Impunător edificiu, una din cele mai frumoase și prietenoase clădiri ale Lugojului, stă cu brațele deschise pentru fiecare trecător, oferind trăiri cum nicio altă clădire nu o poate face, se numește ”Casa Armoniei”, glumesc, acest nume eu i l-am dat, adevăratul nume l-a primit la naștere, acesta fiind :Teatrul Municipal ”Traian Grozăvescu” Lugoj. Anul acesta s-au împlinit 121 de ani de la inaugurarea clădirii teatrului, se află pe actualul Splai ”Coriolan Brediceanu”, construirea a fost făcută la inițiativa lui Imre Jakabffy, fostul comite al Caraș-Severinului. Am fost impresionată să aflu că, din totalul de aproximativ 100000 de coroane, cât a costat construcția teatrului, 24000 de coroane au fost donate de către populația orașului, atunci se numea ”Teatru Orășenesc”, mulți îi spuneau ”Mihai Eminescu”, însă această denumire a fost efemeră, abia în anul 1935 teatrul a primit certificatul de naștere cu numele actual.
Despre noi…despre actorii teatrului lugojean, aș putea să povestesc zile și nopți, pentru că zile și nopți ne-am petrecut în lumea teatrului, în lumea personajelor imaginare, unele chiar adevărate, doar viața bate filmul, nu este așa? În cazul nostru, viața bate teatrul. O mână de oameni, o mare de suflete, fiecare cu viața lui, cu familia lui, cu bucuriile și tristețiile lui, oameni simpli, cu dorințe, speranțe, cu dragoste de actorie. Atunci când pășești pe scenă și simți că îți cresc aripi, atunci poți să îți pregătești actele de actor, nu poți să joci teatru dacă nu ai trăiri, dacă nu poți să fi oricând copil, floare, animal, pădure, chiar și o stea, să fii orice și să rămâi cu sufletul plin, o vreme.
Am fost odată mulți, acum am rămas o mână de oameni care speră la revenire, la pași spre viitor, un viitor scris cu litere de aur pe cortina sălii de teatru lugojean, a tuturor sălilor de teatru din lume, în ropot de aplauze și lacrimi de bucurie actorii își culeg roadele, fericirile, toate acestea nu se compară cu nimic, e prea multă bucurie în piepturile lor, lumina ochilor dând naștere unui Luceafăr. Am spus mereu că viața este un mare spectacol, oamenii intră și ies din scenă după bunul lor plac, oamenii sunt actori, dar și spectatori, pământul se învârte în jurul gândurilor, a speranțelor, a clipelor cu iubire, iar lumea este întotdeauna la picioarele lor. Noi, cei care am rămas și care dorim din toată ființa noastră să ne reîntoarcem la ”scândură”, noi care facem totul doar din pasiune, iubire pentru actorie, pentru starea de bine a spectatorilor, pentru armonia din interiorul nostru, gratis și necondiționat, noi suntem: Maria Voronca, Ileana Carmen Căprariu, Lăcrămioara Bercean, Loredana Livia Lupescu, Maria Rogobete, Irina Rusu, Cristina Velici, Constantin Ilie, Tudor Trăilă, Constantin Goloșie, Cristian Alexandru. Mai sunt și alții, însă mulți au fost, au jucat ani de zile, actori extraordinar de buni, au plecat spre alte meleaguri sau poate că nu le mai permite timpul, dar oricând vor fi bine primiți în trupă.
