default-logo

Marius Bodochi și magistralul său recital, „Aș vrea să-ți spun…”, pe scena Teatrului Național

„Aș vrea să-ți spun…” a fost cu adevărat o călătorie magică, într-o seară de vară sub bolta stelară când poezia, mână în mână cu muzica, a fost la ea acasă și ne-a găzduit pe noi, spectatorii, cât se poate de bine. Și toată această stare de bine, așa de bine a fost făcută prin viul grai al unuia dintre cei mai mari actori, Marius Bodochi. Iertați-mă, iubiți cititori, rectific, cu mâna pe inimă și cu reverență: Marius Bodochi este în vârful cel mai de sus al Coloanei Thaliei românești! Actor, regizor, profesor de artă dramatică, director de teatru, el a intrat deja în inima și în conștiința națională de mult. Dar, dacă ați fi văzut ceea ce am văzut eu în seara de joi, 27 iulie, în Amfiteatrul TNB, pe acoperișul Teatrului Național, ați consimți cu mic și mare că acest remarcabil actor, cu adevărat, nu are egal! De ce? Timp de mai bine de o oră am trăit la paroxism bucuria recitalului său poetic, „Aș vrea să-ți spun…”, o mărturisire de iubire, tandrețe, loialitate, dăruire artistică, la care a fost acompaniat de doi veritabili artiști: Alexandru Anastasiu și Lucian Maxim, muzicieni care au creat, într-adevăr o atmosferă feerică, desprinsă parcă dintr-un vis shakespearian, diafan precum cel din „Visul unei nopți de vară”.
Iubirea, ca temă protagonistă, a fost zâna oblăduitoare, zâna metaforă care a pus în tolba creației marelui actor iscusința de a ne fascina cu tot ceea ce are el mai de preț, talentul său incomensurabil și strălucirea sufletului său artistic și a ne duce cu el pe tărâmul adevărului poetic și al artei scenice, în care el ca un Titan, de ce nu, un Oberon contemporan, a cucerit până la ultima suflare, la intensitate maximă, inimile noastre, purtându-ne prin poezia lirică românească și universală, poposind puțin, cu nostalgie și la gloriosul lui personaj, marele Salieri…
După spectacol, am avut șansa să-l revăd pe actor la cabină, grație minunatei jurnaliste Ioana Mandache, cea care, de altfel, m-a și invitat la acest spectacol.
„Ai pus în fiecare literă din cuvânt câte o inimă, dragă Marius!, i-am mărturisit printre lacrimi de bucurie, emoție și recunoștință. Ai ceva din dulceața și sălbăticia lui Mowgli, din Cartea Junglei, dar atunci când ai rostit Glossa, l-am văzut pe Eminescu, însuși! Chipul tău este prelungirea unui suflet nespus de romantic, iar tu, chiar de nu crezi  «nici în Iehova, nici în Buddha, Sakya-Muni», rămân la părerea că prin excelență «Ai rămas la fel, ce-ai fost, Romantic!»”. „De fapt, un romantic e un răzvrătit!”, a conchis el, cu un zâmbet cald și amical.
În drum spre casă mi-am adus aminte de vocea inegalabilă a actorului din „Brâncuși, dragostea mea!”, un spectacol după piesa cu același nume, scrisă de mine și în care interpretez nouă personaje, iubirile femeilor celebre din viața lui Brâncuși, în regia semnată de Beatrice Rancea. La începutul spectacolului stau nemișcată cam 20 de minute sub un voal din care mă descopăr și apar în personajul Mademoisellei Pogany. Semnul de intrare al meu este dat tocmai de cuvintele lui Brâncuși, rostite de Marius Bodochi, din off pe bandă: „Nu putem să-l ajungem niciodată pe Dumnezeu, însă curajul de a călători spre El este important”… Sub voal, nemișcată, cu emoția și dorința de reușită a unui spectacol extrem de provocator, auzind vocea lui Marius Bodochi capăt puterea de a intra cu mai multă încredere și în forță în seva unui mare spectacol, plin de adevăr și de sinceritate scenică.
Și dacă nemuritorul nostru Brâncuși a sculptat timpul prin opera sa, Marius Bodochi sculptează rostirea cuvintelor personajelor sale în armonie divină, aducând spectatorul , de fiecare dată, acolo unde trebuie, în inima personajului pe care el îl interpretează.
Mulțumesc din suflet, actor uriaș, Marius Bodochi! După vizionarea acestui magistral spectacol al tău, care este de altfel, o lecție fundamentală de actorie și care trebuie văzut, de la acei copii care bat la porțile Institutului de Teatru pentru a-și încununa viața cu profesia de actor, până la cei mai venerabili actori, sufletul meu nu poate tăcea, fără acest laudatio adus ție!
Să ne trăiești în nemurirea artistică a teatrului nostru pe care-l nimbezi, cu atâta sfințenie, oriunde în lume! Să ne trăiești pentru că prin tine, Marius Bodochi, amfitrion de suflet mult romantic, simțim că trăim și noi cu iubire și extaz, arta pură românească!

Claudia Motea

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*