Istoria literaturii române este fascinantă. Prima poezie compusă în limba română în metru antic este dedicată unui doctor de la 1674. În anul 1672, cronicarul Miron Costin compune poemul filosofic „Viața lumii”, un fel de elegie despre necazurile prezentului tenebros: „Fum și umbră sântu toate, visuri și părere. Ce nu petrece lumea și în ce nu-i cădere?” Anul următor apare Psaltirea pre versuri tocmită (1673) a lui Dosoftei, în care îi sunt tipărite versurile despre originea românilor și „Apostroful”. Şi totuşi, prima poezie scrisă şi publicată în limba română, compusă în versuri metrice, apare prima dată în Transilvania, mai bine zis în Banat. Mihail Halici ((n. 9 octombrie 1643, Caransebeş – d. 1712, Londra) este autorul primei poezii în versuri metrice din literatura română. Are un merit major de a fi stabilit primele contacte culturale româno-engleze. Mihail Halici s-a născut în Banat, la Caransebeş, unde a făcut şi studiile primare. Tatal sau este Mihail Halici, teolog, jurat în senatul din Caransebes si rector al şcolii calvine din oraş. La 1651 învaţă la şcoala calvină din Caransebeş. Mama sa este Ana, născută Magiar. Studiile secundare le-a urmat la gimnaziul reformat din Sibiu, apoi la gimnaziul academic reformat din Aiud. Pe când era pe băncile gimnaziului, a versificat o poezie în limba latină, dedicată prietenului său Franck von Franckenstein un Carmen, inspirat de o Canto de amore. După ce a finalizat studiile secundare, a plecat în străinătate, cerând în 1665 înscrierea la universitatea din Nürnberg. Între anii 1667-1669 este rector al Colegiului din Orastie.
Oda în româneşte în metru antic este tiparită la Basel, la 1674, împreună cu alte poezii, intr-un volum omagial, „Vota solennia”, dedicat lui Francisc Pariz Papai, lexicograf şi doctor în medicină aici. Autointitulat „Valachus Poeta”, Halici a devenit celebru prin această odă scrisă la 1 iunie 1674 prietenului său Franciscus Pariz Papay. Această odă este prima poezie din literatura română scrisă în hexametre şi pentametre. Pentru întâia oară se pune alături, într-o lucrare lexicografică, limba română cu cea latină din care s-a născut. În 1679 părăseşte Transilvania, lăsând în urmă un testament. Este student la drept la Leiden din Ţarile de Jos. La 1694 se mută la Londra, angajat la Foreign Office pentru chestiuni orientale. În 1712 semnează un „Tatăl nostru” în latină şi maghiară. Este ultima lui scriere. Probabil ca în acest an va muri la Londra. Ceea ce trebuie subliniat este faptul că în Transilvania secolului XVII se prefigura prin poezie unitatea şi originea limbii române prin rădăcinile sale latine. Îl putem considera pe Mihail Halici un precursor al Şcolii Ardelene din secolul XVIII. Opera sa trebuie recuperată şi introdusă în opera poeţilor români ai secolului XVII. Iată că poezia timpurie în limba română oferă noi surprize. Literatura română intra încă din secolul XVII-lea în circuitul cultural european.
Ionuţ Ţene UZPR
Odă publicată în Vota solennia quae Nobilissimi et Clarissimi Viri D. Francisci Pariz de Pápa Transylvano-Ungari, honoribus doctoralibus ab amplissimo Medicorum in perantiqua Universitate Basiliensi ordine…
„Cânt sănătate, sărind la voi, Rumanus Apollo,
La toți, câți svânta-n împărăție ședeți!
De unde cunoștințe așteptăm și știință: ferice
De Amstelodam, prin cărți este-n omenie tipar.
Lege dreaptă au dată frumoasă cetate Geneva:
Îți vine Franciscus, ține-te Leyda, Paris!
Prindeți mâne surori, cu cest nou ospe: nainte
Frați, fârtați, nimfele iasă curând;
Domni buni, mari doctori, Dascălu și bunule Doamne
Cu pace îi fiți, cu pâne și sare, rugăm.”
Sursa foto: Doru Radoslav, Repere ale învățământului superior din Cluj în secolul al XVII-lea, în Istoria Universității „Babeș-Bolyai”, 2012.
Transliterarea în ortografia modernă după: Dan Horia Mazilu (coord.), Literatura română medievală, București, 2003.