Despre fiecare aș putea să spun multe lucruri, însă pentru a detalia ar trebui să scriu o carte, două, un roman, acești oameni se transformă atunci când pașii lor pornesc spre scenă, există o muzică internă care le dă curaj, voință și strălucire. Doamna Maia, doamna teatrului lugojean, ”Cloșca cu puii de aur”, așa cum o numea poetul, jurnalistul, scriitorul Mircea Anghel, omul care a iubit trupa de teatru mai mult decât orice și care astăzi este într-o lume care credem noi, este mai bună, doamna Maia reprezintă pentru noi, pentru Lugoj o mamă care își trimite copiii la joacă, îi ceartă dar îi iubește necondiționat, le arată drumul spre împlinire și niciodată nu se supără, mereu pusă pe muncă, muncă și iar muncă, i se potrivește ”Repetița este mama învățăturii”, această mamă demnă nu se lasă învinsă ci dimpotrivă, viața ei este familia, dar mai este și teatrul, noi, spectatorii, lumea culturală a orașului, dar oare se mai nasc astfel de oameni? În aceste vremuri tulburi îmi pun această întrebare și tot eu îmi răspund, fiindcă nu cred că există cineva care îmi poate da răspunsul, nu cred. Faptul că suntem contemporani cu acest Om exceptional, ne face să purtăm drapelul peste toate gândurile și speranțele, suntem încă români cu iubire pentru pământul nostru, pentru fericirea din jur. Mă îndrept spre actrița Ileana Carmen Căprariu, încep cu forță, inteligență, devotament, iubire infinită pentru actorie, frumusețe, această actriță, femeie, mămică adevărată, prietenă, își lasă timpul să se joace cu bucuria de a juca, lacrimile îi sunt atât de strălucitoare atunci când își trăiește rolul…o actriță desăvârșită, o actriță care după părerea mea poate să joace în orice rol, în orice parte a lumii, oricând și fără să se gândească, în ea își are casă adevărata pasiune, întotdeauna mi-am spus că este o actriță de cursă lungă, inteligentă, Dumnezeu a înzestrat-o cu saci de calități, mai e ceva, foarte important pentru trupă, Ileana este siguranța trupei, ea se descurcă în orice situație, acest lucru ne dă liniște. O privesc pe actrița Lăcrămioara Bercean și nu mă mai satur, talentul acesteia îmi încarcă timpul petrecut în teatru, la fiecare repetiție am învățat ceva de la ea, am studiat-o, de multe ori fără să observe, nu doream să o deranjez, adoram repetițiile în care juca Lăcrămioara, pot să spun că o caracterizează conștiinciozitatea, perseverența, sinceritatea dar mai ales talentul, apariția ei pe scenă dovedește cât de mult iubește această artă, fără bariere, excelentă și generoasă cu ceilalți actori, în copilărie aveam în suflet acest model de actriță, într-adevăr avem ce învăța de la ea. Iată cine pășește în fața mea, minunata, exuberanta și imprevizibila Loredana Livia Lupescu, de curând poetă, ca om o caracterizează bunătatea, lejeritatea, dezinvoltura, nebunia frumoasă, dragostea pentru prietenie, improvizația, atunci când îți urmezi instinctul, așa cum spunea într-un interviu actorul Dorian Boguta ”Dacă îți urmezi instinctul și câteodată ai curajul să faci câte o nebunie, e posibil să te trezești într-o dimineață cu zâmbetul pe buze”. Are o iubire care arde în fiecare zi și noapte, mereu într-o stare de explozie, iar de frumusețe nici nu mai încape vorbă.
Undeva, în foaierul teatrului se aude râsul Cristinei Velici, semn de stare de bine, de ce nu? Are toate calitățile, este plină de viață, frumoasă, talentată, cu un picior în viitor, dornică de cunoaștere, conștiincioasă și harnică își aranjează în așa fel rolul că nici cea mai rapidă și puternică săgeată a timpului nu o poate străpunge, aș putea spune invincibilă, dar și foarte sensibilă. Această sensibilitate este foarte accentuată, dar cred că este un lucru bun, pentru că în rolurile pe care le joacă, Cristina are un atu, puțini actori sunt înzestrați cu așa ceva. De multe ori am avut impresia că trece ușor peste impuritățile vieții, însă m-am înșelat, târziu mi-am dat seama că iubirea pentru teatru o face să își urmeze cursul vieții, o ajută să zâmbească, și chiar are un zâmbet frumos. Joacă pe scenă cu extaz și mare, mare bucurie, părul ei blond luminând de multe ori fețele celor din sală, făcându-i parcă să uite că trebuie să aplaude, actrița Cristina Velici este minunată și apariția ei pe scenă oferă clipe minunate tuturor celor care o privesc.
