default-logo

IOAN HOSSU: „Aș dori să urmez calea Cardinalului Iuliu Hossu”

Unul dintre nepoții cardinalului Iuliu Hossu este inginerul Ioan Hossu, cetățean româno-canadian. Bunicul lui, Ștefan Traian Hossu, a fost fratele înaltului prelat greco-catolic, beatificat de Papa Francisc în 2019. A fost unul din cei patru copii ai soților Traian Ioan și Cristina Hossu ambii medici. Copilăria și primii ani de școală i-a făcut la Curtea de Argeș, după care s-a mutat cu familia la Bucureșți, unde elevul Ioan Hossu și-a continuat studiile la liceul Gheorghe Șincai. Aici a cunoscut primele persecuții, ca urmare a originii sale „nesănătoase”: era nepotul fostlui deținut politic Iuliu Hossu! Persecuțiile au continuat și în timpul facultății (TCM), unde i se falsificau notele (inclusiv cele de la examenul de diplomă) pentru că nu cumva un student cu rădăcini nesănătoase să iasă în evidență prin merite confirmate. În mai 1970, când bunicul său Iuliu Hossu a trecut la cele veșnice, Ioan Hossu își efectua stagiul militar de șase luni la Lipova. A cerut permisiunea să meargă la înmormântare, dar a fost refuzat, sub pretext că era împotriva regulamentului militar. În armata s-au accentuat și persecuțiile, deoarece fratele său mai mic, Traian Hossu, în urmă unei aprobări de la nivelul cel mai înalt, s-a căsătorit cu o olandeză și a plecat în Olanda. După terminarea serviciului miltar, Ioan Hossu a fost repartizat la Combinatul Chimic Giurgiu. Experiența de aici l-a dezgustat în așa măsură încât a luat decizia de a părăși România, ceea ce s-a și întâmplat, în 1980. Ajuns în Canada, s- angajat la început la o firma ce fabrică tubulatură pentru reactoarele nucleare CANDU, după care a absolvit cursurile unui colegiu tehnologic (Toronto School of Business), unde a ieșit primul în promoție, cu o medie de 9.60, cu o diplomă de programator și de analiză de sisteme. A ocupat la un moment dat, poziția de manager de informații tehnologice, la o firma guvernamentală foarte mare, dar după un timp, sătul de politicile interne, a decis să inceapă o afacere. Așa că și-a deschis, în Panama, o firma de produse naturiste pentru bolnavi și sportivi. Firmă pe care a reprofilat-o pe biostimulente pentru culturile agricole. A creat astfel mai multe produse, testate me multe culturi, în diferite țări, ajungând la niște preformante incredibile, chiar până la creșterea productivității agricole cu peste 300%.  Unul dintre aceste produse a fost testat și înregistrat și în România…

Cu ocazia unei reveniri recente în țara de origine, Ioan Hossu, însoțit de d-na ambasadoare Iuliana Gorea Costin a făcut o vizită a sediul UZPR, ocazie cu care a avut amabilitatea de a ne acorda un interviu. O variantă restrânsă a acestui interviu a apărut  și tipărit, în numărul 93 al Revistei CERTITUDINEA… 

Cum v-a marcat amintirea lui Iuliu Hossu și care au fost repercusiunile acestei legături de rudenie asupra vieții d-voastră în România? Ați perceput-o că pe un blam sau că pe o responsabilitate?

Încep prin a vă spune că am copilărit la Curtea de Argeș până în clasa a V-a, până când părinții mei, (tatăl Traian Ioan Hossu, și mama Cristina Hossu) amândoi medici, prin transfer, au ajuns la Bucureșți.  Amintirile copilăriei în Curtea de Argeș sunt în general plăcute. Am început cu această scurtă introducere, deoarece tatăl meu, fiul lui Ștefan Traian Hossu, frate cu Cardinalul Iuliu Hossu, mi-a povestit cum, după eliberarea din închisoarea de la Sighet, Iuliu Hossu a fost transferat pentru o perioada la Mănăstirea Curtea de Argeș, pentru ca „doctorul”, tatăl meu, să-l pună pe piciare. Menționez că, atunci când a ieșit din închisoare, Episcopul Iuliu Hossu, un om destul de înalt, cântărea numai 49 de kilograme.

Știind istoria familiei, importanța pe care înaintașii noștri au acordat-o acestei țări, am încercat pe cât am putut să urmez calea cea dreapta, în ciuda vremurilor în care am trăit. Cei din jurul meu au privit cu admirație pe cardinalul Hossu, pentru ceea ce a reprezentat pentru România și, mai ales, pentru poziția neclintită pe care a avut-o în fața autorităților comuniste: „Credință noastră este viață noastră”.  Unii dintre apropiații mei nu au dat importantă gradului de rudenie, dar alții m-au făcut să mă simt chiar măgulit.  Aș vrea să va spun că eu nu am nici un merit pentru realizările Cardinalului, dar, în același timp, mă simt dator în a duce mai departe ștafeta.

Ce v-a determinat în mod nemijlocit să părăsiți România și cum ați reușit?

Ultimul eveniment determinant în acest sens a fost când am descoperit o problema tehnică, o greșeală făcută de alți ingineri, la Combinatul de la Giurgiu. Directorul economic a intrat în panică, deoarece secția respectivă trebuia ca în câteva luni să înceapă să producă.  I-am spus că pot să proiectez matrițele necesare, dar i-am cerut ca, după proiectarea și executarea celor șase matrițe, să-mi dea transferul la o altă întreprindere.  Mi-a promis că așa va face.  După ce am terminat primele două, i-am cerut să-mi dea în scris că la final o să-mi dea transferul.  A refuzat. Atunci mi-am dat seama că trăiesc într-o societate coruptă și că nu există o altă scăpare decât plecarea din România.

Interviu realizat de Miron Manega, apărut în CERTITUDINEA Nr. 93

Continuare pe certitudinea.ro

 

Despre autor
  1. Cocu ema Reply

    Da societate coruptă încetățenit…pesemne vicisitudinile vietii pe care au dus-o românii .oricum un sef sau patron sau ales de popor demnitar dacă nu își respecta cuvântul.. ala nu e un om demn și nu îl poți respecta..nu poți respecta un smecher..chiar dacă ție șef .

Lasă un răspuns

*