Patru semnificații majore pentru 10 Mai: De la Ziua Regatului și a Independenței, la Ziua întregii românități balcanice
În acest an vom marca două momente aniversare de mare importanță pentru macedo-români¸ dar și pentru România, la istoria și cultura căreia au contribuit și românii de la sud de Dunăre.
⦁ 10 Mai 1866 – Ziua Monarhiei (Principele Carol depune jurământul ca domnitor al Principatelor Unite)
⦁ 10 Mai 1877 – Ziua Declarării Independenței față de Imperiul Otoman
⦁ 10 Mai 1881 – Ziua Regatului
După 40 de ani de eforturi diplomatice, la presiunea diplomației române, Sultanul a consacrat în mod solemn existenţa naţionalităţii române/valahe (reprezentată de macedo-români și megleno-români, sau români din Macedonia, așa cum apar în documentele vremii) în Imperiul Otoman şi-i conferă, prin Iradeaua imperială, drepturi civile egale cu acelea de care se bucurau celelalte naţionalităţi creştine din Imperiu.