(discurs la Adunarea festivă consacrată Zilei Naționale a României, organizată de Mișcarea „Sfatul Țării-2”)
Dragi prieteni! În această zi, exact cu o sută unu ani în urmă, regele Ferdinand al României intra în Alba Iulia, purtând înaintea sa, ca pe un scut al dreptății, o Biblie ferecată în argint.
În acea Carte sfântă se menționează că și Dumnezeu se bucură atunci când frații se unesc. În Psalmul 132 se spune:
Iată ce-i frumos nespus,
Iată vestea cea mai bună
Dorită de Cel de Sus:
Frații să fie-mpreună!
Ferdinand Întâiul a intrat în cetatea veche a Albei ca să le spună românilor:
– Bine ați venit în România, țara noastră comună, dragi români transilvăneni!
Am amintit de acest episod din istorie și pentru că noțiunea de „Unire” face parte din vocabularul Tatălui Ceresc, dar și pentru că ne dorim ca și celălalt neamț, Klaus Iohannis, pe care basarabenii l-au votat la recentele alegeri cu 96 la sută, să intre cât mai curând, poate chiar în anul 2020, în cetatea noastră de scaun, ca să ne anunțe, precum un alt Ferdinand Întregitorul:
– Bine ați venit în România, țara noastră comună, dragi români moldoveni!
Ne bucură faptul că în ultimii ani – de când se poate vorbi despre Unire fără să fii târât prin sălile de judecată, fără să fii dat afară din serviciu sau amenințat de securitate –, numărul unioniștilor a sporit considerabil.
Din păcate însă, s-a creat o impresie că unioniști sunt cei cărora doar le place să vorbească despre Unire, fiind mai puțin sau deloc preocupați de realizarea ei. Și aici ar trebui să ne punem mai multe întrebări care-și caută răspunsuri:
De ce unioniștii pierd teren?
Cum poți fi unionist și să ataci alți unioniști?
Cum poți fi unionist și să-l votezi pe Dodon și camarila lui?
Cum poți fi unionist și să susții antiunioniștii?
În acest context, ar trebui să facem distincție între unioniști și unificatori.
Unioniști sunt cei care vorbesc de Unire, unificatori sunt cei care o fac.
Mihai Viteazul n-a fost unionist, ci unificator.
Nici Alexandru Ioan Cuza n-a fost unionist, el a unit.
Nici membrii Sfatului Țării în anul 1918 – de la Ion Inculeț la Pan Halippa, și de la Ion Pelivan la Daniil Ciugureanu – nu s-au numit unioniști, ei au fost unificatori de Țară.
A venit vremea unificatorilor, iar unioniștii să-și caute de vorbele lor.
Am ajuns la etapa faptelor.
Să ne întrebăm și să-i întrebăm pe cei care vorbesc de Unire: dar tu ce-ai făcut concret pentru Unire?
Unirea se realizează de la om la om și clipă cu clipă. Cum spunea Faust din lucrarea lui Goethe: „Pentru libertate trebuie să lupți în fiecare zi”.
Nimeni nu ne cere să realizăm imposibilul.
Dar avem datoria să facem ceea ce depinde de fiecare dintre noi.
Un unificator crede că o zi în care n-a făcut nimic pentru cauza Unirii este o zi pierdută.
Să unificăm visuri, intenții, doruri, spații culturale – doar așa vom putea unifica și bucăți de țară.
Care a fost lecția generației de la 1859? Sau cea a generației de la 1918?
Ele au unificat bucăți de țări, fără să-și ceară voie, fără să întrebe cum, fără să aștepte ca Unirea să le-o facă alții.
Și lor li s-a spus că nu e momentul unificărilor, că nici conjunctura nu le este favorabilă. Că nu sunt nici oamenii care s-o facă.
De 30 de ani, de la 1989 încoace, se afirmă aceleași lucruri.
Dar care state, atunci când s-au unificat, au avut conjuncturi favorabile?
