Era în luna aprilie, parcă chiar pe 10 aprilie era dacă îmi amintesc bine, trecusem cu succes de ziua păcălelilor, gustul amar al vreunei deziluzii nu mă mai încercase demult.
Se anunța o zi cum nu mai întâlnisem încă în acest an nici măcar în livada de la Maltezi, pentru cunoscători zisă și livada lu’ Ciocea, un roi de flori și de promisiuni de rod împrăștia dumnezeiesc balsam în văzduhul amețitor. La asta mai contribuise pare-se și întăritorul de Maltezi, ingredient adăugat de Florin la cafea în diminețile deștepte. Așadar, îmi pare că tocmai traversasem o asemenea dimineață și mă îndreptam către amiaza zilei și către miezul unei nedeslușite fericiri, ceva ca un amestec de bucurie evidentă cu așteptarea altei bucurii, care doar se insinua, mă inunda din seninul impunător al clipei. În această stare de adevărată beatitudine m-am decis, nu știu cum, nu știu de ce, să vizitez cioporul de stupi aflat în stare de inofensivă agitație într-un pătrat cu pruni și caiși. M-am apropiat neînfricat de cutiuțele din care răzbătea un abia deslușit murmur de lucru, micile zburătoare erau într-un frenetic du-te-vino prin fanta căreia i se zice urdiniș. O curiozitate inocentă m-a împins către portița enigmatică a primului stup, prin care se preumblau insignifiantele vietăți colectoare de polen. M-am aplecat și mi-am înfipt nasul, inocent și cu bune intenții, mânat de speranța pașnică a nu știu cărei descoperiri.
Nu-mi mai aduc aminte exact ce o fi fost. Gaz sau apă, bâtă sau șuriu – deloc nu știu ce m-a cuprins, ce m-a învins. M-am trezit aseară, după aproape 5 luni de somn adânc în care, ca prin vis, parcă am trecut prin piața Victoriei din București. Vis-realitatea asta fără nicio o noimă îmi făcea totuși bine, chiar dacă din ceața ei mă dojeneau-certau niște glasuri familiare. Diasporeii (le spun așa numai și numai fiindcă mă înțeleg cu ei în limba română!) Menachem Falek (din Israel) și Dina Cuvata (din Macedonia), cu care plecasem nu știu când din București spre Costinești, să ajungem acolo la o tabără de creație literară, mă priveau mustrători, când s-a auzit glasul lui Florin Ciocea:
-Ce-ai căutat, domnule, în spațiul albinelor fără voie?!
Am înțeles. De acum o să mă feresc de toate zilele cu 10 și o să mă țin deoparte de orice hărmalaie, oricât de pașnică mi-ar părea.
Firiță Carp / UZPR