“Tâmpiţi am fost şi tot aşa am rămas!”
Mihai Eminescu în ziarul “Timpul”, A.D. 1877!
Mihai Eminescu este:
„Evlavia pentru timpurile de cinste, bărbăţie şi măsură” – Nicolae Iorga
TESTAMENTUL POLITIC AL LUI MIHAI EMINESCU
Mult-iubitul şi prea-pătimitul meu neam românesc,
“Ceea ce voiesc românii să aibă e libertatea spiritului şi conştiinţei lor în deplinul înţeles al cuvântului. Şi fiindcă spirit şi limbă sunt aproape identice, iar limba şi naţionalitatea asemenea, se vede uşor că românul se vrea pe sine, îşi vrea naţionalitatea, dar o vrea pe deplin” Se vorbeşte că în consiliul…, 17, 19, 21, 26, 28 noiembrie 1876, în Opere, vol. IX, pag. 252
Nu voim să trăim într-un stat poliglot, unde aşa numita patrie este deasupra naţionalităţii.
Singura raţiune de a fi a acestui stat, pentru noi, este naţionalitatea lui românească. Dacă e vorba ca acest stat să înceteze de-a fi românesc, atunci o spunem drept că ne este cumplit de indiferentă soarta pământului lui.
Dacă în timpul guvernului conservatorilor… 31 iulie 1880, în Opere, vol. XI, pag. 275
„Pretutindeni, în administraţie, în finanţe, în universităţi, la Academie, în corpurile de selfgovernment, pe jeţurile de miniştri, nu întâlnim, în mare majoritate, decât, iarăşi şi iarăşi, acele fatale fizionomii nespecializate, aceeaşi protoplasmă de postulanţi, de reputaţii uzurpate, care se grămădeşte înainte în toate şi care tratează c-o egală suficienţă toate ramurile administraţiei publice” E clar că un stat…, Timpul, 12 noiembrie 1880, în Opere, vol. XI, pag. 400
„Mizeria materială şi morală a populaţiei, destrăbălarea administraţiei, risipa banului public, cumulul, corupţia electorală, toate acestea n-au a face, la drept vorbind, cu cutări sau cutări principii de guvernamânt. Oricare ar fi guvernul şi oricare vederile sale supreme, corupţia şi malonestitatea trebuie să lipsească din viaţa publică; oricare ar fi, pe de alta parte, religia politică a unui guvern, ea nu-i dă drept de-a se servi de nulităţi venale, de oameni de nimic, pentru a guverna„. Observăm că unirea…, Timpul, 9 decembrie 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 238
„Administraţiunea unei ţări formează un tot nedivizibil; diferitele ei ramure fac parte din aceeaşi sistemă şi sunt neapărate una alteia, tocmai după cum o bucată a unei maşine este neapărată fiecăreia dintre celelalte şi mecanismului întreg. Când o bucată a mecanismului merge rău, toată sistema din care face parte suferă” La noi ca la nimenea…, Timpul, 12 septembrie 1878, în Opere, vol. X, pag. 111
„A administra înseamnă a privi bunăstarea populaţiunii ca pe un lucru încredinţat înţelepciunii şi vegherii tale. Să gândeşti pentru cel ce nu gândeşte, să pui în cumpănă dările, să le deschizi oamenilor ochii”. Ilustraţii administrative…, Timpul, 18 decembrie 1877, în Opere, vol. X, pag. 26
„Natura poporului, instinctele şi înclinările lui moştenite, geniul lui, care adesea, neconştiut, urmăreşte o idee pe când ţese la războiul vremii, aceste să fie determinante în viaţa unui stat, nu maimuţarea legilor şi obiceielor străine”. Ceea ce dă guvernului…, Timpul, 1 aprilie 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 87
„Căci, un principiu absolut, netăgăduit de nici un om cu bun simţ, este că o stare de lucruri rezultă în mod strict cauzal dintr-o altă stare de lucruri premergătoare şi, fiindcă atât în lumea fizică, cât şi în cea morală, întâmplarea nu este nimic altceva decât o legătură cauzală nedescoperită încă, tot astfel, aspiraţiunile şi sentimentele sunt rezultatul neînlăturat al unei dezvoltări anterioare a spiritului public, dezvoltare ce nu se poate nici tăgădui, nici înlătura”. Un nou program?…, Timpul, 17 februarie 1880, în Opere, vol. XI, pag. 17
„Pentru a conduce un popor şi economia lui, trebuie o judecată sănătoasă, cunoaşterea dreptei proporţii între mijloacele întrebuinţate şi scopul dorit; şi, oricare ar fi scopurile urmărite de clasa cultă (de clasa conducătoare în stat n.n.) a unui (a oricărui n.n.) popor, ele sunt rele şi de nimic dacă nu echivalează (dacă nu sunt cel puţin echivalente n.n.) cu sacrificiile aduse pentru realizarea lor”. Bătrânii noştri erau practici…, Curierul de Iaşi, 4 iulie 1876, în Opere, vol. IX, pag. 146
