default-logo

Gala Premiilor Centrului Naţional al Dansului Bucureşti

Pe 12 decembrie, de la ora 19:00, va avea loc Gala Premiilor Centrului Naţional al Dansului Bucureşti, evenimentul urmând să fie transmis live şi pe pagina de Facebook a CNDB.

Potrivit unui comunicat al CNDB, evenimentul va include şi a doua ediţie a „Laboratorului de trei zile”, un format conceput cu scopul de a întreţine şi intensifica dialogul şi procesele colaborative de reflecţie care să sprijine artiştii în procesul lor de creaţie. La invitaţia CNDB, un grup de 15 coregrafi şi dansatori din toată ţara vor participa la prezentări susţinute de Radu Umbreş (antropolog), Mădălina Dan (coregrafă), Mihaela Michailov (critic de arte performative şi dramaturg) Miki Branişte (manager cultural şi curator pentru arte performative şi proiecte interdisciplinare) şi Florin Fieroiu (coregraf). „Şi anul acesta, al doilea la număr, artele spectacolului, la fel ca multe alte sectoare de activitate, au fost grav afectate nu numai de pandemie, dar mai ales de lipsa unui răspuns adecvat din partea autorităţilor. Artiştii care activează în regim freelance, dar şi mulţi alţi lucrători culturali care contribuie consistent la viaţa culturală şi activează tot în regim independent sunt cei care resimt extrem de puternic efectele pandemiei. Împreună cu ei dezvoltăm fiecare proiect care ajunge la public, iar anul acesta a fost anul în care eforturile noastre de a merge spre ceilalţi s-au intensificat. Multe dintre proiectele CNDB au inclus un număr foarte mare de artişti, structuri şi colective din întreaga ţară. Am încercat, mai mult ca oricând, să creăm parteneriate cu entităţi din afara Bucureştiului şi să generăm proiecte care să facă mai vizibil întregul ecosistem care susţine dansul”, se arată în comunicat.

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.