default-logo

Eu și ceilalți

Subiectul mă macină de când s-a ivit, deși n-ar trebui. Totuși…
Precizez de la bun început că nu este vorba despre Ilie Năstase. Adică despre magnificul tenismen, despre vulcanicul și impetuosul prinț al tenisului mondial, despre un purtător de imagine special al României, cum altul e greu să mai fie. Și mai limpede zis, nu este vorba despre vreun român reprezentativ pentru tot ce are mai înălțător, mai frumos și mai lăudabil spațiul românesc. Dar recunosc că de acolo, dinspre un astfel de om vine neliniștea acestor rânduri.
Și mai vine această neliniște dinspre poliția română, de fapt dinspre structurile statului de impunere a legii. Prea des devin oaia neagră a unor conjuncturi mai mult sau mai puțin clare, a unor refulări chiar, care altfel și-ar avea și sorgintea și finalul în altă parte. Asta nu înseamnă că aceste structuri au fost, sunt, vor fi Albele ca Zăpada ale societății noastre. Dar aici e o altă poveste deja.
Neliniștea acestor rânduri mai vine însă și din suspiciunea mea, poate nefondată, dar mie așa mi se pare, că noi ne dăm cu presupusul când e și nu e cazul, adesea ignorând, cu bună știință, realitatea. Adică vine chiar dinspre mine, mai exact din incapacitatea mea de a pricepe cum de ne înfierbântă câte un subiect atât de tare, până la fierbere aproape uneori, deși el, subiectul, putea muri și rămâne rece pentru eternitate înainte de a se naște.
Să mă explic.
Merg la un restaurant, sau în oricare alt loc unde poți să-ți mângâi sufletul și să-ți odihnești gândurile la o bere, un pahar de vin sau la cine știe ce jucărie alcoolică a omului, mă simt bine în compania lui Bachus ciocnind o cupă de bucurie cu iluziile. După aceea vreau să plec, și plec la volanul mașinii. Mai departe nu știu să spun dacă e ghinion sau noroc întâlnirea cu poliția.
Eu, personal, am pretenții mai mari de la personalități, mai ales de la acelea cu vizibilitate cât carul, fiindcă sunt modele, chiar dacă nu vor. Și mai cred că arhicunoscutul tenismen nu are nevoie de sporirea vizibilității, mai ales cu asemenea prilejuri de can-can, din nefericire atât de dragi nouă și unei părți a jurnalismului nostru.
Revin: am fost la un local, am consumat alcool și am urcat la volan să plec cu mașina. Greșit! Nu trebuie să mă prindă poliția, căci poliția sunt eu. Este clar, nu trebuie să conduc nici măcar bicicleta după ce am consumat alcool. Dacă o fac înseamnă că nu îi respect pe ceilalți, mai mult, în loc să-i prețuiesc, îi sfidez. Dacă asta e realitatea, restul nu poate fi decât poveste de adormit copiii sau prilej de bătut câmpii.

Firiță Carp/ UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*