cu Rusia din care ea să nu fi răşluit bucăţi uriaşe de teritorii: Finlandei i-a luat Karelia, Poloniei – aşa-zisele teritorii de apus ale Ucrainei şi Bielarusiei, României – Bucovina de Nord, ţinutul Herţei, Basarabia şi Insula Şerpilor, Mongoliei – ţara Tuva, Japoniei – Insulele Kurile, şi tot aşa.
Şi asta numai în secolul XX.
În secolul XIX ea se tot lăţise în toate părţile, peste majoritatea ţărilor care au avut nenorocul să fie situate în preajmă, muşcând din pământurile tuturor vecinilor, crăcănându-se şi pe Peninsula Alaska de partea cealaltă a globului, pe care românul George Pomuţ a reuşit, convingând ţarii ruşi, s-o vândă Statelor Unite ale Americii către anul 1867.
După puciul din 19 august 1991 – pentru prima dată în istorie – Rusia şi-a restrâns teritoriul, fostele republici unionale, una câte una, desprinzându-se de imperiu, pentru a-şi declara independenţa.
Dar Rusia nu s-a resemnat prea lesne cu acest lucru.
Şi când deruta i-a mai trecut, a început să depună eforturi ca să şi le recupereze, inventând C.S.I-ul.
Prima a fost mursecată Bielarus.
Acum a sosit şi rândul Republicii Moldova.
Vor mai urma, s-a angajat Putin la Chişinău, şi altele.
Ni se promit inflaţii spectaculoase, sărăcie, noi „Cecenii”, GULAG-uri, etc., cu condiţia să acceptăm reconstituirea vechii „patrii”.
Iar Rusia va rămâne săracă, atâta timp cât va avea mentalitate imperială, cât grija ei va fi să se menţină cât mai întinsă, neputându-se astfel concentra asupra problemelor ei interioare.
De ce n-ar alege acest popor mare între sentimentele de respect ale vecinilor şi instinctele ei acaparatoare, şi nu ar ceda nişte teritorii care nu-i aparţin şi cu care nu mai ştie ce să facă: cel puţin regiunea Kaliningrad (fostă Konigsberg), Insulele Kurile şi Basarabia cu partea ei de nord numită Bucovina?!
Cred că aici ea ar avea numai de câştigat.
Rusia ar rămâne şi fără aceste teritorii cu ţară destulă.
Mai cred că existenţa C.S.I. ar fi avut o anume logică, dacă din ea nu făcea parte Federaţia Rusă, căci – ce fel de comunitate a unor state independente, când prezenţa Rusiei contrazice din start însăşi noţiunea .de „independenţă” a acestor state, care abia s-au smuls de sub ocupaţia ei?! Un exemplu ar fi statul-membru al C.S.I. Belarus, care s-a dezis de toate prerogativele unui stat independent – limbă, drapel, monedă, hotare, suveranitate politică etc. – în numele unei integrări dezintegratoare.
Pericolul cel mare e că statul de dincolo de Ucraina este imprevizibil.
Cu ceva votcă în Rusia se poate face oricând o revoluţie.
Cu ceva revolte orientate de sus în jos în Rusia se poate oricând instala o dictatură.
Cum îi ocrotim, de pe acum, pe copiii noştri şi pe copiii copiilor lor, de posibilele deportări către Siberia, de viitoarele plutoane de execuţie, de eventualii stalini şi lenini, de perspectivele unui alt Afganistan sau altor Cecenii?
În prezent, în Rusia comunismul cade zilnic şi nu cade niciodată. Timpul acolo stă pe loc. Ceasul minte. În ce an ne aflăm? Nimeni nu ştie. Reformele sunt mimate. Gardul vopsit trebuie să lase impresia că şi înăuntru s-a schimbat ceva. Democraţia e o himeră. Mafia dirijează statul. Europa e la fel de departe – deşi o bucată de ţară se află pe bătrânul continent – ca şi în 1985 sau 1991.
Imperiul e tot mai istovit, tot mai stors.
El are propriile reguli (Eltzin a tras cu tunurile ca să-i scoată pe deputaţi din Parlament, Putin bombardează grădiniţele de copii şi şcolile din Cecenia, ca să-i poată elibera pe ceceni de sub ocupaţie cecenă ş.a.m.d.), neînţelese pe alte meridiane.
Politologul rus Alexei Iazimov afirma că în Rusia vechii zei au plecat, dar noile zeităţi n-au sosit încă.
O ţară plină de statui ale lui Marx-Enghels-Lenin, cu „biserici” dedicate acestora – muzee, mauzoleie, „ungheraşe roşii” – încearcă să se descurce şi fără ajutorul lui Dumnezeu.
După summit-ul de la Chişinău al şefilor de state C.S.I., Republica Moldova se învecinează din nou cu Mongolia.
