default-logo

Manifestarea geniului la 14 ani. Despre „Crimă printre nobili”, de Ștefan Gabriel Mateescu

Este adevărat că autorul romanului „Crimă printre nobili”, Ștefan Gabriel Mateescu, în vârstă de 14 ani, este o revelație pentru vremurile noastre – deși asta va suna clișeic și poate că este nevoie de o altă descriere de aici înainte. Talentul său s-a dezvoltat în sânul familiei sale, familie de dreaptă credință, la care spera Sfântul Ioan Gură de Aur atunci când spunea: „Dați-mi o generație de mame bune creștine și voi schimba fața lumii”. Opera sa nu aș putea să o descriu decât prin alte mărturisiri, din trecut, pentru că duhul creației lui este elitist – pe bună dreptate – duh care nu se abate de la ceea ce au transmis intelectualii literați ai ultimelor secole din Europa Christiana, dar opera sa este și originală. Aici este o problemă, pentru că e greu pentru unii să înțeleagă antinomii de genul acesta – fapt pentru care nici nu se mai străduiesc să o facă, pentru că e greu.

Mesajul elitist, moral și etic revelat a fost transmis din geniu în geniu, dar mai ales de la omul simplu, onest si muncitor, la urmașii săi, la țărani. Și dacă înțeleg alții acest mesaj – nu și-l pot asuma, pentru că aici e nevoie de curaj, bărbăție și onestitate, valori care astăzi sunt confundate cu tupeul de la colțul străzii, cu jurnalul de burlac și cu fuga după conștiința alterată. Pentru că, spunea vrednica de pomenire Zoe Dumitrescu Bușulenga, adevărul e trist uneori și, de aceea, oamenii mai fug de el.

Romanul „Crimă printre nobili”, apărut în anul 2022 la editura Ler, este o operă în toată regula, autorul având talentul și priceperea intelectuală de a prezenta caractere arhetipale, tablouri psihologice și filosofice, rezultând una dintre cele mai importante scrieri din vremurile noastre, aceasta pentru că subiectul cărții este problema cu care ne vom tot confrunta de aici înainte. Să nu mai spun despre gaura în formă de măr si despre liniile desenate în culoare de mac. Autorul este preocupat de problema criminală, cea mai serioasă amenințare, văzută și nevăzută, cu care, de acum înainte, ne vom strădui unii ori să ne păstrăm averea sau imaginea și secretele, ori să dobândim drept de suveranitate, ori să supraviețuim, ori să ne asumăm un rol care nu este al nostru, mărturisind adevăruri distorsionate. Autorul tratează, așa cum au tratat și alții, dar în mod original – după cum spuneam – personalitatea omului, tragedia mândriei, somnul rațiunii, aiureala, invidia, sus-năsuirea, criza morții și problema ideologic-religioasă, construind caractere cunoscute din toate vremurile, asemănându-se în stilul narativ cu Honoré de Balzac, dar aș îndrăzni să spun că întreg romanul are și un caracter transfigurat, prin împletirea ficțiunii cu personaje reale din istorie și prin sensurile meditative pe care le oferă. De la șiretenia unei femei ca Adina Petrovan (soția boierului „Pol”, proprietarul de sclavi), la Corneliu (cel care a amețit-o de… emoții pe Adina); de la Dorian (băiatul care crede că unde-s mulți puterea crește), la Șerban (care n-ar răni nicio muscă); de la detectivul de 80 de ani, la Pescarul misterios și la prezența indirectă a domnitorului Alexandru Ioan Cuza – toate acestea împletite de către Ștefan Gabriel Mateescu mărturisesc talent și cultură deosebite. La vârsta sa, autorul cunoaște cum e să fii psihopat, fără să fi fost psihopat; cunoaște cum e să fii nebun și avar, fără ca el să fi fost vreodată astfel.

În introducerea sa, el scrie: „Nimeni nu știe câți asasini sunt camuflați bine printre oamenii normali și se cred cu capul pe umeri. Este cu putință ca și tu să fi trecut pe lângă unul în cursul vieții sau ca unul să fi vrut să te atace fără să îți dai seama, dar s-a răzgândit în ultimul moment.

Aceste două propoziții m-au făcut și pe mine să-mi amintesc că problema pe care el o tratează este constant prezentă în lume, în multe chipuri, sub multe pretexte și măști, chiar dacă nu toți o înțeleg sau o trăiesc vizibil.

Eu am înțeles-o și trăit-o prin câteva situații, dintre care vă împărtășesc două, întâmplate în „țara tuturor posibilităților”, unde, de altfel, riscul de a fi omorât acasă sau pe stradă este, în anumite perioade, foarte mare. Acum doi ani, într-o grădină-restaurant din Los Angeles, unde mă așezasem pentru a-mi mai trage sufletul, pentru că pe străzile americane sufletul se împrăștie de riști să nu-l mai prinzi, s-a întâmplat să se așeze lângă mine un barman, care era drogat, și îmi era puțin teamă. Dar teama cea mare a început să se manifeste când, cu nonșalanță, americanul a început să îmi spună povestea vieții lui. Nu știu câți dintre dumneavoastră puteți expedia acest cadru nocturn în care un astfel de personaj se așază la masa dumneavoastră și se plânge că n-ar mai vrea să fie asasin, n-ar mai vrea să omoare oameni pentru bani. Începe să povestească că soția lui nu îl mai iubește pentru că nu are grijă de copii și lucrează la un bar, pierzând timpul pe bani puțini. În situația aceasta este puțin probabil să te mai simți în siguranță, așteptându-te la ce e mai rău. Dar, până la urmă, am încercat să îmi exprim compasiunea față de problema lui, să-l îmblânzesc și, se pare, am reușit. A început să plângă și eu am continuat să par că îl înțeleg până când au mai venit clienți.

A doua întâmplare are loc pe Bulevardul Broadway din New York City, în miezul zilei. Câțiva tineri de culoare (care erau îmbrăcaţi așa cum se îmbracă acum tinerii români, luându-i ca exemplu pe americani, cu pantaloni largi, lanțuri, tatuaje și accesorii felurite – crezând că sunt „șmecheri” și că abordează un stil superior de a se manifesta) se apropie de mine și mă înconjoară, arătându-mi cuțitele, fumând plante ilegale și spunându-mi să le dau toți banii, altfel mă omoară. Am încercat să o iau ca pe o glumă, dar m-au asigurat apoi că nu e o glumă și că pot să fiu tăiat imediat. Am fost nevoit să le dau o sumă de bani, după care mi-au luat și sticla de suc. Plecând apoi, întorcând capul, mi-au spus: „Frate, mulțumim pentru donație!”.

Pe aceștia îi imită tinerii noștri la înfățișare, îmbrăcăminte, tatuaje și anumite apucături, la muzică și vorbit, în necunoștință de cauză, dorind doar un efect interesant sau nou, căutând o oarecare validare – urmând, inevitabil, să își asume respectivul stil de viață în totalitate. Așadar, e firesc să înțelegi ceea ce tratează Gabriel dacă ai avut câteva experiențe de genul acesta. Dar mai mare lucru e să înțelegi fără să fi experimentat.

Romanul său este, oricum, mult mai profund decât am putea spune aici în câteva cuvinte. Ștefan Gabriel este unul dintre acei urmași ai creșterii culturii și limbii române pe care-i responsabilizează Ienăchiță Văcărescu, acest tânăr perpetuând limba română și conservând simboluri și mituri nemuritoare în cartea „Crimă printre nobili”. Să scrii morală în felul acesta, la 14 ani, nu e lucru comun. Să ai cunoștințele unui intelectual matur la 14 ani, nu e normal în epoca TikTok-ului. Și mulți l-ar putea socoti pe autor drept nebun, după cum am fost avertizați.

Despre „Crimă printre nobili”, cu toată încrederea mărturisim, așa cum savantul Albert Einstein mărturisea în 1919 despre romanul „Frații Karamazov”, că autorul este „un mare scriitor religios, capabil să prezinte un cadru al misterului existenței spirituale, clar și fără comentarii.” El acumulează, păstrează și transmite, înțelegând pe deplin și având harul transcendenței, acest mesaj fără de care lumea nu poate funcționa.

Gabriel a cunoscut Calea, apoi a înțeles Adevărul și îi dorim să fie neclintit în valorile sale, pentru că, spune Părintele Arsenie Papacioc, numai așa trecem de la moarte la Viață, iar harul nu rămâne la milogi, ci la cei care apără Adevărul. Este greu să înțelegem ce înseamnă acest român astăzi. Dar, poate că unii dintre noi îl auzim strigând, de pe rafturile bibliotecii de la Titu, pe Ion Creangă, care tot repetă că Ștefan Gabriel Mateescu îi saltă inima de bucurie.

Claudiu Dumitrache

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*