◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro24.04.2024

Călăuza

De o bucată de timp, o părticică din cerul raiului a coborât pe pământ și s-a desfășurat, anume parcă pentru încântarea sufletului meu, pe plaiuri argeșene, aninându-se undeva pe o axă imaginară ce ar lega, în închipuirea oricărui om dornic de asemenea plonjări în bucurii ale visării, două mănăstiri. Este vorba despre Aninoasa și Slănic, două repere ale credinței cu rezonanțe ample în inimile multor credincioși, semne de veșnicie care nu ar fi fost pomenite aici, dacă nu ar fi intervenit un al treilea semn de atemporalitate și nemărginire, aparent fără nicio legătură, dar numai aparent, căci în fond ține de spațiul miracolului, ceva mai aproape de găsire decât de căutare.
Mai înainte cu vreo săptămână fusesem la o lansare de carte, întâmplare aflată de asemenea sub semnul miracolului (nu aveam ce căuta atunci și acolo, dacă nu ar fi fost voința Divinității), în catedrala arhiepiscopală din Galați. Cartea se numește PĂRINȚII MEI DUHOVNICEȘTI și cuprinde mărturii și trăiri ale Părintelui Ierodiacon Iustinian Stoica, de la Muntele Athos, despre doi dintre cei mai cunoscuți și venerați Părinți contemporani, Arsenie Papacioc și Petroniu Tănase.
Pe autorul cărții nu îl întâlnisem niciodată și mă bucuram enorm că venise de la Muntele Athos pentru prezentarea lucrării sale. Îl ascultam cu mare atenție și nu mică mi-a fost mirarea să aflu că firul existenței sale își are începutul chiar în locul care mă alesese pe mine să mă fericească, cum arătam la începutul acestor rânduri.
Mi-am procurat cartea, care este, indiscutabil, o comoară pentru suflet. Din paginile ei am aflat amănunte răscolitoare. Născut în Valea Siliștii din comuna Aninoasa, autorul a simțit primul imbold de a se îndrepta spre mănăstire la schitul Slănic aflat în apropiere, ajungând apoi să devină viețuitor în mănăstirea Slatina din județul Suceava, unde avea să-i cunoască pe părinții săi duhovnicești, cei care i-au marcat întreaga viață. Ucenic apropiat al lor decenii la rând, s-a gândit că este necesară mărturisirea experienței sale și o face strălucit în carte, după un efort de strângere și selectare a datelor de peste doi ani. Despre aceasta, desigur, este nevoie de o abordare amplă, care oricum nu ar suplini cartea însăși. Dar nu pot încheia aceste rânduri fără să subliniez esențialul, faptul că strădania Părintelui venit pe lume cu peste opt decenii în urmă și sosit acum de la Athos, în întregul ei, este un sublim omagiu adus călăuzei noastre dintotdeauna spre lumina înaltă a ființării, credința cea adâncă de toate zilele.

Firiță Carp / UZPR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *