default-logo

Un război nuclear, care ar însemna sfârșitul lumii, nu poate avea loc decât în condițiile în care omenirea a ajuns – din nou – pe mâna unor siniștri slujitori ai răului    

În această perioadă, pericolul unui al treilea război mondial înspăimântă întreaga omenire, care poate fi distrusă, chiar și de mai multe ori, distinct prin fiecare „tip„ de război, precum: război biologic; război chimic; război cu bombele cinetice; război cu super-armele cu fasciculule de particule; război cu armele laser cu energie direcționată sau armele electromagnetice etc. Aceste arme utilizate într-un conflict la scară mondială ar putea distruge omenirea de pe întreaga planetă la fel cum ar fi distrusă de un bombardament nuclear.

Folosirea cele circa 15.000 de arme nucleare deținute de 10 țări, dintre care în jur de 13.500 sunt deținute de Rusia și de SUA, ar conduce la dispariția totală a omului de pe Pământ, chiar pentru câteva milioane de ani, conform unor specialiști.

Nimeni nu are de câștigat de pe urma unui război nuclear, căci acesta ar duce nu numai la anihilarea totală a inamicilor, ci ar învelii întreg Pământul cu radiații atât de puternice care ar face ca toate formele de viață de pe el să dispară.

După prima explozie nucleară, care a uimit militarii şi oamenii de ştiinţă, când aceștia s-au înghesuit să-l felicite pe Oppenhaimer, directorul ştiinţific al proiectului, acesta, devenind conştient şi afectat de consecinţele pe care „opera sa” a avut-o și o va avea asupra omenirii, a exclamat, după citatul din poemul indian Bhagavad Gita: «Dacă strălucirea unei mii de soare ar clipi pe cer, ar fi ca o strălucire a Celui Atotputernic … Eu sunt moartea, distrugătorul lumilor „.

Albert Einstein a avertizat și el asupra consecințelor pe care le-ar avea asupra omenirii un război nuclear: „Nu ştiu cum se va lupta în cel de-al treilea război mondial, dar ştiu că în cel de-al patrulea se va lupta cu bâte şi cu pietre.” (cel de-al patrulea război mondial putând avea loc, posibil, numai după milioane de ani) și „Mi-e teamă de ziua în care tehnologia va fi mai importantă ca relaţiile interumane. În lume va exista o generaţie de idioţi.”

Un război nuclear, care ar însemna sfârșitul lumii, nu poate avea loc decât în condițiile în care omenirea a ajuns – din nou – pe mâna unor „genii ale răului”, a unor „cuceritori malefici”, care nu mai au capacitatea să țină cont de aceste realități din cauza dorinței lor nebunești de a-și întinde cuceririle … până să-și supună întreaga lume.

Despre cuceritorii sângeroși și malefici. Istoria consemnează faptul că, numeroasele și marile nenorociri din istoria omenirii au fost cauzate de „genialii cuceritori malefici”, de „geniile răului”, care, pentru setea lor nebunească de putere, au ucis mulţimi de oameni nevinovaţi ale unor popoare pașnice.

Succesul „genialilor cuceritori malefici” a constat în capacităţile și plăcerile nelimitate ale acestora de „a ucide pentru a cuceri”, în general pentru gloria lor personală.

Orice război de agresiune, de ocupare, de acaparare a altor teritorii din afara graniţelor propriei ţări, ar trebui să fie judecat corect și consemnat în istorie ca fiind „criminalitate statală organizată”, iar „criminalii cuceritori geniali” ca „lideri ai criminalităţii statale organizate”.

Un „geniu militar al răului” spunea că „Femeia cea mai folositoare este cea care naște cei mai mulți copii”.

Pentru ce susţinea respectivul „geniu militar al răului” acest lucru? Pentru a avea carnea de tun necesară ambiţiilor sale nebuneşti de a cuceri lumea.

În ţara acestuia au fost mame care au avut și 5 – 8 copii-băieţi, care au fost înrolaţi, pe rând, în numeroşii ani de războaie, ca și tatăl lor, și care au fost cu toții măcelăriţi în sângeroasele lupte purtate „pentru gloria împăratului”.

Acest „mare cuceritor” a lăsat în urma sa, în propria lui ţară, sate întregi în care nu mai existau bărbaţi între 20 și 50 de ani, în care erau sute de mii de femei ai căror bărbaţi și copii-băieţi le-au fost luaţi, cu forța, și duşi pe cele mai îndepărtate câmpuri de luptă, la mii de kilometrii în afara graniţelor ţării lor, unde au fost măcelăriţi pentru gloria respectivului „geniu militar malefic”, numit în cărţile de istorie „erou naţional”.

Aceste „genii militare malefice” au manifestat permanent o totală indiferenţă faţă de carnagiile  săvârşite asupra unor întregi popoare paşnice, carnagii care nu puteau avea loc decât din partea unor „monştrii cu chip de om” în nebuneasca lor ambiţie de făurire a unor „imperii ale răului”.

Succesul „marilor cuceritorii malefici” a fost cu atât mai mare cu cât au trimis mai multe vieţi nevinovate la moarte.

Exemplele sunt numeroase de „genii criminale ale omenirii”, dintre care aici voi exemplifica cu cei circa de 40.000.000 de oameni uciși de armatele lui Ginghis Han (n. 1162 – d. 1227), care a reprezentat 10% din populația lumii din perioada respectivă (când Mongolia avea sub 2.000.000 de locuitori). Imperiul său însângerat a fost cel mai mare imperiu terestru din istorie, care a ajuns să acopere, în perioada sa de maximă cucerire, 22% din suprafața Terrei.

Masacrele și vărsările de sânge au fost atât de brutale cum nu s-au mai întâlnit în istorie până în secolul XX, când un alt „criminal genial” le-a depășit, nu prin numărul oamenilor uciși, ci prin al tehnicilor „moderne” aplicate.

Fiecare dintre cele circa 3.000 de războaie de agresiune (criminale) purtate în întreaga lume până în prezent a fost un ospăţ al morţii, mai mic, sau mai mare, cu până la 60 de milioane de oameni morți numai în al Doilea Război Mondial, dintre care aproximativ 20 de milioane de militari⁠ și 40 de milioane de civili, mulți dintre civili murind din cauza genocidelor deliberate, a masacrelor, bombardamentelor masive, a bolilor, a foametei etc⁠.

Mai mult ca sigur că, după al Treilea Război Mondial, nu va mai avea cine să numere victimele din cauză că, dacă acesta va avea loc, va fi un ospăţ al morţii întregii omeniri.

Nu vor scăpa nici acei siniștrii malefici care l-au declanșat și nici cei care le sânt dragi.

Cu cât un „geniu militar al răului” a omorât mai mulți oameni ai unor popoare paşnice, cu atât victoria sa malefică a fost considerată mai mare.

Cât timp oare omenirea va mai face greşeala de a accepta ca aceste bestii, care au măcelărit populații paşnice, au jefuit și incendiat să mai fie numiți „mari cuceritori”, „mari genii militare”, ba mai rău, „eroi naţionali”?

Sunt multe popoare care, în întreaga lor istorie nu au purtat războaie de agresiune, care nu au ieşit niciodată din graniţele propriei ţări în scop de agresiune, de cucerire a altor popoare, a altor teritorii, a altor ţări. În ceea ce mă priveşte, sunt mândru că aparţin unui asemenea popor.

Aceste popoare pașnice au tot dreptul să facă judecăţi de valoare corecte, respectiv: numai cel care îşi învinge duşmanii în luptă pentru apărarea patriei, numai acesta este un „geniu aflat în slujba umanității”, este un erou naţional, este un mare patriot.

Cel care întreprinde acţiuni pentru cucerirea unui popor paşnic ar trebui considerat și consemnat în istorie ca un criminal, ca un duşman al omenirii.

Dar cum istoria nu se face și nu se scrie de popoarele paşnice, chiar şi cărţile de istorie ale acestora nu pot prezenta corect nici „geniile răului” și nici „imperiile răului”, realizate prin adevărate „crime statale organizate”.

Umanişti iluştri despre asuprire, cucerire și spectrul dezastrului. Jules Verne, în cartea „Castelul din Carpaţi

Din când în când istoria mai consemnează și despre unii umanişti iluştri, precum Jules Verne, Cincinat Pavelescu și Adrian Păunescu etc., care au emis judecăţi de valoare corecte despre eroismul popoarelor paşnice și despre „geniile răului”, precum în cele ce urmează.

