default-logo

Se stinge o lume, iar noi suntem mai aproape de deșertăciune

Omul o singură dată se naște și o singură dată moare. Ne-ar fi mult mai ușor dacă mai întâi am muri și apoi ne-am naște, să nu mai cunoaștem acea clipă subită, ruperea de firesc, de viață. Duminică, după ce înainte de amiază am trăit revelația că Doru se va smulge din ghearele crunte ale bolii, iar Cecilia mi-a dat de înțeles, speranța, că ar putea urma o perioadă de recuperare, orele după-amiezii mi-au adus clipa mută a deșertăciunii. A murit Doru Dinu Glăvan! Iată-mă, neputincios, înfrânt în fața unei realități pe care mi-am dorit-o altfel, dar nu o puteam schimba, la fel cum neputincioasă a rămas o lume în gândurile ei că Doru, bunul nostru prieten, n-a reușit să înfrunte ceasul fatidic.
Doru nu mai există. Foarte greu am început să învăț a trăi cu această stare gravă, cu pierderea irecuperabilă, să înțeleg că energia unui om a încetat să mai nască alte energii, să creeze lumi și valori în acele lumi, într-o lume care alunecă în derizoriu. Doru, iată omul care a știut să îmblânzească „furtunile”, să ne îndemne să atingem neatinsul, cel care ne-a îndemnat să credem că totul e posibil într-o lume imposibilă și să persistăm în acel crez; acel spiritus movens al Casei jurnaliștilor profesioniști, prietenul devotat, străjerul de încredere al breslei, prin ceea ce a fost, prin ceea ce a făcut, prin ceea ce urma să facă – iar fratele nostru, Miron Manega, care i-a fost atât de alături, prin dăruirea lui, e cel care ar putea să îmblânzească întunericul, să perpetueze acea lumină, aprinsă de Doru, ca ea să dăinuie și în zilele de după întuneric.
Doru, precum „păstorul blând” prin întreaga-i ființă, ne-a ajutat să învățăm că în sufletul omului există loc pentru toți (da, și pentru cei care te lovesc cu nerușinare), dacă acel suflet, pur, îl dăruim semenilor, iar pe fiecare trebuie să-l iubești ca pe tine însuți. Doru a fost un exemplu al dăruirii. Nu am găsit la Doru un strop de ranchiună. Și pizma, dacă a existat, a fost țesută din și prin iubire, iar dăruirea sa ființei românești a fost totală, necondiționată. A trăit pentru a se dărui multor idealuri. Și-a propus să coaguleze toate Româniile, divizate în interiorul ei, risipite prin lume, să le readucă, să le renască, într-un singur loc, cu mai multă lumină – în și prin UZPR – să dea un sens existenței noastre ca fii ai unei singure familii în care și-au regăsit locul mii de membri, dincolo de această familie, ai unei națiuni – ah, Dorule, tu ți-ai dorit, și ai reușit, prin filialele UZPR din afara României, deci și prin cea din Serbia, să sfărâmi toate barierele, să dovedești că sub acoperișul Casei ziariștilor profesioniști există loc pentru toți.
Te-am cunoscut din vremurile când ai condus Radio Reșița și din acest post ai făcut un far al informării în limba română în lumea din vestul României și din afara ei. Te-ai implicat în orice suflare românească din Banatul de dincolo de Banatul românesc. Sincer, cu mult sacrificiu, cu dragoste frățească, cu răbdare, ai adus lumina necesară ca să fim văzuți în Țara Mamă și în lume. Ai reușit! Ne-ai ținut aproape de trupul românesc, ai sprijinit atâtea acțiuni, manifestări ale identității noastre. Ne-ai făcut să înțelegem că nu suntem singuri.
Știu, cu fiecare prieten care ne părăsește, se stinge o lume, iar noi devenim mai săraci și mai aproape de deșertăciune. Există momente în care cuvintele sunt mute, fără sens, fără viață. Tocmai acum trăiesc acele clipe. Dorule, nimic nu va mai fi la fel, dar pentru că felul, cu tine, a avut sens, meriți toată admirația și respectul nostru!

Nicu Ciobanu, scriitor și publicist,
Membru al Filialei UZPR din Serbia
Sân-Mihai, Serbia
Noiembrie, 2021

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.