default-logo

˝Cronofiabile˝-autor Marius Manta (fragment)

Articolele pe care le-am scris de-a lungul anilor în rubrica mea „Literaturbahn” mi-au prilejuit, printre altele, şi un soi de întoarcere în timp, de rememorare a unor aspecte ce involuntar fuseseră, cine ştie din ce motiv, zăvorâte în camere întunecate. Dintre acestea ori din alte zone ce încă se cer explorate au izvorât câteva linii de interes pentru prezent. Mi-am dat seama că, una peste alta, nu ai cum să scrii dacă nu faci un pas înapoi, dacă nu laşi ideilor timpul cuvenit – pentru că, fericit sau nu, timpul rămâne unul dintre judecătorii în absolut al producţiilor artistice.

Printre rânduri, dacă îmi permiteţi o destăinuire fixată în planul aspectelor materiale – promit că va avea legătură cu ceea ce urmează -, vă împărtăşesc cel mai mare vis al copilă-riei: acela de a avea un ceas elveţian! Ţin minte că prin clasele gimnaziale văzusem un documentar de câteva minute, scăpat de cenzura comunistă cine ştie cum, despre „marile realizări” ale elveţienilor în domeniul orologeriei. Se plia perfect peste firavele cunoştinţe de astronomie, peste dorinţa – până la urmă explicabilă pentru acea vârstă – de a înţelege totul. Lumea trebuia să încremenească măcar pentru o clipă pentru a avea fotografia veridică a vieţii. An după an, am fost atent la orice informaţie venea din domeniul acesta – pe care îl asociam cu epoca marilor descoperiri, aşadar subordonat ştiinţelor pozitive, dar şi cu arta dusă către perfecţiune. Un ceas elveţian începuse să-mi pară în adolescenţă ceea ce grăuntele de aur ar fi fost pentru un alchimist. Şi chiar dacă asemuirea este vădit forţată, aşa m-am simţit când, peste ani, aveam să port – în sfârşit – un Tissot veritabil, în fapt un ceas simplu, clasic, însă peste putinţă de exact. Deşi nu este „testat cronofiabil”, cu siguranţă, un ceas ce-mi va supravieţui! Puţine ceasuri elveţiene au aceas-tă onoare de a primi certificarea „chronofiable” din partea laboratoarelor Dubois. Despre ce este vorba însă? Din dorinţa perfecţiunii mai sus amintite, începând încă din anii ’60-’70, orologeria elveţiană a impus pentru modele exclusiviste un standard extrem de înalt; certificarea de cronofiabil (cuvântul nu există ca atare în limba română dar prefer această formă) poate fi conferită în urma unui „proces de îmbătrânire forţată”, de fapt în urma unor teste extrem de precise. Ceasul este supus unor şocuri extrem de puternice, interacţionează cu varii câmpuri magnetice, este introdus în apă, până şi curelele adiacente sunt verificate sub impactul razelor UV etc. Dacă ceasul rămâne în ciuda acestui „cycle de vieillissement” în pa-rametrii iniţiali, atunci primeşte statutul de cronofiabil sau capătă ceea ce se numeşte Fleurier Qualité Certification.

Având acest punct de reper în orologerie, mi-am propus o rubrică electivă care să adune în chip fericit cărţi menite să reziste timpului, ideologiilor, modelor literare. Astfel, suita de cronofiabile nu ar fi interesată decât de ceea ce rămâne cu adevărat valoros, reprezentativ pentru datele organice ale unui neam. Cărţi de ieri, cărţi ale prezentului, cărţi necunoscute, cărţi uitate; cărţi ce au nevoie de o nouă „punere în scenă”, de o reîntâlnire cu marele public. Cronofiabilele vor fi, implicit, un pariu peste timp – uneori ar putea părea îmbătrânite, în afara modei, dar mecanismele interioare vor fi nealterate, vor purta în chip metaforic aceeaşi dorinţă de frumos, de adevăr.

 

Marius Manta

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.