◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro28.03.2024

Nume strâmbe

Numele omului are importanță pentru viața omului, el influențează caracterul și felul de a fi al purtătorului. Acesta, credea Pavel Florenski, conține în rezumat  destinul omului. Teologul rus afirma: „Spune-mi ce nume porți ca să-ți spun tot destinul tău”.

Numele fiecăruia e ca o făgăduială sau ca o speranță, dar cel mai mult – o promisiune.

Unii ajung să-l iubească, ca pe un bonus – cei care reușesc în viață, alții – necăjiții, ratații, infractorii, să nu și-l mai rabde, ca pe o pedeapsă.

– Ce nume frumos au basarabencele!, îmi spune un prieten de dincolo de Prut.

– Care?

– Raia.

El îl crede femininul de la „rai”, un fel de Paradisa.

– Zâna…

Amicul vede acest nume desprins din basmele noastre cu „zâne” și feți-frumoși.

– Ada.

O fi iada, nume de ieduț sau de infern?

Cel mai curios nume îi pare:

– Șura!

Diminutivul de la Alexandra.

Face asociaţii cu o cunoscută, căreia i s-ar potrivi acest nume, fiindcă „are o gură ca o şură”.

Pe timpul URSS conțopiștii de la Birourile Stării Civile aveau o indicație: să le schimonosească numele moldovenilor, încât să nu se mai recunoască în ele cât hăul și pârăul, iar ei să se creadă altceva și altcineva decât sunt.

Astfel, Găină devenise Gainin, Șeptecâini – Șeptekin, Popa – Popov și tot așa.

La Hâncești fac cunoștință cu un domn care mi se prezintă scurt:

– Ghinco.

Apoi, îmi precizează cu mândrie:

– Strămoșii mei au fondat Hânceștiul. Eu sunt strănepotul acelui Hâncu, care a zis: „Vodă – da! Iar Hâncu – ba!”

Neam de rebeli, celebru în Evul Mediu.

Mihalcea Hâncu, capul unei răscoale a orheienilor, sorocenilor și lăpușnenilor, a fost timp de câteva luni și domnitor al Țării Moldovei.

Din păcate n-a mai rămas din îndărătnicia lor ajunsă-n proverbe nimic, nici numele.

Veaceslav Ghinco (așa-l cheamă) își cunoaște bine genealogia.

– Eu sunt Ghico, tata s-a numit Gânco, bunicul – Gâncu, străbunicul – Gâncul, răstrăbunicul – Hâncul, iar răs-răstrăbunicul – Hâncu.

Boierul Hâncu, care pornea zurba din ținutul Lăpușnei, s-o mai recunoaște oare azi în acești Ghinco?

Mă îndoiesc.

Urmașii lui au adăugat fiecare câte o literă-două la nume, ca purtătorii să nu se mai recunoască în el.

Pe un individ care înjurase în fața unui auditoriu alfabetul latin, când îl rog să se prezinte, îmi spune că-l cheamă

– Coda…

E clar, chiar dacă-și zice „codă”, că e tot coadă de topor.

El îmi mărturisește că din neamul lui el e prima generație „fără de coadă”.

– Fără de „codă?” întreb eu.

– Dacă vreți.

El se trage, mi se laudă, direct din maimoudes-dobitokus, un nou soi de mamifere, descoperit doar pe teritoriul istoric pruto-trans-nistrean.

Limba se dezvoltă, n-ai ce-i face. Ea nu stă locului.

La 8 martie, primarul Chișinăului a fost felicitat de un colectiv de artiști amatori care-și zice „Cebănașul” (fostul „Ciobănașul”).

M-a mirat faptul că aceștia și-au adoptat și repertoriul după numele primarului.

…Măi cebane de la oi,

Ian mai cântă din Cimpoi…

Apoi:

Vin zile cu ploile

Şi Ceban cu oile…

Cel mai mult au aplaudat și alți păstori de colective, prezenți la manifestare: Vadim Ceban, președinte la „Moldova-Gaz”, Emil Ceban, rectorul Universității de Medicină, Iurie Ceban, adjunct la Departamentul Vămilor, Ilie Ceban, viceprimar al Chișinăului, cu toții – foști Ciobanu, dar și alți șefi cu nume afectate de coronovirusul agramației, de la Serghei Pușcuța la Fadei Nagacevschi, iar de aici la Djulieta Popescu, Svetlana Dogotaru sau Alexandru Pânzari.

Sovieticii ne-au schimonosit cu sârg numele, vreme de 106 ani după 1812 și apoi cu și mai mare virulenţă după 1940, ca să ne credem ruși.

Interpreta Silvia Grigoreva se crede rusoaică, deși bunicul ei se numește Vasile Grigore și a fost român.

Și Dodon se crede rus, pentru că-l cheamă Igor.

O doamnă mi se prezentase ceva mai demult:

– Morcova.

– Sunteţi rusoaică? o întreb.

– Nu. Dar soţul meu e Morcov, iar pe mine m-au înregistrat, fără să mă întrebe, Morcova.

Asta deja aici, în RSS (Republica Schimonosită şi Stâlcită, ca şi limba ei) Moldova.

Dacă urmăm aceeaşi logică, a agramaţilor noştri, soţia preşedintelui rus e moldoveancă sadea şi dânsa. Ea semnează Putina, care la noi s-ar rosti Putină.

Dar nu toţi s-au resemnat cu numele lor scâlciate.

Tamara Oală din Sofia, Râşcani, s-a întors din Siberia Tamara Ola. Ea nu ştia decât ruseşte. A învăţat limba, şi-a scris memoriile şi şi-a corectat şi numele.

Mi-a arătat zilele trecute cu mândrie buletinul pentru care a umblat doi ani de zile pe la diferite instanţe, ca să-l corecteze.

Pe ea o înţeleg!

Dar din ce Siberii s-au întors Ivan Ceban, Natalia Morari (ca şi cum ea ar fi mai mulţi), Marina Dolgheri, Daniela Osipova, Leana Leaşco, al căror nume schimonosite le aud în fiecare seară la televizor?

Stelele noastre teatrale şi de televiziune, care se cred modele pentru generaţiile tinere, îşi zic Snejana, Liubov’, Igor, Olesea etc., racordându-se gusturilor spectatorilor de altă cultură.

La televiziune şi în show – business asistăm la o invazie de nume strâmbe.

Aici se  va găsi numaidecât cineva care să-mi reproşeze:

– Dar ce importanţă are numele omului? Principalul e să fie Om!

– Asta aşa e. Numai că nu cred că cineva cu nume strâmb, care nu ştie care i-i numele va face şi fapte mari. Faptele, vorba lui Pavel Florenski, vor semăna numelui: vor fi şi ele strâmbe.

Şi, aşa cum ne atenţiona teologul: un om cu nume stâlcit va avea şi destin stâlcit. Păzea!

După 31 august 1989 – în conformitate cu Legea despre limbi, care recomanda transcrierea numelor adecvat regulilor limbii române – mai multă lume revenise la numele lor corecte: cei care fuseseră trecuţi în documentele sovietice Cecan, Untilov, Radiola sau Anna, Ivan, Stepanida etc. şi-au recăpătat numele părinţilor şi bunicilor lor: Ciocanu, Untilă, Radeoală sau cele cu care fuseseră botezaţi: Ana, Ion, Ştefana etc.

De la 2000, de când în fruntea Departamentului de Evidenţă a Populaţiei, venise rusul Molojen, acesta a dat indicaţii ca documentele cetăţenilor să fie completate „aşa cum e indicat în certificatele de naştere”, diversiunea antinaţională e continuată şi de Pavel Filip. Așa s-a umplut republica cu Ivani, Gheorghii, Anatolii, Alexandr etc. şi de Rotari (Rotaru), Morari (Moraru), Botnari, Flecari etc., ca şi cum acestora le este ruşine de numele autohtone pe care le-au purtat taţii şi bunicii sau cu care au fost botezaţi.

Iată însă că de la o vreme această misiune – de rusificare a numelor basarabenilor – au preluat-o Birourile de Înregistrare a Populaţiei  din România.

Basarabenii noştri se duc acolo Ioni şi vin Ivani, Mariile se întorc Maşe, Gheorghe – Gheorghii, Vasile – Vasilii etc.

De ce? Cei care vor să obţină cetăţenia României, urmează să-şi unifice numele din documente. E o procedură anevoioasă, dar şi umilitoare.

Dacă în paşaport unii dintre consângenii noştri au reuşit să-şi scrie numele  corect, corespunzător cu Regulamentul de transcriere ale numelor aprobat în 1989, acestora li se va cere la Bucureşti să-şi aducă numele în conformitate cu buletinul de naştere sau cu cele ale părinţilor, de regulă schimonosite.

Aceştia umblă luni de zile, ca să-și aducă documentele potrivit cu actele din primăriile satelor noastre, din Birourile Stării Civile etc., care sunt, de cele mai multe ori, transcrise agramat, aiurit.

Un prieten de la Poşta Veche, care la începutul anilor ’90 a umblat câţiva ani de zile ca să-şi aducă numele în concordanţă cu dorinţa sa şi cu numele părinţilor săi, Ioan Grădinaru, pentru ca să-şi obţină cetăţenia românească, a redevenit Ivan Vasilievici Sadovnic. El s-a întors la numele tradus al părinţilor de către conţopiştii sovietici după 1940.

Aşa i s-a cerut la Biroul Stării Civile de pe strada N. Iorga, nr. 5 din Bucureşti.

– Altfel nu obţineam cetăţenia românească, îmi explică dânsul, spunându-mi cu durere:

– M-am dus la Bucureşti Ion şi m-am întors Ivan.

Acest Birou se pare că nu se ocupă cu altceva decât cu înveşnicirea agramaţiilor sovietice. Nici un argument nu prinde la ei.

Pentru o literă, dacă există această diferenţă în certificatul de naştere sau cel de căsătorie de exemplu, funcţionarii de acolo sunt gata să-l poarte pe consângeanul nostru pe drumuri mult şi bine.

– Aşa zice legea! îţi vor argumenta ei.

Şi oamenii noştri, în loc să-şi românizeze numele sau să şi le păstreze românizate, şi le rusifică la loc. Adică aşa cum li se pare birocraţilor bucureșteni de la Paşapoarte că ar spune „legea”.

Alexandru Ilău din Copanca, sat de pe malul Nistrului, ca să obţină cetăţenia românească, a fost nevoit să redevină Alexandr Gheorghievici Ilev, conțopiștii români scriindu-i numele în acte – nici Alexandr, nici Ilev, ci – Gheorghevici. Pentru că aceia habar n-au care e numele şi care e prenumele la basarabenii sovietizați cu forța până la 1989. 

Şi ca el sunt sute de mii.

Numele şi destinul sunt legate între ele.

Un om cu nume strâmb nu poate avea decât un destin care să-i semene.

Despre un popor, alcătuit din persoane cu nume scâlciate, putem afirma acelaşi lucru.

 

Nicolae DABIJA / UZZPR Chișinău

 

 

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *