◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024

Despărțirea de Adam

A te despărți de Adam Puslojić e un fel de a zice, pentru că de el nu te poți despărți niciodată.

Nu există numai dragoste la prima vedere, ci și prietenie la prima vedere.

Când ne-am cunoscut, ne-am purtat de parcă ne știam de când e lumea… poezie, iar liantul care ne-a ținut mereu aproape a fost Nichita. Au fost mulți care și-au declarat… afilierea la Nichita, însă felul în care o făcea Adam Puslojić era spectaculos.

Ne-am întâlnit prima oară, într-un timp fără de timp, cum era și firesc, în orizontul nichitian al Ploieștiului de-abia intrat în echinocțiul de primăvară, între două zile de naștere ale celor doi: 13 martie și 31 martie.

Pentru el, Ploieștiul era capitala poeziei românești, fiindcă ea îl dăduse lumii pe Nichita, cel venerat încă din tinerețea sa de prietenii din Belgrad, cuprinși de acesta în volumul ca o pecete din 1971, ca punct de plecare al unui drum pe care Adam Puslojić l-a continuat nu doar pentru sine, ci și pentru a-l menține pe Nichita cel viu pentru cei ce nu l-au cunoscut.

La ultimele ediții ale Festivalului Internațional de Poezie „Nichita Stănescu”, la care a participat, ne-am însoțit ca să vestim poezia și numele lui Nichita în pragul casei lui, în banca școlii în care a învățat, prin parcul în care străjuiește maiestuos bustul lui Nichita.

Cred că această iubire pentru Nichita a consolidat apropierea noastră, dusă până într-acolo încât, într-o dimineață, la un mic dejun, prin apelativ nichitian, mi-a spus: „Bătrâne, uite, ți-am dedicat ție și poetei Carolina Ilica poemul Înainte de zbor”. Apoi mi l-a citit, cu retorica sa, marcă de identitate.

 

Înainte de zbor

(poeților Carolina Ilica și Nicolae Băciuț)

 

Cu timpul, scrisul nostru

devenise transcriere grea

din lume-n lume

din abis în neant

ne-am redus la cântec

din mers, din zbor

dar cerul mereu

sună în noi

și acest albastru

ne tot salvează și azi

fără cuvinte, doar

prin tăcere…

Hai să zburăm!

Martie 2018

 

N-a mai ajuns, în martie 2022 la Ploiești, deși a promis că vine, deși era așteptat.

Ploieștiul, așa cum îl știu, îl va pune însă pe Adam Puslojić, în strălucirea bronzului, alături de Nichita, nu înainte de a-l pune acolo pe Eugen Simion. Ar fi o necesară și dreaptă așezare într-un cenaculum a celor trei prin care aurul creației e mai la preț ca aurul negru.

Dar Adam Puslojić este, dincolo de prietenia cu Nichita, un mare poet sârb, un mare prieten al românilor, un inegalabil promotor în țara sa a poeziei românești.

De Adam Puslojić nu te poți despărți, îl poți însoți până-n Rai, câtă vreme Raiul poate fi privit, borgesian, ca o imensă bibliotecă, la ridicarea căreia s-au înzidit și cărțile poetului frate cu literatura română.

 

NICOLAE BĂCIUȚ

 *

Scriitorul şi trăducătorul ADAM PUSLOJIĆ s-a născut la 11 martie 1943 la Kobišnica/Cobişniţa, lângă Negotin, în Serbia.

Şcoala generală şi liceul a făcut la Negotin, iar la Belgrad studiază şi este licenţiat al Facultăţii de Filologie, specializarea literatură universală şi teoria literaturii (1962 – 1967).

Primele creaţii literare (poezie şi traduceri) le publică în revista belgrădeană „Vidici” şi în „Razvitak” din Zajecar, 1963 – 1964. Debutează editorial cu volumul „Postoji zemlja” („Există pământul”, 1967).

Adam Puslojic a tradus mult din poeţi români contemporani (Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Petre Stoica etc.), moderni (Lucian Blaga, Ion Barbu, Tudor Arghezi, G. Bacovia) şi clasici (Mihai Eminescu), a îngrijit ediţii româno-sârbo-croate.

Poezia lui Adam Puslojic a fost tradusă în peste 20 de limbi străine, printre care: italiană, suedeză, germană, rusă, engleză, bielorusă, slovenă, română (traduceri semnate de poeţii Nichita Stănescu şi Ioan Flora).

A fost ales membru de onoare al Academiei Române, în 7 februarie 1995, şi al Academiei de Ştiinţă, Literatură şi Artă din Oradea, instituţie ce reuneşte scriitori şi oameni de ştiinţă din Europa. Face parte din Uniunea Scriitorilor din România.

Titlul de Doctor honoris cauza i-a fost acordat de către Universitatea din Oradea (2001) şi Universitatea din Arad (2004). Este Cetăţean de onoare al oraşelor Ploieşti (2001) („Dacă voi fi viu, promit că vin în martie 2023 la Ploiesti, unde sunt declarat ca primul… Cetățeanul de onoare. La propunerea lui Nichita Hristea Stănescu și aprobat de Ion Luca Caragiale, Nicolae Iorga, Geo Bogza, Eugen Simion, Ion Stratan… așa scrie la Primărie, pe perete!”

, Skopje (Macedonia, 2002), Călăraşi (2007) şi Târgu Cărbuneşti (2007).

Laureat al Premiului pentru Contribuţia la Cultura Naţională din Serbia.

Adam Puslojic a fost preşedintele de onoare al Asociaţiei de Creaţie şi Prietenie „Frăţia sârbo-română” din Belgrad, iar la Uniunea Scriitorilor din Serbia a condus sectorul de Relaţii Internaţionale.

A trăit şi a scris la Belgrad şi în Valea Timocului, la ţară.

Cărţi publicate în limba română: Plâng, nu plâng (1995); Adaos (1999); Versuri din mers (2003); Trimitor de vise (2005); Tăcere lustruită (2006); Muritori ce-i cu voi? sau Bunăvestirea la Ipoteşti (2008); Hai să vorbim (2008); Asimetria durerii (trilogie) (2009), Exaltare din abis, Inscripții abrupte, Culmea (2016) ș.a

Adam Puslojic a tradus în sârbă 80 de volume din poeți români și a fost membru de onoare al Academiei Române. Membru al Uniunii Scriitorilor din România

A fost director de onoare al revistei „Vatra veche”.

Premii: În Italia: Premiul Vergilius (Roma, 1993)

În Serbia: premiul „Ivo Andric”, pentru Opera Omnia (2014);

În România: premiul „George Bacovia” pentru opera poetică (2014), Premiul pentru traducerea și promovarea operei eminesciene, ediția 2020, decernat anual de memorialul Ipotești – Centrul Național de studii „Mihai Eminescu” etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *