„Întâistătător și Apostol al Culturii și Presei de la Dunăre”
Ziaristul Radu Macovei s-a născut în cer pe 24 septembrie, anul Domnului 2020. S-a retras discret, așa cum a trăit în ultimii zece ani, după ce a renunțat la activitatea de la ziar. Ultimele zile le-a petrecut într-un spital din București, cu speranța că Dumnezeu va alege pentru dânsul ce e mai bun… Înainte a a-și încredința sufletul Mântuitorului, se bucuraseră de comuniunea Rugăciunii Domnești – Tatăl nostru – rostităla căpătâi de soția sa, doamna Viorica, și cei doi fii – Răducu și Ionuț și cu gând de lumină, purtat în inimă de sora Domniei sale, profesoara Nicoleta Dana Ioniță.
La Galați, domnul Radu Macovei ne-a invitat la ultima întâlnire pământească, sub cupola Pantocratorului din vechea Catedrală a Galaților – Biserica „Sfântul Nicolae” și „Sfântul Atanasie al III-lea Patelarie”, un loc plin de istorie, în care „pribeagul Patriarh Ecumenic” Atanasie a trăit și a slujit, între anii 1642-1654.
Slujba de înmormântare a fost săvârșită duminică, 27 septembrie, de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Casian, alături de un sobor de preoți, între aceștia părintele Ioan Postolache, protoiereu onorific de Galați, nașul ziaristului Radu Macovei. A fost o zi cu întreită semnificație. La Sfânta Liturghie s-a citit Evanghelia – Pescuirea minunată și în calendarul ortodox era ziua Întâistătătorului Culturii și Limbii Române, Sfântul Martir Antim Ivireanul, cel mai cult om care „a slujit cuvântul, ca pe o sabie”… În aceeași zi, se împlineau unsprezece ani de la ridicarea în rang a Episcopiei Dunării de Jos în Arhiepiscopie și a Arhiereului nostru din scaunul de Episcop la cel de Arhiepiscop. După ale Cezarului, duminica de 27 septembrie a fost ziua alegerilor locale.
Au fost alături de familia ziaristului, mesageri ai Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, „marea și nedespărțita familie a ziariștilor gălățeni”, cum observa Înaltpreasfințitul Părinte Casian. I-au adus un semn al recunoștinței veșnice, colaboratorii și cititorii care au venit să îl însoțească pe ziaristul și omul de cultură Radu Macovei, pe drumul ce duce în lumea fără dor.
Emoții nerostite, candele cu lumină, flori, o căruță de flori, lacrimi, precum „medicamentul expiator”, purificator, toate au fost adunate într-un buchet al recunoștinței, pentru un Om care nu a revendicat notorietatea, deși o are și Dincolo, în veșnicie…
„Radu Macovei, cu alai de înmormântare?...” a fost întrebarea care s-a lăsat dezvăluită în privirile triste ale celor veniți să-i aducă un omagiu. Momente aproape de necrezut… Totuși. Domnia sa, Radu Macovei, aristocratul cu rădăcini adânc înfipte în istoria Moldovei, veniseră la întâlnirea aceea (i)reală dintre două lumi… Ca să ne uimească, deși, nu-și doriseră o astfel de uimire, și să ne arate că un neobosit în ale scrisului cotidian s-a stâmpărat, s-a așezat temeinic pe drumul împărăției lui Dumnezeu, pe calea luminată de lumina Celui Nepătrus, unde durerea fizică nu mai răzbate, iar grijile cotidiene rămân în seama urmașilor urmașilor…
Da. Cel care ne aduseseră acum, cu întristare și suspin,la ultima întâlnire pământească era domnul Radu Macovei, un iscusit truditor al condeiului, organizator și administrator neîntrecut în ale facerii unui cotidian, timp de mai bine de jumătate de veac. Un om pe care mulți l-au iubit, deși au fost și îndărătnici care l-au defăimat… Multă jale a fost la căpătâiul ziaristuluipe care îl „știu”, îl stimează și-l „cunosc”, deopotrivă, bogatul și săracul, chiar și țâncii din leagăn. Freamătă la cuvântul său frunza, ramul și pietrele din vechiul și noul Galați.
