◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro19.04.2024

Jurnalismul satiric, „o binecuvântare deghizată”

Potrivit unui studiu al Pew Research, mai mulți oameni auziseră de emisiunea satirică „The Colbert Report” decât de alte surse de știri, precum „The Economist” sau „BuzzFeed”. În cadrul cercetării, 10% dintre adulții cu acces online au declarat că s-au informat de la „The Colbert Report” în săptămâna precedent – același procent care se informaseră de la „Wall Street Journal” și „USA Today”.
Un studiu de la Școala Annenberg de Comunicare de la Universitatea din Pennsylvania și de la Școala de Comunicare de la Universitatea de Stat din Ohio a constatat că, în comparație cu clipurile de știri non-umoristice, publicul este mai predispus să difuzeze mai departe știri prezentate cu umor și rețin conținutul din aceste segmente. „Pentru că democrația să funcționeze, este foarte important ca oamenii să se implice în știri și politică și să fie informați despre afacerile publice.”, afirmă Emily Falk, profesor de comunicare, psihologie și marketing la Universitatea Pennsylvania. La rândul său, profesorul Jason Coronel, din Ohio, punctează că „descoperirile noastre arată că umorul stimulează activitatea în regiunile creierului asociate cu angajamentul social, îmbunătățește memoria pentru fapte politice și crește tendința de a împărtăși informații politice cu ceilalți”.
Jurnalismul satiric servește și ca o sursă legitimă de știri și nu ar trebui discreditat din cauza comentariului de comedie sau a părtinirii politice. „Dacă invalidăm jurnalismul satiric din cauza părtinirii politice, asta discreditează și principalele instituții de știri, precum CNN, Fox News și MSNBC”, argumentează Jacob Spudich, de la postul de radio WIUX.
Potrivit unui alt sondaj realizat de Pew Research Center, 77% dintre respondenți cred că mass-media tind să favorizeze o anumită parte a spectrului politic.
Programele satirice au început mai întâi ca un „ajutor” comic, dar au devenit surse de știri pentru mulți americani, arătând încrederea tot mai mare a publicului de aceste emisiuni. Popularitatea tot mai mare a jurnalismului satiric este în concordanță cu scăderea atenției societății. Concret, potrivit rezultatelor unei cercetări realizate de oameni de știință europeni, ciclul informațional masiv și constant îi face pe oameni să-și piardă repede interesul. Nimeni nu vrea să asculte o versiune alungită a unei știri atunci când o poate absorbi și poate râde în doar 30 de secunde. Jurnalismul satiric este o binecuvântare deghizată”, adaugă Spudich.
(foto: punocracy.com)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *