În fiecare an, la 6 ianuarie sărbătorim Botezul Domnului (Boboteaza), praznic împărătesc (închinat Împăratului Hristos), cunoscut și cu numele de Epifania (arătarea) sau Teofania (descoperirea Sfintei Treimi).
Asemeni Nașterii și Învierii Domnului, Boboteaza face parte din rândul sărbătorilor creștine cinstite de la începuturile Bisericii. Prima atestare a acestei sărbători apare la sfântul Clement Alexandrinul (150-211/215), în secolele IV-V ea fiind menționată în Testamentum Domini (Testamentul Domnului nostru Iisus Hristos) și în Constituțiunile apostolice.
Informații despre Botezul Domnului consemnează sfinții evangheliști Matei, Marcu și Luca. Primii doi menționează că Domnul Hristos a fost botezat de Ioan Botezătorul în râul Iordan, în timp ce sfântul Luca precizează doar că „botezându-se Iisus și rugându-se, s-a deschis cerul…” (Luca 3, 21).
Toți cei trei evangheliști, numiți sinoptici, descriu însă minunea de la râul Iordan, în centrul căreia se află arătarea Sfintei Treimi, Epifania sau Teofania Domnului. Prin pogorârea Duhului Sfânt în chip de porumbel și prin glasul lui Dumnezeu: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit” (Matei 3, 16-17), este adeverită dumnezeirea și mesianitatea Domnului Hristos. Acceptând botezul, Iisus, Cel fără de păcat, își arată voința de a lua asupra Sa păcatele întregii omeniri și jertfa Crucii. Odată cu botezul Său în Iordan, se sfințește firea apelor și se pune început vieții creștine.
Potrivit vechilor rânduieli, cinstirea Botezului Domnului începe în ajun, adică în ziua de 5 ianuarie, cu Ceasurile mari sau Împărătești, cu sfânta Liturghie și Sfințirea Mare a Apei sau Aghiasma Mare. Ziua din ajunul Bobotezei se ține cu post aspru, după pilda pe care ne-a lăsat-o prorocul postitor Ioan Botezătorul. Sfințirea Mare a apei sau Aghiasma Mare se mai săvârșește la finalul Utreniei Bobotezei (mai ales în mănăstiri) și, de bună seamă, în ziua praznicului, 6 ianuarie, după sfânta Liturghie. Ea simbolizează apa Iordanului, sfințită prin Botezul Domnului Hristos de către Înaintemergătorul Său, sfântul proroc Ioan Botezătorul.
Preotul afundă de trei ori sfânta Cruce în apă, simbolizând Botezul
Mântuitorului și binecuvântează apa cu mâna, ceea ce înseamnă pogorârea și sfințirea ei de către Sfântul Duh. Binecuvântarea cu apă sfințită spre cele patru laturi ale lumii arată că Botezul Domnului are efect asupra întregii creații, iar botezarea credincioșilor simbolizează sfințenia de care aceștia se împărtășesc prin Harul Duhului Sfânt.
Rugăciunea de sfințire a apei, profundă și înălțătoare, subliniază importanța și folosul Aghesmei Mari în viața noastră duhovnicească: „Și-i dă ei harul izbăvirii și binecuvântarea Iordanului. Fă-o pe ea izvor de nestricăciune, dar de sfințenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, diavolilor pieire, îndepărtare puterilor potrivnice, plină de putere îngerească, pentru ca toți, cei ce se vor stropi și vor gusta din ea, să o aibă spre curățirea sufletelor, spre vindecarea patimilor, spre sfințirea caselor …”.
Conform tradițiilor, din Agheasma Mare se gustă de opt ori, pe nemâncate, adică din ziua sărbătorii, 6 ianuarie și până la odovania (încheierea) praznicului, 14 ianuarie (cifra 8 simbolizează veșnicia).
După sfânta Liturghie, credincioșii care nu au mâncat și nu au băut nimic, gustă întâi din Agheasmă apoi iau anaforă. Agheasma Mare se poate lua, de asemenea, după împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului. Din această apă sfințită se gustă, întotdeauna, cu frică de Dumnezeu, cu credință și evlavie, cu rugăciune și făcându-ne semnul sfintei Cruci, pentru că este sfințenie mare.
Credincioșii opriți de la Împărtășanie pot primi dezlegare de la preotul duhovnic să guste din Agheasma Mare, în semn de mângâiere, ca nădejde de mântuire și leac de mântuire, până când vor primi binecuvântare de a se împărtăși cu Sfintele Taine.
După data de 14 ianuarie, Agheasma Mare se ia doar cu post de câteva zile, cu spovedanie și cu binecuvântarea preotului duhovnic. Tot cu binecuvântarea duhovnicului, Agheasma se ia în cazul unor boli grave, incurabile, cu ea se sfințesc bisericile, Antimisele (pe care slujim sfânta Liturghie) Sfântul și Marele Mir, se stropesc credincioșii și casele lor, vitele, grădinile și livezile, holdele, firmele ori birourile și întreg spațiul în care ne desfășurăm activitatea zilnică.
Având putere sfințitoare și tămăduitoare, Agheasma Mare se ia de la biserică în vase, recipiente sau sticle curate, care nu au mai fost folosite pentru alte lichide și nu se păstrează în cămară, printre murături, ci într-un loc de cinste din casă ori apartament, lângă sfânta Cruce, lângă o icoană și o candelă, pe care o aprindem duminica și în sărbători (dacă nu arde permanent).
Fiind sfințenia lui Dumnezeu, Agheasma Mare nu se înmulțește și zeci de ani nu este supusă stricăciunii. Spre pildă, o familie de buni credincioși din parohia noastră păstrează de aproape 40 de ani o sticlă cu Agheasmă Mare, curată și nestricată.
Cuprinși de duhul necredinței și al relei voințe, unii au lansat ideea că Agheasma Mare nu se strică întrucât la sfințirea ei se folosesc busuiocul și crucea din argint, care au proprietăți purificatioare. Așa o fi, dar marea majoritate a preoților care sfințim apa nu avem cruci din argint, iar dacă lăsăm busuiocul în apă, după 2-3 zile aceasta este deja stricată!? Prin urmare, obiecțiile sunt întru totul neîntemeiate.
Așadar, să rămânem statornici în credință, să păstrăm rânduielile creștine și să ne împărtășim din sfințenia Bobotezei și a tuturor sfintelor noastre sărbători.
Preot dr. Ionel Popescu / UZPR