◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro28.03.2024

Ca și cum

Ca onomatopee, cuvântul „pac” îmi amintește de raiul copilăriei mele, lumea fericirii fără margini, o lume a unui timp și a unui spațiu în care grijile nu aveau decât concretețea jocului. Pac Rică, pac Liviu, pac Nelu, pac făceam oricui apărea în raza mea vizuală, nu aveam treabă cu ordinea alfabetică, nu știam literele pe atunci, importantă era ordinea trecerii „vrăjmașilor ” prin bătaia vigilenței mele în timp ce le urmăream apariția, pitit după colțul casei, după vreun copac sau chiar după dese perdele de iarbă înaltă, căci orice bălărie, care creștea pe atunci la Cărăpcești, în urma unei ploi zdravene se înălța mai mult decât oricare dintre picii care eram. Nici măcar nu începuserăm școala, cred că nu auziserăm nici de Tecuci, urbea cea mai apropiată de copacii și iarba luminii mele dintâi. Dar văzuserăm câteva filme cu indieni, mie de atunci îmi sună familiar Winnetou și Nscho-tschi, numele eroilor apași din acele pelicule de celuloid. După modelul indienilor nevoiți să se apere de invazia omului alb și rău, ne „împușcam” cu vorbele țâșnite din niște imitații de lemn ale puștilor de pe ecran. Pac, pac, pac, ești mort strigam celui care se avânta părăsindu-și ascunzișul. Cel vizat „murea” cât mai artistic posibil. Și tot așa, până ce norocosul supraviețuitor declara încheierea unei bătălii, pentru a începe alta, cu sporită experiență în utilizarea libertății.
Ciudat este că această amintire s-a ivit din gestația unei întrebări. Cum scriu, m-a întrebat cineva mai demult, dar nu atât de demult încât să uit, ba chiar să mă îndemne să și răspund și o fac acum, cu ajutorul acestui „pac”. Așadar, ca să scriu îmi agăț cuvintele la început de un „ce”, nu contează anume care, important este doar să-l precizez, să-l stabilesc cât mai clar. Precizia ar fi, prin urmare și poate doar în mintea mea, prima condiție a așternerii oricăror gânduri pe întinderea frazelor.
Etapa a doua devine interesantă, fiindcă trebuie să mă fac că uit „ce-ul” referinței. Adică să mă străduiesc să fiu cât mai ambiguu, bine ar fi să reușesc a scălda totul în apa sfintei ambiguități încât să pară că am luat-o razna, fără a o lua totuși. E ca și cum ar apărea de după un copac un fost coleg de joacă și de școală, iar eu să strig la el pac, ești împușcat, e ca și cum pe după iarba înaltă a imaginației aș vedea defilând cete de speranțe vii. Totul, absolut totul, ca și cum.
În final, dar nu neapărat ca o etapă a treia, dacă reușesc să păcălesc cuvintele să mă ajute în a păcăli vreun cititor, măcar unul, pot să mă amăgesc că am intrat în grădina creativității. Ca și cum precizia, ambiguitatea, creativitatea ar fi un singur tot. Mai simplu de atât nici că pot explica. Pac!

Firiță Carp / UZPR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *