◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro28.03.2024

S-a inaugurat autostrada culturală Iaşi-Târgu Mureş

Miercuri, 4 septembrie 2019, Muzeul Municipal „Regina Maria” din Iaşi a găzduit manifestarea de gală cu titlul „Dialoguri culturale Iaşi-Târgu Mureş”. În sala arhiplină „Gheorghe Ghibănescu” de la etajul I, dialogul dintre jurnaliştii, scriitorii şi pictorii din Iaşi şi Târgu Mureş s-a derulat în cadrul unui spectacol artistic de zile mari, la care şi-au adus contribuţia actorii Emil Coşeru şi Emil Gnatenco, interpreţii Karla Ursu (muzică populară), Dănuţ Petrişoaea (muzică uşoară) şi Adi Gegiuc (muzică folk). În cele patru secvenţe ale dialogului cultural dintre ieşeni şi mureşeni, în care fiecare vorbitor a prezentat şi câteva aspecte din viaţa sa profesională, citind apoi şi din propriile creaţii literare, s-au aflat în faţa publicului Dan Teodorescu (care a fost şi moderatorul evenimentului), Corina Matei-Gherman, Mihai Batog-Bujeniţă, Viorica Şerban, Calistrat Robu, Oana Frenţescu şi Mihai Savin (de la gazde), respectiv Nicolae Băciuţ (conducătorul grupului mureşean), Ilie Şandru, Răzvan Ducan, Tatiana Scurtu-Munteanu, Nicolae Suciu, Gina Moldovan, Gabriela Costescu, Rodica Gârleanu (venită din Canada), Ilarie Opriş şi părintele protopop Nicolae Şincan (de la oaspeţi).
Dr. Aurica Ichim, directorul Muzeului Municipal „Regina Maria” Iaşi a prezentat publicului şi câteva aspecte din istoria muzeului pe care îl conduce, iar majoritatea vorbitorilor s-a referit şi la Ziua Limbii Române, ieşenii sărbătorind marele eveniment din 31 august într-o manifestare organizată la Oneşti, iar mureşenii în Republica Moldova.
De fapt, în cadrul manifestării de miercuri, 4 septembrie 2019, dedicată şi ea Zilei Limbii Române, debutul l-a făcut eleva de numai 10 ani Karla Ursu, care a intonat Imnul României!
Col. (r) Grigore Radoslavescu – şeful Filialei Iaşi din cadrul UZPR a povestit în alocuţiunea sa faptul că Iaşul, în urmă cu mai bine de 100 ani, a fost salvat de către conducta cu apă potabilă venită de la Timişeşti, conductă care există şi astăzi şi care dă ieşenilor o apă de bună calitate.
În finalul „dialogurilor culturale” din „dulcele târg la Ieşilor” a fost vizitată şi expoziţia de tapiserie a Gabrielei Moga-Lazăr, prezentată de fiica Simina Lazăr- Huser (venită de la Paris pentru acest eveniment) şi etnograful Angela Olaru.
Tot spre final, o parte a publicului a remarcat faptul că autostrada culturală Iaşi – Târgu Mureş a fost deja inaugurată, urmând ca ea să fie realizată şi practic, unind, prin „Autostrada A 8”, Moldova cu Ardealul şi pe cale rutieră. Această remarcă a surprins plăcut şi pe inginerii Ionel Apostol şi Cătălin Urtoi, conducătorii Asociaţiei „Împreună pentru A 8”, aflaţi în rândul publicului.   

Vă mai informăm că. cei prezenţi la manifestarea de la Iaşi au primit din partea gazdelor frumoase diplome de excelenţă, pentru contribuţia deosebită la dezvoltarea culturii şi limbii române!  

Să mai menţionăm că organizatorii evenimentului amintit au fost Liga Scriitorilor – Filiala Iaşi-Nord Est România, Uniunea Creatorilor de Artă – Sucursala Iaşi, Asociaţia Literară Păstorel Iaşi, Muzeul Municipal „Regina Maria” Iaşi, Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România (UZPR), Direcţia pentru Cultură Mureş, Asociaţia „Casa Dinainte”. Operatorii foto şi video au fost ieşenii Calistrat Robu şi Ioan Vârlan, iar de grafică s-a ocupat Constantin Lupaşcu.

DAN TEODORESCU / UZPR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *