LACUL REMEMORĂRII este o carte semnată de Dumitru Țimerman, care cuprinde 60 de poeme inedite și 60 de poeme rememorate, dar și fragmente din critica literară scrisă de-a lungul vremii de: jurnaliști, poeți, scriitori, critici literari și iubitori de poezie. Apariția acestei cărți inedite coincide cu împlinirea vârstei de 60 de ani a poetului și ziaristului profesionist Dumitru Țimerman. Iată ce scrie în prefața cărții, despre creația țimermaniană, prof. Ana Vacarciuc, critic literar: “ Polen de stele căzătoare s-a scuturat peste sufletul autorului troienind duioase amintiri. Totul e o mângâiere în poemele și poeziile lui, un vis călător, un drum spre zări și apus de soare, tărâm și cer, din toate aceste minuni ale poeziei simțim, citindu-le, o adiere suavă. Transformă inimile în clopote de argint, unește visurile tuturor și în mod deosebit ale tinerilor îndrăgostiți. Expresie ce a reprimat și în alte comentarii de cărți, fiindcă poezia chiar unește visuri. Cu legitimă mândrie, poetul poate spune că atât poemele, cât și poeziile lui au un mare destin literar. Coarda poetică e senină, plină de frăgezime, cu accente de euforie. Poemele de dragoste sunt surprinzătoare prin sinceritatea confesiunii.
Poetul te introduce într-un univers de viață surprinzător de inedit și dă valorii o mare măsură artistică. Valoarea ei rămâne indiscutabilă, cu o individualizare lirică aparte. Iată că poetul ne dă tonul nostalgic, melancolia vârstei și trecerea anilor. Aceste poeme sunt ca niște cântece prin muzicalitatea lor, prin simbolurile furnizate de viața naturii și mai ales printr-un nu ș tiu c e , care vine din adâncul sufletului. Aproape toate poeziile autorului exprimă subtilitatea și originalitatea, concepții limpezi și iubiri ale pământului natal, o evidentă originalitate a expresiei, un sentiment puternic față de locurile natale, copilăria, adolescența, ceea ce denotă că poezia domnului Dumitru Țimerman este semnul unui proces general de receptivitate la frumusețile naturii și ale omului.”
Pe coperta interioară a cărții LACUL REMEMORĂRII, Ioan Nistor, poet, membru al Uniunii Scriitorilor din România, consideră că: “Dumitru Țimerman este în fond un poet de factură modernă, pe alocuri postmodernă, care însă nu concepe că este imperios necesar să-ți negi izvorul doar pentru a urma curentul și pentru a fi pe placul confraților. El caută atât tiparele originare, cât și valorile marcate în ADN-ul ființei, poate și altceva, dar nu concepe să se prefacă sau să fie nesincer față de sine. De aceea își va afirma cu insistență apartenența la acel grup de încăpățânați, care trăiesc intens în veșnicia satului, în conformitate cu cele afirmate de Lucian Blaga. Se mulțumește a fi un liric al șesurilor, al umanității acestora, cu actanți lirici extrem de înalți fizic și moral, parcă pentru a suplini lipsa munților. Senzația stârnită de lectura multor pagini este că poetul transcrie din versetele unei lungi poezii preexistente, dintr-un timp anterior lumii văzute, o poezie șoptită de îngeri pentru a vindeca suflete și pentru a înălța ființa umană plămădită din praf”.