Conjuncturile le fac popoarele care vor să-și schimbe destinele. Și nu cele care doresc să perpetueze o nedreptate.
La 27 martie 2018, la ședința comună a Camerei Deputaților și a Senatului de la București s-a spus clar: dacă așchia de popor din Basarabia va spune: „Vrem să revenim la locul de unde am fost smulși fără voia noastră”, România va fi de acord, iar Uniunea Europeană va fi pusă în fața unui fapt împlinit, pe care nu va avea decât să-l accepte.
Totul depinde de noi.
În această direcție trebuie să muncim cu toții.
Două state – o singură națiune – aceeași lege!
Aceasta ne este credința.
Relația noastră cu Țara trebuie să decurgă din acest deziderat.
Scopul fiecăruia dintre noi este lichidarea frontierei de la Prut.
Dar există un lucru și mai important decât acesta: scoaterea sârmei ghimpate din mintea basarabeanului.
De acolo ea trebuie scoasă mai întâi.
Și atunci cealaltă va cădea de la sine.
Aici trebuie să ne conjugăm toate eforturile noastre.
Să-i explicăm moldoveanului că românul nu-i este dușman, că dânsul este român și, deci, el nu poate să-și fie sieși dușman.
Și să-l mai convingem că a alege între Uniunea Europeană, aici – România, și Uniunea Vamală Eurasiatică, adică Federația Rusă, înseamnă a alege între libertate și sclavie.
La ora actuală, Dodon și banda lui antinațională vor putea fi opriți doar creând un front larg, al tuturor celora cărora le pasă cu adevărat de destinul Republicii Moldova.
Mișcarea „Sfatul Țării-2” a făcut de mai multe ori apel la solidaritate, în contextul în care hoții sunt solidari, forțele răului sunt solidare, dușmanii neamului nostru sunt solidari.
Afirmam: noi suntem mai mulți ca ei.
Dar noi pierdem mereu. Iar ei câștigă mereu.
Pentru că noi suntem dezbinați, iar ei sunt uniți.
Motive pentru ca partidele noastre să fie cât mai multe și pentru ca liderii lor să nu fie împreună se vor găsi totdeauna suficiente.
Așa am ajuns ca cele peste 35 la sută din populație, care se declară adepte ale Unirii, să nu fie reprezentate în actualul Parlament.
Ca cele 65 de procente din concetățeni, care la alegerile parlamentare au votat pentru partide proeuropene și prounioniste, să fie duse, de un guvern al celor 36 de procente ale adepților lui Putin, într-un spațiu antieuropean.
Coagularea forțelor unioniste și proeuropene e stringent necesară și din motiv că în anul care vine vor mai avea loc niște alegeri. Ca acestea să nu ne găsească iarăși nepregătiți, să facem totul să fim împreună.
Să identificăm un candidat unic al dreptei, pentru a putea alege un președinte al republicii de care să nu ne fie rușine.
Nu cred că aici putem conta pe persoane care n-au o poziție națională și proeuropeană clară sau au făcut – cu voie ori fără de voie – ca Federația Rusă să preia controlul total asupra Republicii Moldova.
Dragi lideri de partide politice, dacă nu veți găsi înțelepciunea de a fi împreună – cu compromisurile necesare, generațiile care vin vă vor condamna.
De ele să vă temeți!
Dezbinarea dumneavoastră nu poate fi decât un act sinucigaș.
Atât pentru domniile voastre, cât și pentru această așchie de pământ românesc.
Patriotismul fiecăruia dintre președinții de formațiuni se va vădi și în măsura în care aceștia vor ști să colaboreze, să se tolereze, să se unească, să fie împreună la acțiuni comune.
„Unirea face puterea!”
Aceasta a fost deviza generației de la 1859 și a celei de la 1918.
Și ele au reușit.
Aceasta să fie și deviza noastră, a generațiilor din anul 2020!
Vom putea realiza Unirea cea Mare doar în măsura în care vom fi uniți noi între noi.
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Nicolae DABIJA,
președinte al Mișcării „Sfatul Țării-2”