default-logo

FICO. La Bologna există primul Food Park din lume dedicat mâncărurilor italiene

Dacă nu v-aţi planificat încă vara și faceți parte dintre cei care îşi decid vacanțele „last-minute”, trageţi o fugă la Bologna și veţi avea o mare surpriză, mai ales dacă în familie sunt și copii. Dacă nu vreţi să renunţaţi o zi la restaurant sau să savuraţi un aperitiv în natura cu miros de fân proaspăt cosit sau să vedeţi cum se face „mortadella Bologna” originală sau pastele proaspete, atunci locul ideal este FICO, primul Food Park din lume dedicat mâncărurilor italiene. La o aruncătură de băț de inima orașului Bologna, FICO este locul unde gustul, natura, muzica și distracția se întâlnesc, permițând tuturor să petreacă zile de neuitat.

În zilele însorite, de fapt, pe lângă cele 30 de atracții din interiorul complexului FICO este posibil să te bucuri de toate spațiile exterioare ale Parcului printre plantații de măslini, vii, grădini urbane și livezi, din care poți recolta direct fructele.

Fie pentru un prânz, fie pentru un aperitiv cu un apus de soare magic, la FICO există o gamă uriașă de alimente și vinuri potrivite pentru toate gusturile, datorită celor 26 de restaurante și street food unde puteți mânca specialitățile culinare din toate regiunile Italiei, aflate într-un singur loc.

Poți trece de la specialități emiliene la platouri cu multe tipuri de salamuri și cârnaţi, brânzeturi și produse bio, iar ca desert, înghețată artizanală și dulciuri tipice siciliene produse în FICO de pastrychef veniţi special din Sicilia.

Pe lângă mâncare, la FICO există și o mulțime de divertismente pentru copii: jocuri interesante in interior dar și în spațiile exterioare ale complexului FICO, unde se pot balansa pe leagăne înalte de șase metri, se pot juca cu tractoare de grădină în miniatură, pot participa la vânătoare de comori și multe alte inițiative de divertisment.

În zilele mai putin însorite va fi și mai plăcut să vizitați și să vă bucurați de ferma FICO: rațe, curcani cocoţaţi pe garduri, găini, iepuri și broaște țestoase de pământ, dar și vaci, oi, cai, măgari și alpaca de mângâiat și hrănit alături de fermierii FICO.

FICO Estate, cele trei programări fixe ale formatului de vară

Ca în fiecare an, revine FICO Estate (Fico Vara) programul de întâlniri și evenimente fixe pe care FICO le desfășoară printre pomii livezii sale pe tot sezonul estival, până în septembrie.

În cadrul formatului, seara de joi – de la 19:00 la 1:00 – va fi dedicată AperiFICO, care va primi pasionații de happy hour într-o locație unică înconjurată de o livadă mediteraneană plină de caişi, cireși, peri, tufișuri și pajiști verzi: soluția ideală pentru a te răsfăța cu un aperitiv în mediul rural rămânând totuşi în oraș și pentru a petrece serile lungi de vară în compania prietenilor, muzică, divertisment și o gamă largă de mâncăruri, vin și bere.

În fiecare vineri, livada găzduiește „Griglia e Balla” (Dansează și fă grill) care începe cu un grătar printre copacii FICO și continuă cu o seară de dans, datorită a două zone muzicale diferite în aer liber dedicate muzicii latino-americane și muzicii de discotecă.

Programarea fixă ​​de sâmbătă este în schimb FIC-NIC în livadă la iarbă verde care de la 19:00 la 22:00 va primi familiile și iubitorii de aperitive bucolice printre coșuri de răchită, clasicele fețe de masă în pătrățele roşu cu alb și, bineînțeles, un meniu delicios de savurat pe gazon si stropit cu un pahar cu vin bun.

Noul Family Pass și Promoția „Parc + Hotel”

Chiar și vizitatorii din alte regiuni și țări vor putea experimenta toate evenimentele FICO Estate și atracțiile Food Park în liniște datorită noii oferte „Park + Hotel”, care le permite să achiziționeze toate experiențele într-o singură soluție la preț redus, pe care FICO le oferă cu cazări la hoteluri din Bologna.

Cu FICO Family Pass este, de asemenea, posibil să achiziționați intrare nelimitată la FICO pentru întreaga familie (2 adulți și până la 3 copii sub 18 ani).

Această nouă formulă – care se adaugă la cea a abonamentului unic anual oferă numeroase avantaje, printre care intrări nelimitate la Parcul Tematic și 10% reducere la toate achizițiile și băuturile de la restaurantele partenere.

Alternativ, se poate accesa FICO prin achiziționarea unui bilet de intrare, sau alegând biletul de seară valabil de la ora 18:00

Pentru cei care vor să se bucure mai bine de oferta gastronomică, biletele speciale includ Intrare + Tur Ghidat cu 4 degustări sau Intrare + un curs la alegere între Paste, Pizza, Îngheţată, Vin si Mortadella.

FICO este deschis joi și vineri de la 11:00 la 22:00, sâmbătă până la 23:00 și duminica până la 18:00. Biletele, informațiile și orarele pot fi găsite pe site-ul www.fico.it.

Julia-Sandra Vîrsta / UZPR Italia

Bologna, iulie 2022

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*