Fără îndoială, Dumitru Ţimerman e poetul care şi-a descoperit de timpuriu spaţiul său liric. Poezia sa a cunoscut de-a lungul vremurilor o ascensiune, materializată prin aprofundarea unui fundal existenţial şi stilistic deschis în volumul de debut: “Poemele satului”, editura “Solstiţiu”, Satu Mare, (2000); girat de criticul literar prof.univ.dr. Ion Rotaru şi continuată în volumul: “Praful drumului meu”, (2002), la editura “Solstiţiu”; maternitatea unor creatori sătmăreni. Dumitru Ţimerman a creat un “miracol” prin apariţia volumului “Miracolul relevaţiei poetice”, Editura “Daya”, Satu Mare, 2006, revelaţia maturităţii sale “poetice” marcată puternic de crezul său: “Voi plânge tăcut/ Sub sălcii pustii/ Pe-o bancă de lemn/ Murmurul apei/ Vreau lin/ Să-l ascult”. Autorul este mereu preocupat de evoluţia faptelor din sfera sa lirică: “Te strig…/ Paşii mă poartă/ … pe alt drum” (La miezul nopţii). Cartea supusă unei disecţii, (poeme, povestiri şi critică literară), expusă la vedere pe coperta I, mă face să optez pentru “poeme” în care autorul pledează în favoarea unei lirici a realului, care porneşte de la experienţele din viaţa de zi cu zi a omului obişnuit: “Primul scâncet înlănţuie iubirea mamei/ Prima răzvrătire a plăcerii desprinsă din Rai/ Dăinuie în trupul cuprins de răsfăţare/ Istoria unei zile a creaţiei/ Istoria unui timp fără protocoale pompoase/ Copiii născuţi din miracole/ lipsite de oracole/ Sunt propriile noastre istorii de dragoste” conştient că: “Din istoria lor îşi va hrăni menirea/ O altă istorie care va răsări din nefiinţă/ La limanul fertilităţii umane.” (Pământul realităţii).
Poemele ce cuprind întregul op sunt structurate în patru cicluri: “Miracolul revelaţiei poetice”, “Praful drumului meu”, “Oaza florilor de salcâm” şi “Lumea dragostei” ; marcate de o sinceritate jalonată, în unele cazuri (în aparenţă), cu ideea de joc, prima activitate caracteristică umanităţii: “Dansuri rituale/ parfumate de răcoarea ploii de iulie// Sinceritatea de copil râde/ cu ochii luminaţi/ De răsăritul unui preludiu enigmatic” (Sinceritate de copil). Poezia lui Dumitru Ţimerman, diversificată ca tematică, tratează: “…sensurile iubirii divine” (Premoniţie), prezentul cu relaţiile interumane în care se nasc întrebări cu iz nostalgic despre lume şi viaţă: “Mai pâlpâie durerea regretelor tardive/ Năstruşnice imaginaţii se cuibăresc bolnave” în care; “dor”, “durere” sunt nişte noţiuni de sentimente umbrite de o frigiditate; dar pentru omul de rând sunt zguduitoare deoarece prin ele simte descătuşarea, pasiunea sau credinţa :“De dor/ de aşteptare/ şi nesfârşite taine/ În palma albă/ Cad lacrimi şi secunde/ Din eternitate/ Un licăr de speranţă” (Tărâmul dorului), prezenţa sentimentului erotic: ”Într-o noapte de iarnă blajină/ Când sentimente rebele izvorau/ din timiditatea primului sărut” (Simbolul iubirii), absenţa erosului: “Nici un gând seducător de bărbăţie” (Lumea dragostei).
Versurile prezente în volumul analizat uneori se strîng alteori se dilată, lipsa de punctuaţie, dă posibilitatea înterpretării, care poate duce oricând la creşterea sau scăderea intensităţii stării emotive, un ludic bine strunit, evoluţia unor fenomene decupate dintr-un registru obsesiv: “Plouă bestial// Plouă sufocant// Plouă înfiorător cu fulgere// Plouă alene//Plouă cu sărutări fierbinţi” (Plouă, plouă); toate aceste procedee îl plasează pe autor în sfera postmodernismului cu toate că diversitatea tematicii creative a lui Dumitru Ţimerman izvorşte din:“… casa sufletului dărăpănată” (Praful drumului meu). Iată, motivele pentru care autorul, ne prezintă frecvent în discursul său liric trecutul, cu o predilecţie specială, pentru lumea satului; purtând drept motto întregii creaţii, versul emblematic al lui Blaga: “Eu cred că veşnicia s-a născut la sat…”Aşa cum cu îndreptăţire afirma regretatul critic literar Alexandru Pintescu: “ Dumitru Ţimerman este un poet autentic. Este un lucru extraordinar ca un ziarist, un tip care apare şi pe postul local de televiziune, dar şi în calitate de corespondent, un om implicat în cotidian, iată că se poate ridica din condei, din această magmă a realităţii imediate, se poate ridica cel puţin la o dimensiune spirituală.”
AUREL POP/UZPR