default-logo

Colocvii despre literatura și jurnalismul exilului

În zilele de 3 și 4 noiembrie 2022, la Muzeul Cărții și Exilului Românesc din Craiova și în comuna Crușeț din județul Gorj, s-a desfășurat prima ediție a manifestării Exilul se întoarce acasă. Colocvii de literatură și jurnalism. În cadrul acesteia a fost evocată o personalitate emblematică a exilului românesc, poate între cele mai cunoscute, pentru că decenii la rând a lucrat ca jurnalist la Radio Europa Liberă: Monica Lovinescu, a cărei origine, prin mama sa, Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu, se află în comuna Crușeț, aflată la granița județelor Dolj și Gorj.

Colocviile au fost organizate de Consiliul Județean Dolj, Uniunea Scriitorilor din România (Filiala Craiova), Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (Filiala „Tudor Arghezi”, Craiova), Biblioteca județeană „Alexandru și Aristia Aman”, Editura „Aius”, Revista „Mozaicul” și Asociația Culturală „Carmina Balcanica”.

Acest „Remember Monica Lovinescu” a marcat, în fapt, debutul unui eveniment care se dorește, așa cum au subliniat reprezentanții entităților organizatoare, cu frecvență anuală, având menirea de a evidenția, alături de Muzeul Cărții și Exilului Românesc – instituție unică în țară, care funcționează sub  egida Bibliotecii Aman – activitatea exilului românesc din cea de a doua jumătate a secolului trecut.

De altfel, chiar în deschiderea Colocviilor, domnul Lucian Dindirică, directorul bibliotecii, a prezentat participanților tot planul de organizare a muzeului, subliniind importanța celor peste 30 de colecții de carte, documente și obiecte de patrimoniu achiziționate, adecvarea clădirii pentru activitate muzeistică și semnificația desfășurării Colocviilor în acest spațiu.

Profesorul și criticul literar Ioan Lascu, președintele Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor, a salutat prezența oaspeților colocviilor, subliniind, în alocuțiunea sa, personalitatea de critic literar și jurnalist a Monicăi Lovinescu, semnificația tipăririi a o parte din rostirile sale la microfon și a jurnalelor, precum și faptul că atât ea, cât și soțul ei, Virgil Ierunca, își au originea în zona Olteniei.

La rândul său, ziaristul și scriitorul Mircea Pospai, președintele Filialei „Tudor Arghezi” Craiova a UZPR, a reiterat importanța prezenței la colocvii a unor personalități care s-au aflat multă vreme în preajma Monicăi Lovinescu, apoi a detaliat momente din dragostea pe care aceasta a purtat-o, o viață, microfonului, cu accent pe ultimii ani de prezențe pe undele radio.

Moderarea în continuare a colocviilor a revenit doamnei prof. univ. Mihaela Albu, membră a ambelor uniuni de creație, care de mai multă vreme se ocupă de literatura exilului, prin studii și cărți, dar și prin editarea revistelor „Antilethe” și „Carmina Balcanica”, apreciate în țară și peste hotare.

Prestigioasa prezență a domnului Dinu Zamfirescu – istoric, fost corespondent al Secției Române de la Paris a postului BBC, colaborator al presei românești din exil și membru al Colegiului CNSAS – a prilejuit reamintirea unor secvențe trăite din relația profesională cu Monica Lovinescu, împărtășind, de la înălțimea vârstei de peste nouă decenii, fragmente semnificative din experiențele zbuciumate ale exilului.

Realizatoarea de emisiuni radio-tv Marina Dumitrescu a vorbit despre corespondența oralitate/scriere în viața și cariera Monicăi Lovinescu, iar Doina Jela despre relația apropiată pe care a avut-o cu jurnalista omagiată, ajutând-o în împrejurări mai dificile, ca și la apariția unora dintre ultimele cărți, fiind, în același timp, autoarea unor lucrări despre Monica Lovinescu și mama sa. De altfel, cartea  Această dragoste care ne leagă (ediția a III-a) de Doina Jela a fost lansată în cadrul colocviilor, beneficiind de prezentări din partea profesoarelor Mihaela Albu și Camelia Zăbavă.

Programul primei zile a fost întregit prin Expoziția de carte organizată de Biblioteca „Alexandru și Aristia Aman”, Editura Aius, revista „Mozaicul” și Asociația Culturală „Carmina Balcanica”.

În cea de a doua zi, la Crușeț, invitaților și organizatorilor li s-au adăugat reprezentanți ai autorităților și instituțiilor culturale locale și județene din Gorj: Teodor Godeanu – primarul comunei Crușeț, Gheorghe Nichifor – vicepreședinte al Consiliului județean Gorj, Marcela Mrejeru – inspector școlar general, Viorel Surdoiu – redactor la Biblioteca județeană Gorj. A avut loc o întâlnire cu elevi și tineri din comună, cărora le-au fost prezentate aspecte din viața Monicăi Lovinescu și cartea menționată a Doinei Jela, o evocare a istoriei familiei Bălăcioiu, realizată de ziarista Ruxandra Hurezean, un moment artistic cu piese folclorice tradiționale, reprezentative pentru zonă, în interpretarea unor elevi ai Școlii din Crușeț, apoi au fost vizitate locurile unde a existat casa familiei Bălăcioiu și a avut loc o slujbă de pomenire la biserica din sat.

Rodica Păvălan / UZPR

Filiala „Tudor Arghezi”, Craiova

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*