Voronin ne învinuia şi zilele trecute că nu dăm dovadă de patriotism şi nu ne bucurăm de iniţiativa dumisale de a face din Republica Moldova un stat uriaş: cu Siberie, cu un Ocean îngheţat de Nord, cu un sfert de Asie, dar fără limbă, fără istorie, fără identitate, fără viitor, şi în loc să sorbim cu privirile lucoarea care ar trebui să vină dinspre Răsărit, noi stăm cu ochii aţintiţi tot către spaţiul de dincolo de Prut, de unde începe Europa…
În grădina zoologică din San Diego, California, am văzut mai demult închise în colivii nişte păsări exotice aduse din Alaska, ce se uită tot timpul către nord, într-acolo unde se află patria lor.
Şi atunci mă întreb: dacă Voronin se uită mereu către Kremlin, noi de ce nu ne-am uita peste Prut?!
Acolo e ţara moşilor şi strămoşilor noştri, iar dacă am încerca să ne răsucim capul într-o altă direcţie decât ne spune instinctul, am avea atunci toate şansele să rămânem o naţiune cu gâtul sucit sau ceacâră (încruşetă), în vecii vecilor.
Şi dacă până zilele trecute în Republica Moldova românii moldoveni erau o naţiune majoritară, aceştia devin o minoritate în C.S.I.
Limba rusă va dezlocui de pretutindeni limba română.
Din punctul de vedere al lui V. Putin, devenit şi preşedinte-interimar, un fel de vodă al Ţării Moldovei, e şi firesc să fie aşa, pentru că Rusiei nu-i ajung atâţia ruşi de câţi are nevoie, cu care ar putea popula două continente, pe câte s-a cramponat („o şesime de pe glob”) şi atunci scopul ei e să facă ruşi şi din cei peste care s-a lăţit de-a lung de secole, şi unde a rămas şi după ce a plecat. Ceea ce s-a întâmplat cu Republica Moldova e demn de a fi trecut într-o eventuală Carte Guinness a prostiilor.
Ea e unica ţară din lume, care după un deceniu de democraţie şi libertate, a revenit la comunism şi totalitarism, benevol, prin votul acordat unor demagogi ce i-au promis salam ieftin şi pâine pe gratis, ca să-i pună astăzi jugul pe grumaz, renunţând la independenţă, suveranitate ş.a. în numele unei „prietenii seculare”, care a început de un an jumătate, de când au venit comuniştii la putere.
Preşedintele rus Putin a sosit la Chişinău – pentru a evita careva atentate teroriste – cu două avioane identice, a călătorit prin Chişinău în două automobile blindate identice şi se zice că la Chişinău ar fi sosit doi Putini.
Unul dintre ei a zis la conferinţa de presă de la 7 octombrie:
– În Transnistria nu există terorişti!
Cum pot fi Smirnov, Antiufeev şl toată camarila rusească terorişti?!, când terorişti, se ştie, pot fi şi sunt doar cecenii, georgienii, moldovenii ş.a.
În aceeaşi zi Putin şi-a serbat la Chişinău ziua de naştere (la care A. Lukaşenko s-a îmbătat criţă, ca şi cum s-a terminat votka în Bielarus, şi a înjurat ruseşte de-a lungul întregii sindrofii).
Seara, crainicul televiziunii naţionale, în cadrul buletinului de ştiri în limba rusă de la ora 19.00, a anunţat entuziasmat poporul Basarabiei:
– Сегодня Путину пятьдесят лей! („Azi Puţin a împlinit 50 de lei!”).
Că Putin nu e un şef de stat de 50 de lei ne-a dovedit-o preşedintele Moldovei (viitoarea Moldavskaia Gubernia) V.Voronin, care i-a dăruit lui Putin un crocodil de chihlimbar, comparându-1 pe preşedintele rus cu acest animal (din fauna politicii moldoveneşti?!) care, a susţinut Voronin nicicând nu dă înapoi”. „Nicicând nu dă înapoi pe ce pune gheara”, am adăuga noi.
Iar acţiunile lui Voronin şi ale „echipei”, care au un singur scop: să ne facă slugi docile Moscovei, mi-amintesc de fapta domnitorului Gheorghe Ghica (1658-1659), care atunci când a învins cu ajutorul turcilor şi tătarilor oastea moldovenească a lui Gheorghe Ştefan (1653-1658), ca plată – pentru că nu avea bani cu ce-i plăti pe binevoitorii săi turci şi tătari, care i-au ajutat să se instaleze în tron – le-a dat oastea de moldoveni, care se predase fără luptă, „să le fie robi” în vecii vecilor tătarilor şi turcilor…
La fel Voronin, Tarlev, Ostapciuc ne-a dăruit Moscovei, „ca să le fim slugi credincioase”, numai pentru că acesta i-a ajutat să pună mâna pe putere într-o ţară pe care – acest lucru se vede din toate acţiunile lor – o urăsc de moarte şi fac totul ca să dispară cât mai grabnic de pe hărţile lumii.
Nicotae DABIJA
10 octombrie 2002