Trăim un timp cum n-am mai trăit niciodată și-n fiecare dimineață ne trezim cu speranța că pandemia aceasta, care ne-a golit de viață și de sentimente, va pleca așa cum a venit, istovită de ea însăși. Că nu vom mai fi tulburați, de la primele ore ale zilei de bilanțul îmbolnăvirilor și al morților, etalat non stop de toate televiziunile, ca pe un trofeu al lui Covid 19. Că nu ne va mai sensibiliza, până la lacrimi tăcerea și pustiul de pe străzile din orașele și așezările noastre și nu ne vor mai asalta, non stop, întrebări tulburătoare ca acestea: ce rațiuni justifică prezența acestui virus în existența noastră, ori invazia pandemiei pe întreg globul pământesc și ce justifică aceste multe morți neașteptate?
Fiecare bilanț tragic te face să te simți de parcă te-ai afla tu însuți la o răscruce de destin, fără să poți ști dacă vei fi amenințat ori salvat. Am învățat în acest tragic răstimp, noțiuni și practici noi: izolarea, carantinarea, distanțarea socială,solidaritatea.Și ceea ce este mai dramatic, am aflat că victime ale cumplitei pandemii nu sunt doar cei atinși de boală. Profund afectată e întreaga noastră viață, acest dar minunat pe care, iată, nu am știut să-l prețuim. Atâtea renunțări și amânări – sine die – a muncii în sectoare- cheie ale economiei, în procesul educativ, în instituțiile de cultură ne vor transforma în victime colaterale, secătuindu-ne de emoția atâtor întâmplări firești, de frumusețea fiecărei clipe, trăită înțelept.Pentru generația de liceeni 2020, din anii terminali, nu va mai suna clopoțelul de –adio- vitregindu-i de emoția firească a trecerii unui prag de vârstă și de viață, iar ecoul serenadelor nostalgice de rămas bun va fi înlocuit de tăcerea și pustiul șuierător din clase și din suflete. Școala nu va mai fi, măcar pentru o vreme, școală. Care va fi viitorul acestor copii, cu o educație precară? Fenomenul este cu atât mai îngrijorător, cu cât statisticile arată cât de mult a scăzut nivelul și calitatea învățământului după 1989, implicit calitatea umană, dar și gradul de inteligență a românilor, (IQ-) care s-a redus simțitor.
Boala aceasta bizară n-a lovit doar în trup. Suportul educațional și moral , elemente fundamentale de progres, sunt în regres.Ca și motivația interioară a fiecăruia de a se situa pe sine, dincolo de pericol, făcând eforturi pentru sănătate. Omul modern s-a desacralizat prin comportamentul tot mai pragmatic, fiind tot mai interesat de lucrurile trecătoare, asumându-și astfel o experiență profană. Dintr-o dată, nu ne-am mai simțeam bine în casele noastre care ne apără de ploi și de vânt, de ger și de furtuni și cel mai adesea, de pustiul din noi. Am vrut să plecăm în lumea largă, să evadăm în natură, dar nu pentru verdele ierbii, azuriul apei ori strălucirea munților de piatră.Ci din dorința de teribilism sau a unei dezlănțuiri frenetice de a mânca și bea pe săturate, lăsând în urmă tone de deșeuri și gunoaie. Am disprețuit timpul pământului și l-am rănit adânc, cu neiubirea noastră. Am înlocuit valorile fundamentale eternizate în secole, cu nonvalori. Și ne-am umplut viața de falsuri.Se acreditează tot mai mult ideea unei vini colective. Ceea ce nu este departe de adevăr. Dorința de expansiune a marilor puteri ale lumii, foamea de bani și de putere nemăsurată, absența iubirii aproapelui și a compasiunii la nivel global au generat războaie, ură, conflicte armate.
Suntem de luni de zile într-o continuă așteptare, într-o luptă mută pentru viață și pentru propria sănătate. Și e firesc să ajungi într-un punct critic să-ți dorești să se termine, ori să se schimbe ceva care să te apropie de o normalitate cunoscută, în care să nu-ți mai șuiere în urechi tăcerea mormântală și să fii obligat să „baletezi” ca într-un film absurdcând ieși pe stradă și treci pe lângă un alt om, pe care trebuie să-l eviți la mare distanță și căruia, până mai ieri îi zâmbeai, chiar dacă-ți era necunoscut.
Și, în sfârșit, întrebări ce sună intempestiv și imperativ, pentru fiecare dintre noi: cum va fi reluarea vieții? Cum vom ieși din criză? Un răspuns posibil ar fi acela că depinde de fiecare om, de puterea voinței, de tăria de caracter, de credința sau necredința sa în transcendență. Cu siguranță însă, mulți vor fi vulnerabili și vulnerabilizați, ca după o operațiune de spălare a creierului. Și astfel, vor deveni foarte ușor de manipulat. Oarecum ce ochi ne vom privi? Vom regăsi iarăși dezgustul, ura, invidia, infatuarea unora față de ceilalți mai modești și mai puțin norocoși? Vom avea puterea să sperăm și chiar să facem pași spre regenerare, spre refacere globală, învățând lecția modestiei chiar de la univers, fără să mai ignorăm faptul că pământul, planeta aceasta minunată pe care ne-a fost dat să trăim și să ne bucurăm de viață este tot un copil al universului? Vom fi capabili să redefinim scara de valori, pornind de la aproapele nostru și fiecare de la sine? Am învățat ceva din această dramatică încercare?
„Cunoaște-te pe tine însuți”, spune oracolul de la Delphi, consultat din cele mai vechi timpuri în vechea lume greacă, de toți cei ce se ocupau de afaceri politice ori domestice, sau chiar pentru dragoste. Lucru la fel de greu de făcut, precum muncile lui Hercules. Dar atât de necesar, în aceste cumplite vremuri de pandemie. Și tot oracolul, luat foarte în serios, în înfloritoarea lume a Antichității elene, ne avertizează asupra unui aspect pe care omenirea, în dezvoltarea ei, l-a ignorat cu bună știință, abuzul.Nimic în exces!mai spune înțeleptul oracol. Să luăm, deci, aminte!
Dacă am reuși să instaurăm în viețile noastre starea de echilibru ca pe un principiu de viață, dacă am reuși să renunțăm la orgoliul măririi, la mândrie și lăcomie, la prejudecăți, dacă nu ne-am mai crede zei, unii dintre noi, poate am redeveni oameni, învățând să trăim, din nou, normalitatea. Pentru că, la orizontul incert al lumii noastre, lumina e și ea tulburată . Depinde de noi s-o facem să strălucească din nou!
Maria Vesa Aursulesei / UZPR