„Mita e-n stare să pătrunză orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii” Domnul Simeon Mihălescu publică…, Timpul, 18 aprilie 1879, în Opere, vol. X, pag. 223
„Ne mulţumim dacă actele guvernanţilor de azi nu sunt de-a dreptul de înaltă trădare, abstracţie făcând de toate celelalte defecte ale lor, precum mărginirea intelectuală, slăbiciunea de caracter, lipsa unui
adevărat şi autentic sentiment patriotic” Nu încape îndoială…, Timpul, 8 august 1880, în Opere, vol. XI, pag. 291
Aşa se face că „administraţia nu consistă în muncă, în servicii echivalente cu sumele bugetului, ci în precupeţire de voturi”. (idem, Apropiindu-se alegerile…, Timpul, 6 ianuarie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 20);
„Cine oferă o leafă bună şi un tain află oricând o armată numeroasă de mercenari politici, fie cauza lui cea mai nedreaptă din lume”., idem, Locke, filosoful englez…, Timpul, 6 iulie 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 132
„Nu contestăm, de asemenea, că averile s-au înmulţit în România – numai că nu în mâinile românilor; nu contestăm că există multe palate şi zidiri mari în oraşele noastre – numai că nu ale indigenilor. Suma averilor e noastră organizaţie lipseau cu totul, avem pe străin cu puterea strivitoare a capitalului bănesc, faţă cu românul care ameninţă a cădea în robia celui dintâi, a deveni o simplă unealtă pentru fructificarea capitalului lui” Deşi cestiunea Dunării…, Timpul, 1 decembrie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 425
„Populaţia autohtonă scade şi sărăceşte; cărţi nu se citesc; pătura dominantă, superpusă rasei române, n-are nici sete de cunoştinţi, nici capacitate de a pricepe adevărul. Dacă acest sediment învaţă, o face de silă, gonind după o funcţie. Încolo leagă cartea de gard. Şi, pentru a avea o funcţie, trebuie să fii înrudit cu ei” Urmând discuţiunea…, Timpul, 30 iulie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 269
„Toate numirile în funcţiuni nu se fac după merit, ci după cum ordonă deputaţii, care, la rândul lor, atârnă de comitetele de politicieni de profesie, formate în fiece centru de judeţ.Aceste comitete îşi împart toate în familie. Ele crează, din banii judeţelor, burse pentru copii „ patrioţilor” trimişi în străinătate să numere pietrele de pe bulevarde, ele decid a se face drumuri judeţene pe unde „patrioţii” au câte un petec de moşie, încât toată munca publică, fie sub forma de contribuţie, fie sub cea de prestaţiune, se scurge direct sau indirect, în buzunarul unui „patriot”. (Mihai Eminescu în ziarul “Timpul” – 21 aprilie 1881).
„Cine se crede capabil a îndeplini cu egală conştiinţă 3-4 funcţiuni acela sau îşi face iluzii asupra capacităţii sale, şi atunci e fără dreaptă judecată, sau nu-şi face această iluzie şi atunci e… ceva şi mai rău. A lua
bani de-ai statului, de-ai comunei, de-ai aşezămintelor spre a nu da muncă în schimb, de vreme ce e peste putinţă de a munci în şapte părţi cu acelaşi interes, e o faptă a cărei caracterizare o lăsăm în seama moralistului şi a opiniei publice”. Adunările legiuitoare sunt convocate…, în ziarul Timpul, VI, nr. 237 din 31 octombrie 1881 – Textul este reprodus în Opere, vol. XII.
„Un singur remediu există în adevăr în contra acestor rele, dar trebuie aplicat cu toată rigoarea, cu tot exclusivismul: munca, acest corelat mecanic al adevărului; adevărul, acest corelat intelectual al muncii. Dar muncă, nu nimicuri, nu mânare de muşti la apă; şi adevăr, nu fraze lustruite şi negustorie de vorbe.” Eminescu, Opere, vol. XIII, p. 146.
Viorica Nicolescu/UZPR
Un comentariu pentru “Testamentul politic al lui MIHAI EMINESCU”
„Deficit lângă deficit, împrumut lângă împrumut, datorie lângă datorie, până ce finanţele României nu vor fi, curând, decât, o gaură mare”. Iar „poporul, mânat la alegeri de baioneta civico-electorală, suportă plebea aceasta, fără a pricepe. Încurcat în paragrafi şi articoli traduşi din franţuzeşte, nemaiştiind a distinge alb de negru şi adevăr de minciună, cu mintea uimită de fraze fără cuprins, de un întreg lexicon de termeni care n-au nici o realitate îndărătul lor, e pe punctul de a-şi pierde până şi limba…” …actual atunci actual acum. Cea mai limpede minte a națiunii române.