◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro19.04.2024

Bătături pe suflet

Nicolae Guțu e unul dintre puținii artiști plastici cu bătături la degetele cu care mânuiește pensula.

L-am știut zile și nopți, săptămâni și luni, ani de zile pictând, exersând sau odihnindu-se în fața unei pânze, până i-a deslușit tainele. Mâinile lui, pătate de vopsele și crăpate de acizii pe care-i conțin uleiurile, cu bătături de la unelte, m-au convins nu o dată că el este unul dintre plugarii artelor plastice, așa cum bunicii lui îngrijiseră pământul de la Ulmu sau părinții lui răriseră cu toporul zeci de hectare din taigaua siberiană, unde fuseseră deportați și unde s-a născut marele artist.

De acolo vin – de la dorurile pentru cei dragi, pentru locurile natale, pentru credința strămoșească – bătăturile de pe suflet ale lui Nicolae Guțu. Care le poartă cu sine ca pe un blazon de noblețe de-o viață, de la Moscova – unde fusese recunoscut ca unul dintre cei mai importanți pictori ruși –, până la București, unde locuiește de câteva decenii și despre care se vorbește ca despre unul dintre cei mai importanți pictori ai României.

De la tablourile, pictate la lumânare în apartamentul său din fosta capitală a URSS, până la cele pictate la lumina unor faruri în curtea casei sale din București, Nicolae Guțu se prezintă drept unul dintre cei mai de seamă artiști plastici ai zilei de azi. Artistul al cărui suflet cu bătături are vize permanente de reședință în Ulmu, satul părinților săi, în Taigaua Siberiei, unde a copilărit, în Chișinăul adolescenței sale, în Moscova tinereții și în Bucureștiul maturității sale, ne dă de înțeles, cu toate lucrările pe care acum două luni i le-a admirat capitala României în expoziția de la Cercul Militar, că există vise pentru care întreaga lume este prea mică.

Nicolae Guțu se află pe panta ascendentă a creației.

Nu-i putem dori decât zbor înalt.

Cât mai sus, Nicolae!

 

Nicolae DABIJA / UZPR Chișinău

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *