default-logo

Doru Dinu Glăvan : o “Ființă Fină” care a fost 

Plouă din nicăieri.

Și-ncet pământul se mută spre Înalturi, luând cu sine și frumusețea cuvintelor ce l-au găzduit. 

În urma înălțării sale toamna nu mai este un anotimp, ci o stare sufletească cu care se îmbracă în aceste zile inima românului.

În semn de doliu, frunzele au încetat să mai cadă. 

Razele soarelui s-au oprit printre nori.

Norii s-au refugiat în amintiri, ca să pună stavilă durerii ce-a cuprins Ființa Neamului. 

E ca și cum ai dori să te superi pe cuvinte, pe văzduhul în care acestea au semănat o veste îndoliată. Însă, nu poți. Lacrimile lor sunt mai vii decât ale noastre. În aceste zile, cuvintele  plâng plecarea în Eternitate a părintelui lor: 

Jurnalistul și Președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Doru Dinu Glăvan: o “Ființă Fină” care a fost. 

Așa îi numea pe cei iubitori de Înțelepciune, veniți pe pământ să lumineze destine.

Vorbind astfel despre alții, nu făcea decât să se vadă pe sine. Virtuțile firii sale precum: Modestia, Generozitatea, Onestitatea, Corectitudinea erau decorul pe care i se aliniau rostirile. Pentru jurnalistul Doru Dinu Glăvan, “eu” însemna “noi”. Vorbea despre sine doar în contextul unor realizări comune. Cunoștea importanța uniunii dintre oameni spre atingerea scopurilor mărețe. Și pe care le-a realizat printr-o credință fermă în puterea Adevărului și a Binelui. Cu o voce paternă vorbea românilor despre riscurile unei vieți lipsită de dragostea față de Dumnezeu și de aproapele. Convins că ea, Credința este inima din care se pot înălța caractere vrednice să-și onoreze sufletul latin căruia i-a închinat propria existență. 

Doru Dinu Glăvan își iubea Țara cu o dragoste dacă. 

Despre Sufletul său Frumos astăzi vorbesc cuvintele însele, pe care le-a iubit,  apărându-le descendența divină și pe care le-a transmis ca pe o moștenire sfântă secolelor viitoare. Cuvintele pentru Doru Dinu Glăvan erau diamante pe care le așeza cu migală în inimile pregătite să culeagă lumina. E ca și cum te știa înainte să te cunoască. 

Ziaristul Doru Dinu Glăvan vedea prin cuvinte. 

Ca să te vadă trebuia să vorbești. 

Orice discuție cu Domnia Sa era în fond o invitație către tine însuți.

Îți vorbea ca să te auzi pe tine. 

Și tăcerea sa avea grai. Dar și ochi. Prin ea putea să-ți vadă sufletul ca mai apoi să-l ajute să se înalțe. Spre idei noi. Spre vise împlinite. 

Visul fiecărui român fiind pentru el o sclipire din Idealul Țării. Vorbea convingător despre o Renaștere a conștiinței românilor prin însușirea celor trei virtuți creștine: Credință, Nădejde și Dragoste. 

Credea în Curajul oamenilor buni și era convins că Reunirea s-a înfăptuit demult prin uniunea oamenilor de cultură. Și că urmează doar ca văzduhul să îmbrățișeze un singur drapel. Noi, tinerii, având obligația de a ne câștiga Dreptul strămoșeșc printr-o Trezire de conștiință. 

Vedea în cunoașterea Trecutului calea către Viitor.

Ascultându-l vorbind despre misiunea românului în lume – cea de a elibera Cerul din inimă –, aveai impresia că prin el vorbea însuși Eminescu. Așa precum Marele Poet își îndemna semenii să fie prieteni buni ai cuvintelor și să rămână înrădăcinați în poporul lor – pentru ca să afle rostul lor adevărat–, tot astfel Doru Dinu Glăvan semăna îndemnuri binecuvântate întru împuternicirea Ființei din noi. 

Cu siguranță, progresul tehnologic va înregistra invenții notabile în domeniul comunicării, însă niciun aparat performant nu va reuși să reproducă lumina din vocea jurnalistului care adresându-se românilor, de fapt îi povestea lui Dumnezeu suferințele și speranțele neamului său. Probabil că Cel de Sus a vrut nu doar să-i asculte povestirile, dar și să i le vadă. De aceea a  decis să-l aibă aproape într-un timp ales de El, astfel încât să ne vindece mai lesne sufletul de nedreptate și de neadevăr. 

Tocmai în aceste zile când cerul îndoliat s-a mutat în inima noastră și plouă neîncetat, constat cât de mult l-a iubit Dumnezeu pe cel care ne-a învățat să privim lumea cu ochi vii – unicul pământ din care mai poate prinde viață o „Ființă Fină”. 

Drum Sfânt spre rostirea întru Lumină a Cuvântului pe care l-ați întruchipat, scump povățuitor către Adevăr!

Crina POPESCU

Poetă din Basarabia 

Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

Membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova 

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.