Scurtă istorie a unei mari familii
Ziaristul Radu Macovei, aristocrat prin naștere, formație și atitudine, nu s-a autodeclarat nici disident, nici Erou al Revoluției din decembrie 1989, deși este primul ziarist din România postdecembristă, care – alături de o echipă de ziariști și tipografi curajoși ai cotidianului „Viața liberă” – a „slobozit” cuvântul scris din zăbrelele dictaturii ateiste și l-a făcut vizibil, în prima ediție a cotidianului „Viața liberă”, lansată la Televiziunea Română, sub tiruri de gloanțe, în noaptea dinspre 22 spre 23 decembrie 1989.
Curajul acesta eroic nu e întâmplător. Ni s-a dezvăluit tainic, încet-încet, pe măsură ce am început documentarea… Curajul acesta trebuie căutat în arborele genealogic al ziaristului Radu Macovei, fiindcă aristocrația sa nu e o figură de stil. Este o realitate. Istoria Macoveilor vine de prin secolul al XVI-lea, iar prin veacuri, eroii din această spiță au slujit cu „arma” cuvântului și cu arma-armă, în mai toate luptele moldave, inclusiv în Primul Război Mondial. Între Macovei, unii au dat tribut de jertfă și în vremea comuniștilor.
După ramura maternă, reținem că bunicul dinspre mamă al ziaristului Radu Macovei – și al profesoarei Nicoleta Dana Ioniță este Demostene Celibidache, al patrulea fiu în familia lui Polihron Celibidache, care i-a avut pe: Jean, Sofia, Iulia și Demostene. Cei din familia Celibidache sunt români de origine greacă, din Creta-Grecia. Demostene s-a născut la 1867, în județul Covurlui (Galațiul de astăzi) și a murit la 1957. A rămas orfan pe la nouă ani și a fost crescut de sora sa mai mare – Sofia Celibidache, în Galați. La rându-i, Sofia a fost directoarea fostului Azil de bătrâni din Galați și a murit în 1939, la Galați. Ca să întregim și mai mult profilul acestei familii, adăugăm că unul dintre unchii lui Demostene este Aristarh Anton Celibidache (+1917), cu ranguri înalte sub Împeriul Rus; a fost „comisar regal român în Războiul de Independență din 1877, consul la Tulcea și Florența, consilier de stat efectiv”, fiind căsătorit cu Sofia D. I. Cara-Vasile, reținem dintr-o istorie a nobilimii din Moldova veacurilor trecute.
Demostene s-a căsătorit cu tânăra Maria Brăteanu (1878-1962), ani mulți profesoară de chimie, la Roman, unde familia s-a mutat înainte de Primul Război Mondial. Demostene a fost ofițer de Cavalerie (1912), prefect de Poliție Iași (1924), și părintele a cinci vlăstare, între copiii săi, reținem pe Sergiu Celibidache, marele muzicolog, compozitor și dirijor, de renume universal, născut în 1912, și Irina-Paraschiva (1919-2018), longeviva și distinsa mamă a ziaristului Radu Macovei și a doamnei Nicoleta Dana Ioniță, profesoară la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Galați, și domnia sa, apreciată în 2004, cu cea mai înaltă distincție – Ordinul „Meritul pentru Învătământ, în Grad de Cavaler”. De altfel, profesoara Nicoleta Ioniță este cea care ne-a pus la dispoziție un bogat material, privind arborele genealogia al familie, motiv pentru care îi mulțumim.
Sunt strașnice rădăcinile ziaristului Radu Macovei. Deocamdată, ne oprim…
Să revenim la momentul prohodirii din 27 septembrie, când Înaltpreasfințitul Părinte Casian și ziaristul Grigore Lazarovici au conturat personalitatea și statura ziaristului Radu Macovei.