Într-o fugă continuă se apropie de cortină Irina Rusu, dacă nu-i vedeam fața aș fi zis că se ascunde un copil, mereu primesc o doză de tinerețe atunci când își face apariția această actriță care mă duce de multe ori în povestea ”Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, este Irina Rusu, copilul teatrului, copilul familiei de actori. Mereu activă, căutătoare de povești, cu multă viață și frumusețe interioară , dar și exterioară, copilul actriță este o mama tandră, jucăușă, iubitoare de artă. Mă simt bine în prezența ei și atât, de multe ori îi apreciez seninătatea cu care joacă, libertatea chiar, este un om tolerant, evită momentele care strică sentimentele și își vede de treaba ei, întotdeauna rezolvă ce are de făcut, așa este cel mai corect spus. Suntem diferiți ca oameni, dar ne leagă dorința de a juca pe scena teatrului lugojean, faptul că Irina și-a pus timpul și sufletul la treabă pentru câteva ropote de aplauze, este de apreciat, se vede că dorința ei de a juca reprezintă iubirea pentru teatru, iar pentru asta mă transform într-un spectator din primul rând și îi mulțumesc!
Despre mine, îi las pe ei să spună, cred că se citește pe fața mea bucuria că fac parte din trupa aceasta de teatru, în fiecare zi îi admir, îi apreciez și sper că nu o să ne lăsăm niciodată intimidați de fel și fel de lucruri care ar putea să ducă la destrămarea noastră, niciodată! Vremurile se schimbă, noi rămânem la fel!
Apariția lui Tudor Trăilă pe scenă oferă publicului starea aceea de seriozitate amestecată cu șarm, trăiește fiecare rol cu intensitate, în fiecare piesă Tudor urmărește să-și transforme reprezentațiile în capodopere, el iubește fiecare personaj enorm de mult, de multe ori am crezut că trăiește pentru a juca teatru, tăcut și foarte serios își lăsa glumele să zburde pe buze numai ca să vedem că totuși e ca noi, glumeț și libertin. Sunt foarte multe personaje în acest actor, așa am simțit mereu, însă atunci când stau de vorbă cu el observ că este cel mai fain om, vorbăreț, simplu, cerebral, un om minunat și un bărbat atrăgător, această ultimă calitate face ca succesul să-i fie mereu pe cărarea vieții. Ce bine că ești, dragul nostru Tudor! Deschid ușa teatrului și aud o voce dragă, plină de viață, poate una din cele mai prietenoase voci, este nimeni altul decât actorul Constantin Goloșie, Golo i se spune, un om atât de minunat, de câte ori îl văd pe Golo am impresia că văd un copac cu crengi mari și verzi care vor să mă învăluie și să mă prefacă într-un fruct roșu cu ochi de stea, acesta este Golo, mereu binedispus și săritor, este unul dintre cei mai citiți actori, mereu cu o carte în mână, până și în pauzele de la repetiții, acest actor foarte bun, mai ales la comedie, citește, el niciodată nu pierde timpul, este un exemplu pentru toată trupa, elegant, arătos, foarte serios și conștiincios, comedian din naștere, Golo aduce zâmbete pe fețele tuturor, sunt momente când îl privesc și în gândul meu îi mulțumesc că face parte din familia noastră de actori amator ai Teatrului Municipal Traian Grozăvescu”. Ce să mai zic de public? Apariția acestuia pe scenă stârnește râs, pentru asta ne bucurăm.
Țanțoș, plin de elan, cu bucurie maximă de a juca pe scenă, apare Ilie Constantin salutând grațios pe toată lumea, un bărbat puternic, acesta este Zamă, toată lumea îl știe, apariția sa pe scenă dă emoții multor spectatori, dar și spectatoare…emoții care se transformă în trăiri șoc. Vocea sa impresionează de multe ori, pedant și respectabil, de multe ori atinge corzile sensibile sau mai puțin sensibile, este impunător și fermecător pe scenă, niciodată nu își arată sensibilitatea dar dacă te uiți adânc în ochii lui poți să-i vezi adevărata față, știe să-și ascundă sentimentele, pe scenă dă tot ce poate din el, iubește enorm să joace teatru. Actorul acesta ne reprezintă ca oameni, ca prieteni, este un fel de- simplu și la subiect-, fără menajamente, fără ocolișuri, bravo lui. Ador prezența acestuia la repetiții pentru că este cel mai serios actor.
Suntem o familie actoricească, așa cum spuneam, fiecare cu bucuriile și necazurile lui, însă atunci când pășim în teatru ne transformăm, suntem parcă atacați de dorințe, speranțe, iubire, nebunie, dragoste de viață. Am spus de multe ori că teatrul ne umple sufletul cu dragoste de viață, după fiecare piesă jucată ne simțim invincibili, chiar dacă, în noapte, singurătatea ne strigă în urechi și ne aduce la realitate, un actor are parte de multă singurătate, ești atât de plin de oameni și deodată rămâi doar tu cu tine, ca și cum ai face duș cu apă fierbinte apoi brusc rece, dar oare nu asta ne dorim? Jucăm din suflet, cu suflet, jucăm gratis și oferim numai iubire, orice iubire, important este să o aruncăm în sală, spectatorii o trag în piept și noi ne bucurăm, asta facem, ne bucurăm de bucuria lor, scena vibrează sub tălpile noastre roase. Cristian Alexandru, Cristi al nostru, mereu pus pe fapte mari, iubitor de teatru, de film, de a face ceva pentru societate, este într-o continuă mișcare, el este omul care se zbate, de câte ori îl văd simt că pune ceva la cale, este un actor cu o foarte mare dorință de a juca, cu gânduri bune și speranțe pentru regia teatrului și filmului românesc. Îl apreciez pentru tot ce face, aceste minunate acțiuni ale lui dă culoare vieții, mai ales tinerilor, dă speranțe, un fel de ”Se poate, important este să vrei să muncești”. Sunt convinsă că într-o bună zi, Cristi o să dea lovitura!
Despre Cristi, sunt multe de spus, așa cum sunt multe de spus și despre ceilalți actori, îl respect pentru faptul că nu intră în nicio polemică, este sincer și muncitor, își pune sufletul la picioarele spectatorilor, un om talentat. Se spune că dacă îți dorești cu adevărat un lucru și muncești pentru el, îți sacrifici zile și nopți, într-o bună zi și se va îndeplini dorința, succes Cristian Alexandru, success băiatule, mă bucur că faci parte din familia noastră comediantă.
Mely, nu te uit, ai fost și ești primăvara noastră!!! Melania Militaru, își urmează cursul vieții, are un drum luminos, acolo în capitală, este omul de care se lipește ușor succesul, dacă nu a știut, atunci află acum. O actriță care și-a lăsat tinerețea să curgă pe scena Teatrului Traian Grozăvescu din Lugoj, a fost o pornire care astăzi o ajută în meseria ei de jurnalist, este cel mai frumos anotimp, o actriță care își lăsa sufletul să danseze pe scenă și inima să vibreze la unison cu sala. Zâmbetul acestei cenușărese a rămas imprimat pe scena teatrului, îl luăm în palme ori de câte ori ne este dor de voie bună.
Am început cu doamna Maia, termin povestea tot cu doamna Maia, pentru că doamna noastră Maia, actrița teatrului lugojean, femeia care aduce pace în sufletele oamenilor, regizoarea noastră, este sufletul acestui teatru, minunea noastră, o iubim, dar și lugojenii o apreciază și o iubesc mult pentru tot ceea ce face și chiar face bine! Aceștia suntem astăzi, îi așteptăm și pe ceilalți care au fost odată, așteptăm și pe alții care iubesc să joace teatru, așteptăm să dăm o reprezentație, în curând…cu forțe noi, cu gânduri bune, cu dragoste de viață, cu bagajele de amintiri care ne-au adus astăzi pe drumul victoriei, toate premiile, diplomele, cunoștiințele, prietenii actori de peste tot, despre noi…despre ființe care se bucură de bucuria altora, suntem pionii de pe tabla de șah, nicio partidă ca alta, nicio zi la fel, mereu pozitivi, personaje care în aceeași perioadă de timp trăiește două, trei, sau mai multe vieți. Cum viața se îmbină cu arta, viața nu are spectator, doar actori, așa cum spunea Adriana Cristina Bălănean. Despre noi…suntem aici, suntem români, mereu cu gândul la scenă, mereu fericiți!
Cu respect, cu drag, cu prietenie, cu tot ce vreți…
Mia Rogobete!