Dacă aș vrea să familiarizez un tânăr cu lumea dilemelor morale a lui Lawrence Kohleberg, l-aș lua să vadă Tradarea lui Einstein, de la Teatrul Evreiesc de Stat. Teoria lui Kohlberg se centrează pe ideea că dreptatea este caracteristica fundamentală a raționamentului moral. Dreptatea în sine se bazează pe noțiunea de raționament solid bazat pe principii. 
Teoria lui Kohlberg înțelege valorile ca o componentă esențială a dreptului. Oricare ar fi dreptul, el trebuie să fie universal valabil între societăți noțiunea de„universalism moral”), deci nu poate exista relativism. Mi-ar plăcea ca aceste idei să stea la baza piesei scrise de Eric-Emmanuel Schmidtt unde fizica și viața lui Einstein au fost utilizate ca materiale cu țesut dramatic.
Istoria consemnează că în 1939 Einstein îi trimite președintelui Statelor Unite celebra scrisoare în care îl anunță că naziștii caută să obțină arme nucleare din descoperirile sale. Roosevelt declanșează apoi „proiectul Manhattan” care va conduce la construirea bombei ce a dus la explozia din Hiroshima. Poate fi Einstein, o persoană non-violentă care a visat la pacea universală unii dintre responsabilii atrocității?
Astfel dramaturgul se afundă în judecățile morale ce nu pot fi evaluate în termeni logici de adevărat și fals, imaginându-și cum că pe malul unui lac din New Jersey, doi bărbați total diferiți excentrici se întâlnesc și încep să lege o relație de simpatie. Unul este Albert Einstein, celălalt este un vagabond revoltat împotriva societății. De la discuții banale, Einstein trece la mărturisiri tulburătoare și la dezvăluirile dilemelor sale.
O astfel de întâlnire providențială pentru ambele personaje, derulată într-un decor simplu, natural, realizat cu ajutorul câtorva elemente (scenografie MC Ranin) devine o cale de rememorare a frământărilor și atrocităților anilor 30-40.
În rolul agentului Simpson, un agent FBI care îl suspectează de trădare pe omul de știință, întrucât iudaismul poate fi o acoperire pentru bolșevism, actorul George Remeş apelează la stereotipii de filmografie clasică. Veaceslav Grosu (Vagabondul) conturează cald și discret portretul unui american simplu, căruia războiul i-a răpit fiul, discursul său fiind sincer, jocul remușcărilor cauzat de un alt soi de trădare (cea a încrederii noului său prieten) bine nuanțat. Rolul titular(Einstein) îi aparține lui Andrei Finţi, protagonistul unor dialoguri sincere, al unor monologuri sensibile și autoironice. Einstein își percepe dubla „trădarea”: ca auto-trădare, deoarece un pacifist nu trebuia să susțină construirea bombei și ca trădare a oamenilor.
„Einstein crede ca trebuie sa renunţăm la naţionalism, acel naţionalism care propagă dragostea pentru ai tăi, până devine ură pentru ceilalţi. Einstein ne învaţă că, atunci când credem că nu toţi oamenii sunt la fel, suntem deja în pericol. Pentru el, războiul este o ‘farsă’, şi trebuie, întâi şi întâi, să dezarmăm sufletul şi conştiinţa oamenilor”, a afirmat regizorul Tudor Ţepeneag.
Cu dialoguri inteligente și replici profund umane, având senzația că asiști la o scenă de viață, cu gândul galopând prin diverse episoade ale istoriei devii parte din dilemele lui Einstein ce devin propriile tale frământări: Poți să te ocupi de știință fără să faci politică? Care este sâmburele de naționalism într-un profil psihologic universal („până acum ceva timp nici n-am știut că sunt evreu, eram german și atât„)? De unde izvorăște compasiunea unui ateu? Poți să dorești pacea și, în același timp, să devii responsabil pentru ”Proiectul Manhattan” și apoi pentru Hiroshima?
Ne aflăm la granița între stadiul al cincilea (condus de contractul social) al moralei lui Kohlberg când lumea este văzută ca având opinii, drepturi și valori diverse și stadiul al șaselea (condus de principii etice universale) când judecata morală se bazează pe raționament abstract, folosind principii etice universale. Legile sunt valabile numai în măsura în care acestea sunt fundamentate în dreptate și un angajament față de dreptate poartă cu el o obligație de nu respecta legi nedrepte. Kohlberg insista că există și stadiul al șaselea deși i-a fost greu să identifice persoane care operează în mod constant la acest nivel. Poate fi Einstein o asemenea persoană?
Îmi aduc aminte de o replică favorită din Einstein; „Nu mă gândesc la viitor, va veni el oricum.”, dar plec ducând cu mine o alta, al cărei adevăr îl simt în fiecare zi în care indolența, nepăsarea, indiferența, dezimplicarea se întind ca niște pecingi otrăvite asupra societății noastre: “Mâinile încrucișate fac la fel de mult rău precum mâna întinsă ca salut nazist”
Mai trebuie vreun motiv ca să iubești teatrul?
TRĂDAREA LUI EINSTEIN
de Eric-Emmanuel Schmidtt
Traducerea, regia: Tudor Țepeneag
Scenografia: MC Ranin
Video: Liviu Alecu
Distribuţie:
Einstein: Andrei Finți / Mircea Dragoman
Vagabondul: Veaceslav Grosu / Neculai Predica
O’Neill: Mihai Nițu / Andrei Miercure / George Remeș
Violonista: Rodica Doija