Fondator și director economic al cotidianului „Viața liberă”, în primele două decenii după decembrie 1989, coleg de condei, încă din tinerețe, ziaristul Grigore Lazarovici a subliniat că Radu Macovei este la bază profesor, absolvent de Filologie la Iași, promoția 1965. „O scută vreme a predat, dar și-a dedicat întreaga viață gazetăriei. Este fondator al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, președinte al Filialei UZPR – Galați, ctitorul Școlii de presă de la Dunărea de Jos. A fost un om care după decembrie 1989 a înființat primul ziar din România, care a asigurat o pâine pentru 183 de salariați, ziariști, tipografi, distribuitori de presă, vreme de peste două decenii. Ca tiraj, cotidianul «Viața liberă» se situa pe primul loc în țară”.
Domnul Lazarovici a adăugat că a lucrat cu ziaristul Radu Macovei de la vârsta de douăzeci și patru de ani, pe vremea când Radu reveniseră în redacție ca șef al secției Cultură-Învățământ. „Fusesem repartizat și eu la aceeași secție și m-a uluit rapiditatea cu care scria, de multe ori stând în picioare. În reportaj era de neîntrecut. Era într-o continuă competiție cu ziaristul, apoi, profesorul Virgil Nistru Țigănuș, de la Liceul „Vasile Alecsandri”…
Grigore Lazarovici a conchis în panegiricul său, subliniind: „Pentru mine
Radu este «Le Maître» – «Maestrul» presei și al culturii gălățene, și nu numai… Era nu numai un ziarist de excepție, era un profesionist complet, nu doar făcut, ci născut să slujească oamenii. Știa bine a struni cuvântul și a-l pune la sufletul cititorilor. Este un reper pentru profesioniști… Scrisul la ziar era un crez, totul venea dintr-o stare interioară… Radu a slujit și s-a bazat pe o înaltă cultură. Domnia sa merită să rămână în inimile noastre, așezat pe un piedestal al verticalității, al demnității și autorității profesionale. Este pentru noi nu doar ctitor de ziar, ci și de școală de jurnalism, un mare jurnalist și om de cultură”.
Renegat și adorat!
În contextul tristei întâmplări, s-a amintit că în anul 1972, din motive politice, Radu Macovei a fost înlăturat din redacția fostului ziar „Viața nouă”, alături de scriitorul, ziaristul și profesorul Virgil Nistru Țigănuș. Cauza era „originea nesănătoasă” a celor doi, care scriau la un ziar „fără să fi avut postuniversitara de partid”, în plus, Radu Macovei era și soțul unei fiice de preot.
Minunată este povestea revenirii ziaristului Radu Macovei la ziar, în plin ev ateist. Povestea trebuie reținută, pentru că, astăzi, privind fără patimă înspre „anii de aur” ai ateismului, cu siguranță, frumoasa întâmplare s-a concretizat, prin lucrarea nevăzută și ajutorul lui Dumnezeu. Povestea ne-a relatat-o sora sa, doamna prof. Nicoleta Ioniță. „Prin 1974, fratele meu, dat afară de la ziar, lucra la Direcția de Cultură. În acel an, s-a organizat un concurs de cultură generală, la nivel național. De la Galați, în fruntea echipei s-a aflat Radu. Concursul a fost transmis la Televiziunea Română și toată lumea a văzut că echipa de tineri din Galați era temeinic pregătită, fapt ce a făcut să aducă Premiul I, la Galați. La întoarce, au fost așteptați în gară de Constantin Dăscălescu, pe atunci, mai marele județului Galați. Numai că fratele meu nu se făcuseră văzut împreună cu echipa. Dăscălescu a lăsat invitația ca în următoarea zi, Radu Macovei «să vină, de urgență» la dumnealui!… Radu s-a prezentat. Și surpriză! La premiul stabilit prin regulamentul concursului, o excursie de o lună în Franța și Maroc, a primit de la Dăscălescu un stilou din aur…”
Pe lângă stiloul de aur și excursia în străinătate, Radu Macovei a mai primit un dar neașteptat, însă mult-dorit: a fost reangajat la cotidianul local, chiar numit șeful secției Cultură-Învățământ. În fața evidenței, nici comuniștii nu au rezistat!
Corăbierul „Navei Amiral”
Revenind la ziua ultimei întâlniri, din vechea Catedrală a Galațiului, Înaltpreasfințitul Părinte Casian al Dunării de Jos a salutat marea familie a ziaristului Radu Macovei, precizând: „Ne-am adunat în duminica Evangheliei care ne-a relatat despre Pescuirea Minunată, ca să fim alături de un Om care a venit pe lumea aceasta nu neapărat pentru el, ci a venit pentru a sta în slujba semenilor săi. Acum, el este cel ce a obosit în trup, dar, spiritual, cultural, ființial, ziaristul Radu Macovei este rupt din stânca tare a unei familii din vechea aristocrație a Moldovei, o familie adânc înrădăcinată în cultul pentru cuvânt, în cultul pentru cultivarea cuvântului Culturii, un ziarist care, asemenea ucenicilor Mântuitorului, a știut a face din cuvânt mreajă”.
Arhiereul nostru a explica celor prezenți că prin adormirea sa în Domnul, pare că noi, „cei care suntem foarte atașați de efemeritatea celor trecătoare, vedem acest moment ca pe o înfrângere. Dar, acest om – prin slujirea lui, ca ziarist și om de cultură – a făcut să ne fie cât mai bine tuturor, semenilor săi. În fiecare breaslă există elite, există piscuri. Aici este un conducător de breaslă, este un om care nu a fost în viața lui pe locul doi. Pe locul trei, nici atât… Cei care l-am cunoscut, ne-am hrănit și ne-am bucurat de lucrarea sa exemplară, pusă în slujba comunității de la Dunăre, și nu numai, am devenit mult mai singuri, mult mai săraci, prin plecarea sa. Prin slujirea sa, ziaristul Radu Macovei a făcut din nume un renume… Când omul se odihnește în veșnicie -aparent -nu mai spune nimic, dar- tainic – spune totul. Se poate spune despre acest om, pe cât e cu putință, că a fost învins ca un învingător. A căzut în luptă ca un mare luptător. Am pierdut un reper adevărat, care trebuie pus pe o statuie a demnității, a valorii intrinsece…”
Înaltpreasfințitul Părinte a făcut o paralelă între minunata pescuire a Mântuitorului și slujirea ziaristului, care – atunci când este îndreptată spre Bine și Frumos – se aseamănă cu cea a ucenicilor Mântuitorului, care – prin cuvântul însuflețit – a întraripat mii, sute de mii, milioane de inimi. S-a raportat la activitatea ziaristului și deputatului eparhial, spunând că este „Întâistătător și Apostol al Culturii și presei de la Dunăre” și ctitor al buletinului eparhial „Călăuză ortodoxă”, periodic eparhial care, în primii ani, s-a tipărit la editura cotidianului „Viața liberă”.
„Avem nevoie de astfel de oameni care să ne arate binele. Și cine-i conducător de oameni este un om care se smerește pe sine și îl ridică pe celălalt la sine. Și caută să fie mai bun ca sine, mai mare ca sine. Ucenicii Mântuitorului se plângeau că nu prind pește, dar la îndemnul Mântuitorului – de a duce undița mai în adânc – au izbuti! La fel este și cu ziaristul, cel care dă putere cuvântului. Adună sufletele oamenilor, împreună. Și oamenii au nevoie să fie împreună, mai ales astăzi, pentru că sunt prea risipiți, prea răniți. Ziaristul Radu Macovei a avut conștiința așezării voievodale și a știut să răzbească peste pericole, necazuri, dureri. În activitatea sa, ne-a arătat cum e să-ți arăți superioritatea, nu ridicându-te peste ceilalți, ci ridicându-i pe verticală pe ceilalți; nu dărâmând, ci învățându-i pe semeni să stea drepți, cu demnitate. Nu doborând, ci zidind. A fost cel care a știut că doar slujind oamenii rămânem în inimile lor și doar împreună biruim. «Veniți după Mine, și vă voi face pescari de oameni!» (Matei 4,19), îi îndeamnă Mântuitorul pe ucenici. În slujire, la fel face și Maestrul. Își îndrumă ucenicii spre a propovădui Binele și Frumosul. Acesta este pescarul”.
În contextul întâlnirii, Înaltpreasfințitul Părinte Casian a spus că Radu Macovei „este pescarul de oameni de la Dunăre, care până în 1989, a adunat atâta istorie, cultură și artă, pentru ca apoi să poată să formeze o școală de gazetari, pe care i-a adunat în «Corabia» care se numește «Viața liberă», scriind – pe răbojul timpului- istoria clipei de la Dunărea de Jos. Această corabie a avut cel mai mare corăbier posibil, atât de cult, atât de ambițios, atât de puternic, atât de răzbătător, atât de nobil. Corăbierul acesta nobil s-a aflat pe stâncile Revoluției și pentru că era cu un cap deasupra tuturor, i-a învățat pe toți să pescuiască cele mai bune valori și a reușit… A făcut din echipa de la Viața liberă, «Nava Amiral» a presei de la Dunăre, dându-i de toate: istorie, cultură, tradiție, dreptate, pace socială, liniște, mai ales, liniște în comunitate. Și muncitorul și universitarul, și săracul și bogatul s-au regăsit printre coloanele ziarului”.
Nu au lipsit nici aducerile aminte… „Eu l-am cunoscut acum treizeci și unu de ani, la doar o saptămână de la venirea mea la Galați.
Domnule Radu Macovei, sunteți primul om din Cetate, care m-ați căutat…Sunt acum aici să vă multumesc!, domnule Radu Macovei. Imediat după evenimentele din Decembrie 1989, nu v-a fost jenă să mergeți în Adunarea Eparhială Națională, la București, și să-l uimiți pe Patriarhul Țării Teoctist, punând votul pentru alegerea mea ca Arhiereu. Eu v-am ales, pentru că am văzut valoare! În duminica aceasta, a Minunatei Pescuiri, a fost și ziua Arhiepiscopatului de la Dunărea de Jos și, mai nou, este și ziua de naștere în cer a Domniei Voastre”.
Adresându-se familiei, doamnei Viorica Macovei, celor doi fii – Radu și Ionuț – surorii, profesoara Nicoleta Ioniță, Înaltpreasfințitul Părinte Casian a spus că în ultimele luni de viață, în lungile discuții pe care le-au purtat „ne-am sfătuit să facem în așa fel încât să evidențiem faptele și viețile celor care au slujit oamenii din Corabia Bisericii, prin laturile sale:taumaturgică, filocalică, înălțătoare. Pentru a arăta, peste timp, cum «Nava Amiral» a presei românești -prin ziaristul Radu Macovei – a ancorat Biserica toată, cultura, credința, libertatea, demnitatea toată, în inima comunității. În lungile noastre discuții, ne-am gândit amândoi să adunăm florile frumoase ale faptelor bune, răsărite din credință, din educația creștină, cultura și filantropia creștină la Dunărea de Jos, aspecte pe care nemuritorul Radu Macovei le-a așezat, cu generozitate, în coloanele «Vieții libere». Astfel, a arătat că nu există libertate deplină fără Dumnezeu, că nu există viață liberă fără Dumnezeu, că Dumnezeu nu este rezervat clericilor. Cum a spus Mitropolitul Antonie: «Cultura se face cu fața către cer!».
Nu transmit condoleanțe familie, ci mulțumiri că, de câteva luni, zi de zi, ați fost lângă Dânsul, l-ați încurajat, l-ați susținut, l-ați iubit mult. V-a iubit mult, doamnă Viorica, Ionuț și Răducu. La fel și pe sora domniei sale, profesoara Nicoleta Dana Ioniță… Eu vă mulțumesc din adâncul sufletului că i-ați ușurat crucea, durerea și suferința.
Pe aripile Învierii lui Hristos, Radu Macovei va trona în inima comunității de la Dunărea de Jos. Nu-mi iau rămas bun, ci doar vă arăt un om bun de care avem nevoie, prin verticalitatea și profesionalismul său. Acum și-n vecii vecilor!
Iubite prieten, nici presa, nici timpul, nici uitarea nu vor putea șterge ușor urmele tale. Inclusiv în Catedrală, la Sfânta Liturghie, am spus că vă consacru, în acest început, cea mai frumoasă simfonie a unchiului Vostru Sergiu Celibidache: «Hristos a înviat!». Amin!
Veșnică să-i fie amintirea!”
Maria Stanciu / UZPR Galați
Foto: Arhiva familie și a ziarului „Viața liberă”