Jules Verne, în cartea „Castelul din Carpaţi”, vorbeşte despre „valahii din Transilvania” care „…Au fost amestecaţi în toate războaiele care au însângerat provinciile transilvane, au luptat împotriva ungurilor, a saşilor, a secuilor; numele lor figurează în cântecele şi doinele, unde se perpetuează amintirea nenorocitei perioade; aveau drept deviză faimoasa lozincă valahă: «Dă până la moarte!» şi-şi dădură, îşi vărsară pentru cauza independenţei sângele, acest sânge care le venea de la români, străbunii lor. Se ştie, atâtea silinţe, jertfe şi sacrificii n-au dus decât la cea mai nedemnă asuprire a urmaşilor acestei rase viteze. Ea nu mai are existenţă politică. Trei călcâie au zdrobit-o. Dar valahii din Transilvania nu deznădăjduiesc că-şi vor scutura jugul. Viitorul le aparţine şi ei repetă, cu o încredere de nezdruncinat, cuvintele în care li se concentrează toate năzuinţele: «Românul nu piere!»”. (Jules Verne în „Castelul din Carpaţi”, un roman de anticipație publicat în 1892, a cărui acțiune se petrece în majoritate în Munții Carpați din Transilvania). Istoria a confirmat și de această dată că „Orice război de eliberare este sacru; orice război de asuprire este blestemat”. (Henri Lacordaire în „Cugetări”). Este o problemă de timp până când blestemul va cădea asupra tuturor asupritorilor poporului român, care au distrus și România de azi, în care nu (prea) mai avem nimic al nostru, care (prea mult) nici nu mai pare românească.

Cincinat Pavelescu, în poezia „Geniul răului”, redată mai jos, face judecăţi de valoare corecte despre „geniile malefice” care, prin domnia lor, vor ca „în iad pământul să-l transforme” .

„Proteu ascuns și nestatornic, dar lacom d-a-nghiți întruna,

Țin toată lumea-ngenuncheată sub gestul meu poruncitor,

Doar pentru mine unii luptă, și alții-nving, și alții mor,

Și nici nu știu că pentru mine muncesc cu toții, -ntodeauna.

Când vrunul mi se-mpotrivește și luptă-n zbuciumul pieirii…

Eu îl zdrobesc. Să fie rege sau om ce iese din popor,

E robul meu, ursit să piară, și-n clipele când îl dobor,

Iau forma sacră-a datoriei, a banului sau a iubirii!

În firea lui ce se revoltă, strecor al patimii venin,

Căci ținta mea este măcelul și dușmăniile ce vin

Să schimbe legea d-armonie și-n iad pământul să-l transforme.

Și când din gloata unei lupte se-nalță vaiete, ușor,

Eu re-mbrăcându-mă în haina primordialei mele forme,

În aerul acrit de sânge mă schimb în corb croncănitor… ”

Altfel exprimat: Cel nestatornic, și lacom d-a-nghiți întreaga lume, și a o ține îngenuncheată sub gestul său de dictator, el vrea stăpânul lumii ca să fie, omenire care să  muncească, să lupte, și să moară pentru el. Când vrunul i se-mpotrivește și luptă-n zbuciumul pieirii… el îl zdrobește, indiferent că este  rege sau simplu om din popor. El crede că oricine e robul lui, ursit să piară, și-n clipele când îl doboară, ia forma sacră-a datoriei sau a iubirii! În firea celui ce  vrea să se revolte, strecoară al patimii venin, căci ținta lui este măcelul și să schimbe legea-n dușmănie și-n iad pământul să-l transforme. Și când popoarele, secătuite de tot ce aveau și sleite-n lupte pentru el, se vaietă, stăpânul lumii, în aerul acrit de sânge și scârbit de sărăcia lor, le dă tot dreptul … să moară după cum vor.

Adrian Păunescu, în poezia „Suntem pe mâna unor nebuni”, redată mai jos, exprimă crudul adevăr:

Sunt nopţi şi zile pe pământ

Când nu mai e nimica sfânt

Şi omul trage-n jug din greu,

Nebunii pleacă din spital

Şi intră-n câmpul social

Şi îl ucid pe Dumnezeu.

Nebunii urcă-n vârf de tot,

Comandă lumea idiot,

Declară zilnic un război,

Murim săraci, murim umili,

Din moftul unor imbecili

Şi este vai şi-amar de noi.

Suntem pe mâna unor nebuni,

Suntem pe mâna unor mari nebuni.

Nebunii fac în lume foc,

În oameni nu mai cred deloc,

Ca în relicve care-au fost,

Zoologia e la preţ,

Stau geniile în coteţ

Iar Shakespeare li se pare-un prost.

Nu mai există nici valori,

Nu se mai nasc nemuritori,

Există bani şi-atâta tot,

Să fim maimuţe-n carnaval,

Maimuţa n-are ideal,

Maimuţa are numai bot.

Suntem pe mâna unor mari nebuni,

Suntem pe mâna unor nebuni.”

Un război nuclear ar însemna sfârșitul lumii, nu poate avea loc decât în condițiile în care omenirea a ajuns – din nou – pe mâna unor siniștri slujitori ai răului.

Conf. Univ. Dr. N. Grigorie Lăcriţa

Foto: Wikipedia

 

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*