default-logo

Iulian Ciocan : „În Republica Moldova există mari probleme cu libertatea presei”

IOAN VASIU: Ce înseamnă să locuiești în Chișinău și să fii jurnalist la Europa Liberă?

IULIAN CIOCAN: Nu e un mare avantaj să locuieşti în Chişinău, o urbe post-sovietică. Poate că era mai bine să fiu bucureştean sau clujean. Dar să fii jurnalist la Europa Liberă în Chişinău e important. Ai o libertate la care mulţi colegi de breaslă pot doar să viseze. Lucrând la Europa Liberă, nu eşti dependent de oligarhii tranziţiei şi de partidele moldoveneşti. Lucrezi pentru oameni, pentru contribuabili, şi nu poate nici un mahăr să vină şi să te impună să scrii într-un anume fel.

I.V.: Când, unde și în ce împrejurări ați debutat ca jurnalist? Dar ca scriitor?

I.C.: Am debutat ca jurnalist în 1998, când am început să fac o revistă a presei pentru Europa Liberă. Şi am continuat să lucrez la biroul din Chişinău al EL până astăzi. Sunt deci un veteran al Europei Libere. Ca scriitor, am debutat cu un volum de critică literară în 1996, dar apoi am abandonat critica şi am fost sedus de proză. Am publicat deja cinci romane, patru din acestea la Editura Polirom. În toate romanele mele acțiunea e plasată în Chișinău. Am o relație complicată cu acest oraș în care m-am născut. Pe de o parte, îmi este drag, este locul care mă cheamă oriunde aș pleca. Eram la New York, la Festivalul Pen World Voices, și acolo, în fieful zgârie-norilor, am simțit la un moment dat că mi-e dor foarte tare de urbea pricăjită de pe malurile Bîcului. Pe de altă parte, Chișinăul m-a dezgustat mai tot timpul. Sunt decepționat de străzile și trotuarele murdare-proaste, de corupția endemică, de incultura multor concitadini. E adevărat că orașul acesta îți oferă o sumedenie de teme și motive pentru romane, dar să trăiești în capitala RM-ului e greu. Oricând cineva te poate brusca sau te poate țepui. Trebuie să fii foarte vigilent.

I.V.: Pentru că sunteți și scriitor, vă rog să spuneți cum se împacă jurnalismul cu literatura?

I.C. : Problema cea mai mare e că oscilarea între jurnalism și ficțiune înseamnă o permanentă schimbare a registrului stilistic. E destul de complicat să sari mereu de la ficțiune la realitate. Pe de altă parte, meseria de jurnalist mă ajută prin faptul că îmi oferă tot soiul de situații bizare pe care le folosesc uneori în narațiunile mele.

I.V.: Din ce uniune de creație faceți parte?

I.C.: Sunt doar membru al Uniunii Scriitorilor din R. Moldova. Am fost o vreme şi membru al Uniunii Scriitorilor din România (Filiala Chişinău).

I.V.: Amintiți, vă rog, câteva titluri ale cărților pe care ați reuși să le publicați în decursul anilor.

I.C.: Am publicat cinci romane: „Înainte să moară Brejnev”, „Tărâmul  lui Saşa Kozak”, „Iar dimineaţa vor veni ruşii”, „Dama de cupă” şi „Clovnul”.

I.V.: După părerea dumneavoastră, poate să ducă presa online la dispariția presei tipărite?

I.C.: În linii mari, da. Dar mai există locuri în care presa tipărită e căutată. Chiar zilele astea am acordat un interviu unei reviste franceze ale cărei exemplare în varianta tipărită se vând foarte bine în provincie. Cred că presa tipărită care reflectă problemele vieţii de zi cu zi ale oamenilor are şanse să reziste.

I.V.: În prezent mai putem spune că presa este a patra putere în stat?

I.C.: O presă adevărată, adică liberă, poate fi a patra putere în stat. Dar… De multe ori îndărătul mass-media se ascund nişte sponsori obscuri. Mulţi oameni se lasă manipulaţi, iar alţii simt că jurnaliştii îndeplinesc nişte ordine.

I.V.: Pe lângă jurnalism și literatură, ce alte pasiuni mai aveți?

I.C.: Îmi place ping-pongul, iar de la o vreme am descoperit plăcerea plimbărilor lungi prin parcuri. Nu am multe pasiuni, dar literatura e suficientă ca să-mi coloreze existenţa.

I.V.:  Menționați , vă  rog, câteva dintre proiectele avute în vedere pentru anii ce vin.

I.C.: După ce a venit pandemia şi mai cu seamă după 24 februarie 2022 nu prea mai obişnuiesc să-mi fac planuri. Trăim într-o parte a lumii  în care incertitudinea e la ordinea zilei. Mâine ar putea să intre armata lui Putin în Chişinău, exact ca în dystopia mea publicată în 2015. Aici şi acum. Astea sunt cuvintele care contează cu adevărat. Dar visez, fireşte, să mai scriu un roman, cel mai mare şi cel mai bun.

                   Interviu consemnat de Ioan Vasiu / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*